Saturday, October 20, 2012

Oameni care traiesc fara mancare - autotrofii

AUTOTROFII - Oameni care traiesc fara mancare si fara apa
Zeita Amba sau Durga
- In lume exista peste 3000 de oameni care traiesc fara sa consume hrana solida, multi dintre ei si fara sa consume lichide. Sunt numiti "autotrofi", o denumire data organismelor capabile sa transforme energia solara in hrana, prin fotosinteza.
Numai ca specialistii nu pot explica mecanismul prin care autotrofii umani supravietuiesc -

Zeita Amba si hrana divina

Indianul Prahlad Jani are 83 de ani, dar nu a mai mancat si nu a mai baut nimic de la varsta de 8 ani, cand, spune el, a fost binecuvantat de Zeita Amba. Jani este numit Mataji - un adept al Zeitei Mama a Tuturor, Amba sau Durga, foarte populara in Gujarat, locul lui natal.
Zeita este o aparatoare a razboinicilor, dar cea mai importanta functie a ei este de a aduce si de a mentine fertilitatea terenurilor agricole. Ea aduce ploaia binecuvantata care uda ogoarele, hranind pamantul. De aceea si Mataji Jani este convins ca pe el il hraneste Amba cu apa divina, tinandu-l in viata.

In 2010,
Jani a fost supus unei atente supravegheri medicale, la Spitalul Sterlin din Ahmedabad. Timp de zece zile, o echipa formata din 30 de medici specialisti i-au monitorizat functiile vitale. Rezultatele i-au naucit, desi in India sunt multi yoghini care fac tot felul de demonstratii ce anuleaza legile fizicii, dar si pe cele fiziologice. Lui Prahlad Jani i s-a interzis sa faca baie, stiut fiind ca apa hidrateaza si prin piele.
Oamenii normali pot trai fara apa doar trei, patru zile, dar cu urmari uneori foarte greu de ameliorat. Jani nu a avut nici o complicatie. In ciuda faptului ca nu consuma nici un mililitru de lichide, urina se forma in vezica, dar, cu totul inexplicabil pentru medicii care l-au asistat, era absorbita ulterior de peretii vezicii. Cat a durat experimentul, Jani nu a mancat, nu a baut si nici nu a avut necesitati fiziologice.
Mataji Jani
Insa functiile organelor interne nu s-au modificat in nici un fel si nu a manifestat nici o afectiune. Prahlad Jani este un om sfant, care traieste ca un pustnic, intr-o pestera, de la varsta de 8 ani, cand i s-a aratat Zeita Amba. El sustine ca este hranit cu apa divina printr-o gaura in bolta pesterii, si ca nu a simtit niciodata nevoia de a manca, de a urina sau defeca. Nu incearca sa explice in nici un fel conditia sa, lasandu-se total in grija zeitei protectoare, pe care o slujeste cu rugile sale si meditatii zilnice.
Dr. G. Ilavazahagan, directorul Institutului Apararii Nationale din India, care a participat la examinarea lui Jani, nu intelege cum un om poate supravietui in intregime ca o planta. "Pare evident ca mai exista o sursa de energie care poate fi procesata de corpul uman, in afara caloriei, dar va dura pana o vom descoperi".

"Fenomenul HRM"

Hira Ratan Maneck, in varsta de 67 de ani, este tot din India . Este inginer si a renuntat la mancare in mod deliberat, in urma cu opt ani, vrand sa demonstreze ca organismul uman are mai mult de suferit prin consumul de mancare solida, decat prin nealimentare. Ratan se hraneste cu apa, sucuri si energie solara.
Hira Ratan Maneck
Invitat de specialistii NASA pentru un studiu, a trait doar cu apa si absorbtie de energie solara, pe toata durata supravegherii, timp de 130 de zile. Nestiind cum sa denumeasca procesul prin care supravietuia, specialistii NASA l-au numit "fenomenul HRM", de la initialele subiectului.

Ratan a incetat sa consume hrana solida dupa un pelerinaj in Himalaia. "In fiecare dimineata, statea la soarele ce rasarea, cate o ora, fara sa clipeasca", spune sotia sa, Vimla.
"Acesta era meniul principal. Ocazional, mai consuma cate o cafea, ceai sau alte lichide". Ratan crede ca aceasta metoda reda corpului abilitatea naturala de a trai, fara sa fie ingreunat de toxinele generate de hrana solida. "Si creierul se simte mai bine astfel hranit", spune Ratan. "Este o metoda straveche, practicata de ascetii Hindu si Jina. Este chiar demonstrabila stiintific".

Mic dejun cu soare

Ceea ce s-a si facut. In urma unor cercetari efectuate de "British Royal Medical Institution", s-a constatat ca, intr-adevar, energia solara este ideala pentru viata. In prezent, se face o publicitate negativa Soarelui, din cauza exploziilor solare, care afecteaza tehnologia, in primul rand. Dar, din punct de vedere al vietuitoarelor, mult mai multe efecte negative sunt cauzate de lipsa expunerii la soare. Dimineata, la rasarit, soarele este o adevarata hrana energetica.
"Consumand legumele care sunt dependente de energia solara, ca sa se dezvolte, oamenii traiesc, practic, dintr-o sursa indirecta de energie solara", este de parere Ratan. "Noi ne hranim cu ceea ce a fost deja procesat de plante. Trebuie sa reinvatam sa absorbim energie solara din sursa directa".
Metoda lui Ratan de a "gati" energia  solara e simpla: incepi prin a privi cateva secunde la soarele care rasare dimineata; treptat, se prelungeste sedinta pana la 30 de minute. Cand se ajunge la 15 minute de privit soarele diminetii, deja se diminueaza necesitatea de a manca. La 30 de minute, creierul dezvolta capacitatea de a stoca energia solara si de a o transforma in energia necesara activitatilor umane.
O plimbare de 40 de minute, cu picioarele goale in soarele diminetii, incarca "bateriile" umane si inlatura orice afectiune psiho-somatica. Cel mai important, spun ascetii indieni, este faptul ca se formeaza in jurul trupului o coroana de energie, care alimenteaza organismul toata ziua. Cu cat aceasta coroana este mai puternica, riscul de imbolnavire scade, pana la a fi eliminat definitiv.
Solarian
Neurofizicianul Sudhir Shah, care i-a monitorizat si pe Jani, si pe Ratan, in cursul unui experiment ce a implicat mai multi subiecti, desfasurat la Health Care International Multitherapy Institute, nu poate da o explicatie stiintifica fenomenului. "I-as spune, mai degraba, "adaptarea cronica" a unui organism la conditii vitrege impuse.
Astfel, organismul isi reduce voluntar necesarul de energie, pentru a procesa reactiile chimice, fenomen ce intervine cam dupa a 16-a zi de post a ascetilor. Organismul slabeste dramatic, chiar si 40 de kilograme in 200 de zile, dar, in ciuda asteptarilor medicilor, nu se observa nici o dereglare a functiilor vitale.
Dupa acest "hop", organismul se adapteaza. Este posibil si sa se activeze acel lob temporal unde credem ca s-ar afla sediul celui de-al saselea simt, responsabil de proprietatile parapsihice. Celelalte parti ale creierului, inclusiv hipotalamusul, glanda pituitara si medulla oblongata, nu sufera nici o modificare".

Ratan, practicant jainist, este ferm convins ca procentul foarte mare de functii ale creierului inhibate la oamenii ce consuma hrana solida se activeaza cu hrana solara. Si ceea ce resimte imediat orice subiect care renunta la hrana solida este inclinatia spre sfere spirituale, uitand de grijile materiale.

Organismul uman este dotat ca si plantele

In conditii de experiment similare, la unii subiecti s-a constatat o scadere dramatica a nivelului de zahar in sange, pana la limita de risc letal maxim, dar ascetii nu prezentau nici un simptom. Ratan nu a mancat si a baut doar apa fiarta, in timpul zilei, pe durata experimentului, ce a durat 200 de zile, dar, in viata de zi cu zi, consuma noua tipuri de lichide, pe langa sedintele solare.

Un grup de calugari jainisti, care fac parte din Societatea Energiei Solare, s-au supus testarilor medicilor pentru a demonstra ca postul ascetic regleaza tensiunea, pulsul, sistemul urinar, sistemul digestiv, sistemul circulator, practic, toate functiile organismului si ale creierului in special.
Medicii se straduiesc acum sa dezvolte o strategie de vindecare a anumitor boli prin post, o metoda practicata de animale, care cand se imbolnavesc renunta la mancare si reduc consumul de energie, dormitand tot timpul.

Un studiu de nutritie destul de recent arata ca vitamina B12, absolut necesara organismului uman, se regaseste doar in hrana de origine animala, deci vegetarienii n-ar putea sa supravietuiasca doar cu legume. Si totusi, in organismul autotrofilor se gaseste, inexplicabil, o cantitate suficienta de B12. Continuand cercetarile, s-a descoperit ca in intestinul uman exista o bacterie care genereaza componentele vitaminei B12.
Un alt studiu a aratat ca intestinul uman este capabil sa produca o bacterie ce intra in compozitia aminoacizilor, deci omul este dotat cu o microflora capabila sa-l intretina, fara aport din afara. Pana la urma, mitologiile care vorbesc despre cei dintai oameni, ce nu consumau hrana solida, se vor dovedi a fi fost adevaruri demult uitate.

A renuntat la pizza pentru... nimic

Dar nu numai indienii, practicanti ai unor culte diverse, pot deveni autotrofi. Doctorul Michael Werner, din Brunswick, specialist in chimia cancerului, traieste de patru ani doar cu hrana solara. Werner are 60 de ani, alearga in fiecare dimineata peste trei kilometri, apoi ia micul dejun cu sotia sa, Angelica. Ea mananca
destul de consistent, el bea doar o ceasca de cafea.
La serviciu, are un program incarcat, dar tot isi face timp si pentru o partida de tenis, sportul lui preferat. Dupa ce se intoarce acasa, cei trei copii, fiecare cu problemele lui, il tin ocupat. Viata lor pare absolut normala.
 Doctorul Michael Werner
Asa si este, doar ca Angelica nu trebuie sa gateasca pentru Michael. Deloc.
Michael Werner n-a mai consumat hrana solida de la Revelionul din 2001, cand a mancat o uriasa portie de salata de cartofi si o bucata mare de tort, dupa care i s-a facut rau. A fost doar o indigestie, dar Michael, doctor in chimie, s-a hotarat sa renunte la mancare. A citit, s-a informat, dar ideea i-a dat-o o prietena de familie care experimenta hrana solara, renuntand la mancarea solida.
Treptat, Michael a trecut si el pe hrana solara. I-au trebuit doar trei saptamani sa se adapteze la noua conditie, care ii confera infinit mai multa vitalitate. "E prana din textele sfinte, ki-ul cosmic, energia ideala!", spune Werner. Dieta lui zilnica este formata din patru cesti de cafea si doua sucuri de fructe naturale, plus, ocazional, un pahar de vin.
In rest, ...soarele diminetii. "Sunt o persoana absolut normala, fericita si in deplinatatea sanatatii", spune Werner. "Inainte eram dependent de pizza, eram supraponderal si ma simteam epuizat dupa o zi de munca. Multi colegi doctori mi-au spus ca e o nebunie ceea ce incerc sa fac. La un moment dat, chiar mi-au recomandat sa vorbesc cu un psiholog".

Foamea din minte

Adevarul este ca transformarile care se produc in primele 21 de zile par ingrijoratoare, mai ales slabirea dramatica si aspectul de "pruna uscata" al pielii. Dupa care organismul incepe sa proceseze noua dieta. Nu toti reusesc sa se adapteze. "Cei mai multi dintre cei care renunta o fac pentru ca nu reusesc sa-si scoata foamea din minte", spune Werner.
Ca specialist in reactii chimice, a observat ca organismul capata o rezistenta uluitoare si o putere de regenerare mult mai mare decat inainte, fapte dovedite de el prin analize si radiografii. Sistemul imunitar pare o reduta de necucerit. Doarme doar cinci ore pe noapte, suficient cat sa se odihneasca pe deplin.
O alta functie care a suferit modificari considerabile este memoria, care acum pare un "stick" modern, cu o capacitate de stocare uriasa. Cand reporterii l-au intrebat daca dieta sa nu e cumva o forma de anorexie, dr. Werner a raspuns prompt: "Eu nu mananc, pentru ca imi iubesc corpul, nu pentru ca-l urasc! Si asta schimba toate reactiile din organism, fiind un catalizator".

Dr. Werner nu lipseste de la mesele copioase date de prietenii de familie, desi nu simte nevoia sa consume nimic. Mintea lui nu mai are nici o relatie cu hrana solida. Corespondeaza cu vreo 30 de oameni care se supun voluntar aceluiasi regim. Foarte invocat este si numele lui Wiley Brooks, cel care in 1983 a infiintat, in America, "Institutul Celor ce se Hranesc cu Aer".
Din pacate, a fost surprins cand tocmai ingurgita o placinta de pui, dupa ce sustinuse in public ca nu consumase hrana solida de 19 ani! De atunci, multi dintre cei care traiesc cu aer sunt supusi unor teste de control.
In 1999, o alta adepta renumita a dietei cu aer, australianca Ellen Greves, a picat testul medicilor, dupa numai patru zile de hrana solara. Sanatatea ei s-a deteriorat atat de sever, incat medicii au pus capat testarii. Dr. Werner a participat insa la doua experimente, de cate zece zile fiecare, si a reusit cu succes sa demonstreze ca prana este hrana ideala.

De ce exista foamete in Africa ?!

Problema pe care o ridica acesti oameni nu este una usoara. Cum reusesc ei sa traiasca si sa fie sanatosi, cand in lume exista tari unde oamenii mor literalmente de foame, mai ales in Africa , unde, se spune, soarele este mai stralucitor?!
Si pentru aceasta problema, dr. Werner are un raspuns, dar nu o explicatie: "Mor de foame, pentru ca sunt convinsi ca asta se intampla daca nu mananca. A trai cu energie solara este un concept pe care creierul, in primul rand, trebuie sa si-l insuseasca. Sunt convins ca metoda folosita de noi ar salva omenirea de la foamete, dar nu cred ca omenirea este gata sa treaca la acest mod de viata, care este foarte spiritual.
Eu, personal, n-as indrazni sa sfatuiesc pe nimeni sa faca ceea ce fac eu". Chiar si el, care si-a "calit" creierul, mai pofteste uneori la pizza si ciocolata. Si chiar vrea sa-si satisfaca pofta, dar imbucatura i se opreste in gat. "Mentalitatea omului guverneaza. E cel mai aprig razboi s-o invingi!".

Expertii nutritionisti nu accepta aceasta idee si au si ei dreptatea lor. Cum ai putea, de exemplu, sa convingi copiii ca pot trai cu soare si aer?! "Poti sa tii un bebelus in soarele diminetii cat vrei, dar, daca nu-l hranesti, va muri", spune dr. Helmut Oberritter.
"Numai plantele traiesc cu hrana sintetizata din energia solara, dar vorbim de alt regn". Admite, totusi, ca cei care se hranesc ca dr. Werner au o mentalitate aparte, dar cum poate aceasta mentalitate sa-i tina sanatosi, fara sa se hraneasca cu mancare solida, nu poate explica stiintific.
"Sunt inclinat sa cred ca acesti oameni fac parte dintr-o alta rasa umana, foarte restrictiva, care a fost in trecut si a lasat mostenire anumite gene, pe care, cu metodele din prezent, inca nu le-am detectat", spune dr. Oberritter, mai in gluma, mai in serios. "In orice caz, sistemul prin care autotrofii umani supravietuiesc este prea complicat sa se fi dezvoltat intr-o scurta perioada de timp".

Alaptare pana la 7 ani, apoi... soare

Si in Rusia cea plina de cercetatori ai fenomenelor neobisnuite se gasesc autotrofi. Avand o tara greu de hranit, conducatorii au finantat multe studii de nutritie, insa doar filosofii au reusit sa se apropie de "fotosinteza" autotrofilor.
Verdanski, de exemplu, era convins ca omul este o fiinta energetica si trebuie sa fie capabil sa se hraneasca doar cu energie din spatiul cosmic. In Rusia, exista un grup de autotrofi, care se intalnesc cu regularitate la Muzeul Konstantin Vasiliev din Moscova. Acestia cred ca au descoperit si solutia pentru copiii autotrofi.
Zinaida Baranova
"Un copil trebuie alaptat pana la varsta de 7 ani, dupa care este perfect capabil sa devina autotrof", spune Zinaida Baranova, din Krasnodar, cea mai renumita dintre acestia. "Mama, chiar daca nu consuma hrana solida, are suficient lapte pentru a hrani copilul pana la 7 ani".
Zinaida a lasat clar sa se inteleaga ca exista femei din grupul lor care au facut acest experiment. Zinaida s-a supus testarii sub supraveghere medicala. Cercetatorii de la Institutul Bauman au constatat ca varsta biologica a femeii pare a fi de 20 de ani, desi e trecuta de 65. Explicatia: ea nu consuma hrana solida de peste patru ani.
"Organele ei parca s-au regenerat", a constatat profesorul Spiridonov. Inainte de a renunta la mancare, avea chiar si o boala cronica, la stomac, plus diverse simptome specifice varstei. Acum nu mai are nimic. Nu i-a fost usor sa se adapteze la dieta cu aer. A suferit de epuizare, avea crampe si gura uscata. Starea de bine a inceput sa se instaleze dupa o luna.

Biologii sustin ca orice organism viu are nevoie de energie ca sa supravietuiasca. Plantele, prin fotosinteza, proceseaza energia solara. Mai sunt organisme care isi procura energia din anumite reactii chimice proprii, dar ambele procese necesita enzime sofisticate. Omul nu are asemenea enzime, deci ar trebui sa nu supravietuiasca fara mancare. Totusi, peste 3000 de oameni dovedesc contrariul!


Sursa: Anatol Basarab

Sunday, October 14, 2012

Cineva ne ucide istoria…

"În Europa de Vest nu se cunoaste istoria României si cei care o viziteaza acum vãd sãrãcia materialã de astãzi, si nicidecum milenara ei bogãtie culturalã si spiritualã. In plus, propaganda maghiarã din SUA se bazeazã pe milioanele de dolari ale D-lui Soros, care finanteazã edituri si opinii la Bucuresti, în timp ce în Elvetia am auzit de la un doctor în istorie (la Geneva, în iunie 1999) cã Transilvania a apãrut în secolul XIII si de la un ambasador francez în România (la Lausanne, în noiembrie 1998) cã poporul român a dispãrut timp de 1000 de ani ca sã reaparã, ca prin miracol, în secolul XIV !
Cu toate acestea, nimeni nu mentioneazã cã cea mai veche scriere din Europa a fost atestatã arheologic in 1961, tot în Transilvania, in satul Tãrtãria, pe râul Mureș, în judetul Alba, de cãtre Profesorul Nicolae Vlassa, de la Universitatea din Cluj. În afarã de România, Tãblitele de la Tãrtãria, datate 5.500 î.e.n., au fãcut ocolul lumii anglo-saxone (Colin Renfrew, Marija Gimbutas) si au creat dezbateri aprinse pe tot globul. Desi românii stiau sã scrie acum 7500 de ani, acest detaliu esential nu este nici în ziua de azi, dupã mai mult de 40 de ani, cunoscut publicului românesc si nu apare în manualele de istorie.

Ce ne spun specialistii din România ? În 1998 s-a publicat « Istoria României » (Editura Enciclopedicã , Bucuresti) de cãtre un colectiv academic sub conducerea unei « autoritãti în materie », Prof. dr. Mihai Bãrbulescu, culmea culmilor, de la aceeasi Universitate (din Cluj), care nu spune ca Profesorul Vlassa a descoperit Tãblitele. La pagina 15 a acestui impresionant volum, Tãblitele de la Tãrtãria sunt mentionate cu semnul întrebãrii într-o foarte scurtã frazã, fãrã nici un comentariu: « Într-o groapã de cult de la Tãrtãria, s-au gãsit (…) trei tablete de lut acoperite cu semne incizate (scriere ?), cu analogii în Mesopotamia.»
Dar Dl. Bãrbulescu nu-si aduce aminte oare cã scrierea proto-sumerianã apare cu 1000 de ani mai tîrziu si cã cea cicladicã, proto-greacã, dupã 3000 de ani ? El a uitat cã metalurgia în Europa apare tot în Transilvania, în jur de 3500 î.e.n. ? Cã tracii sunt primul mare popor indo-european care intrã în Europa tot în jur de 3500 î.e.n., cu mai mult de douã milenii înainte ca celtii, etruscii, romanii, germanii, sau slavii sã aparã pe harta Europei ? Si cã tracii ocupau tot teritoriul intre Muntii Ural si Tatra de la est la vest si de la Marea Balticã la Dunãre si Marea Neagrã de la nord la sud ?
De asemenea, si în acelasi context, nici un specialist în istoria României nu atrage atentia asupra altui “detaliu” primordial, si anume cã limba traco-dacicã este cu mii de ani anterioarã latinei (care apare abia în secolul VI î.e.n.) si cã, în consecintã, limba românã nu se trage din latinã, pentru cã, desi din aceeasi familie, existã istoric înaintea latinei, deci este o limbã proto-latinã. Latina se formeazã din etruscã si greacã, care, desi amîndouã indo-europene, sunt scrise cu un alfabet fenician, rãspîndit în lumea mediteranã a epocii. În plus, estruscii ei însisi erau o bransã a celtilor, coborâti în sudul Alpilor în jur de 1200 î.e.n. La rîndul lor, celtii erau o bransã a tracilor care migrau spre vestul Europei, si erau numiti ca atare, adicã traco-iliri pânã în secolul VI î.e.n., când se deplaseazã din Noricum (Austria) spre Alpii elvetieni, unde se numesc helveti.
Atâtea detalii ignorate despre originea, continuitatea, si însãsi existenta poporului român dau de gândit. Cine schimbã si interpreteazã istoria României?
În mozaicul de limbi si popoare de pe harta Europei, singurii care au o continuitate de 9000 de ani pe acelasi teritoriu, si o scriere de 7000 de ani, sunt românii de azi. Transilvania nu a fost maghiarã si nici nu putea fi când strãmosii maghiarilor de azi locuiau în nordul Mongoliei, sursã turco-finicã nu numai a ungurilor, dar si a bulgarilor (care nãvãlesc în România si în teritoriile Bizantine din sudul Dunãrii în secolul VI), a turcilor si a finlandezilor din zilele noastre. Hunii pãtrund în Europa pânã la Paris, Roma si Constantinopole sub Atila în secolul V, dar se retrag spre Ural pânã în secolul IX, când nãvãlesc din nou în Panonia, teritoriu ocupat la acea datã de daci liberi (80%) amestecati cu slavi (20%).
Poporul si limba dacã sunt deci cu mult mai vechi decât poporul roman si limba latinã, dar cele douã limbi erau foarte asemãnãtoare, si de aceea asimilarea s-a fãcut atât de repede, în câteva secole. Ovidiu, poet roman exilat la Tomis pe malul Mãrii Negre, nu numai cã a învãtat daca imediat, dar în sase luni scria deja versuri în limba lui Zalmoxis ! Invadarea Daciei, de fapt a unui coridor spre Muntii Apuseni, a avut ca scop precis aurul pe care Împãratul Traian (de origine ibericã) le-a dus la Roma ca sã refacã tezaurul golit al Imperiului. Peste mai mult de 1000 de ani, dupã cãderea Constantinopolului sub turci în 1453, tributul plãtit sultanilor otomani va fi tot în aur, în formã de “techini”. Si tot în aur se plãtesc în ziua de astãzi anumite interese în România, dupã ce tezaurul national de 80 tone-aur a fost vîndut de Ceausescu la licitatie în Zürich si cumpãrat de Banca Angliei.
Cele cateva milioane de români din afara României înteleg si simt acum, mai bine ca niciodatã, sensul versurilor transilvane “Muntii nostri aur poartã, Noi cersim din poartã-n poartã!”
În aceeasi ordine de idei, Imperiul Bizantin, care a durat mai mult de 1.000 de ani (330-1453), în timp ce Europa de Vest dormea sub jugul Bisericii Romane si a analfabetismului, este complet necunoscut pe aceste meleaguri. Cultura si civilizatia europeanã si-au mutat centrul de la Roma la Constantinopole în 330, când Bizantul devine capitala Imperiului Roman. Desi se studiazã istoria si limba Greciei antice, Imperiul Bizantin este nu numai complet ignorat în istoria Europei, dar chiar considerat “barbar” si “incult”. Nici un istoric elvetian nu a fost capabil sã-mi dea un singur nume de scriitor Bizantin, nici mãcar Ana Comnena !
Nimeni nu cunoaste aici cultura si civilizatia Bizantinã, religia ortodoxã (“ortodox” este în limbile occidentale un termen peiorativ), si cu atât mai putin istoria si traditia românã. Faptul, esential, cã analfabetismul nu exista în Bizant, dar exista în Europa de Vest în aceeasi perioadã este si mai necunoscut. Academiile “pãgâne” (socratice, pitagorice, orfice, druidice, etc.) au fost toate închise în secolul VI, iar când în cele din urmã universitãtile au început sã aparã în Occident în secolul XIII (Oxford, Cambridge, Padova) ele erau controlate de Biserica Romanã si studiau teologia. Numai cãlugãrii si clericii stiau carte, se îmbogãteau prin exproprierea de pãmânturi în favoarea mânãstirilor, si luau puterea în toate tãrile vestice, prin misionarism si prozelitism la început (prin teroare si Inchizitie mai târziu), pânã în secolul XI, când ultimul tinut liber, al vikingilor din Scandinavia, cade sub puterea Romei Papale.
Renasterea italianã apare ca o consecintã clarã si directã a cãderii Constantinopolui (1453), cu emigrarea în masã a savantilor Bizantini cãtre Italia. De exemplu, numai Cosimo de Medici primeste 5000 de savanti exilati din Bizant într-un singur an la Florenta, acolo unde în curând vor scrie Petrarca, Dante si Boccacio, si unde vor picta Michelangelo si Leonardo da Vinci.
Între timp, cultura Bizantinã este pãstratã si cultivatã în tãrile Române (de exemplu la Putna), care nu numai cã îsi pãstreazã autonomia fatã de Imperiul Otoman, plãtind-o în aur – ca de obicei -, dar voevozii români trimit anual aur în Grecia pentru a sustine mânãstirile ortodoxe (de exemplu la Muntele Athos).
În Occident, o scurtã istorie a României apare în 1943, scrisã de Mircea Eliade în englezã la Lisabona si publicatã la Madrid (“The Romanians, a Concise History”, Stylos, Madrid, 1943), si republicatã peste alti 50 de ani în România (“The Romanians, a Concise History”, Roza Vânturilor, Bucuresti, 1992). În timp ce prima istorie serioasã a Bizantului apare, tot în englezã, de abia în 1988 (Lord John Julius Norwich, “A Short History of Byzantium”, Penguin Books, London, 1988, 1991, 1995, 1997). Cu toatã bunãvointa lui de a reabilita “misterioasa” istorie a uitatului Imperiu Bizantin, din nefericire nici mãcar Lord John Julius, de la Universitatea din Oxford, n-a avut acces la texte Bizantine, pentru simplul motiv cã nu stie greaca, nici veche nici nouã.
În final, se pune întrebarea de ce nouã milenii, atestate arheologic, de civilizatie neîntreruptã pe teritoriul României sunt ignorate nu numai în Europa de Vest dar si în România ? Cu ce se ocupã istoricii români ? Si reprezentantii României peste hotare? Cine promoveazã cultura milenarã a României ? Dacã dentistii, si nu profesorii de românã, vor sã facã scoli în românã la Geneva, sã nu ne mirãm dacã profesorii vor deschide în curând cabinete dentare în acelasi oras.*
În 1996, când am fost la Bucuresti pentru a face cercetãri în mitologia tracicã la Academia Românã, spre uimirea mea, mi s-a pus întrebarea de ce mã intereseazã tracii si dacii, când acesta era subiectul de predilectie a lui Ceausescu**, fapt pentru care subiectul trebuie acum total ignorat. La rândul meu, mã întreb ce conteazã 50 de ani de comunism în comparatie cu cele 9 milenii de istorie româneascã ?"

Prof. dr. Maria-Luminita Rollé, Universitatea din Edinburgh, Academic Consultant in European Mytholgy

Sursa: Daniel Roxin

Friday, October 12, 2012

O scrisoare a unei adolescente


"Unde este Dumnezeu, mama? Unde este Dumnezeu, tata?
Nu vedeti ca innebunim fara El?"
( scrisoare de adio)
„Salvati sufletele noastre", S.O.S….., asa a indraznit sa scrie cineva pe peretele closetului de la liceu (printre toate celelalte porcarii sexuale)... Da, acesta e strigatul meu nerostit, poate strigatul generatiei mele, innabusit in inimile noastre, sub mormanele de gunoi ale vietii de zi cu zi, de chistoace si sticle goale, de prezervative si seringi; de decibelii muzicii date la maxim, de buzele si corpul celui imbratisat nu din dragoste (ce e aia, poate ca nu stiti nici voi!), ci din disperarea aceea scarboasa a batranilor neputinciosi, de a nu fi singuri! Da, acesta e adevarul nostru, partea cea nobila si frumoasa din noi, si nu putem sa-l scriem decat pe peretii veceului!
De cate ori deschidem gura sau intindem mana catre voi ne tratati ca pe niste cersetori: ne dati repede bani sau dulciuri sau toale ca nu cumva sa ne iasa de pe buze strigatul acesta periculos care v-ar pune in cea mai jenanta postura din viata voastra, aceea de a nu sti pentru ce traiti sau care e sensul vietii la care ne-ati chemat, nascandu-ne; ori ca nu cumva mana intinsa sa cerseasca Adevarul pe care nu-l cunoasteti, asta fiind maximum de onestitate de care sunteti in stare, pentru ca in rest ne mintiti fara probleme… De fapt, ne umpleti si noua farfuriile, cu ceea ce curge din televizoare…
Ne dati bani si o rupeti la fuga sa faceti altii, lasandu-ne singuri cu cel mai viclean dintre monstrii acestei lumi: Banul. Parca el ar fi nu numai stapanul vostru ci si copilul vostru: de multe ori ma intreb daca voi faceti bani pentru mine sau eu m-am nascut ca sa dati un sens nobil sclaviei voastre… Desi nu suntem bogati, nici bancheri, nici afaceristi, in casa noastra se vorbeste mereu numai despre bani… Si cand mi-i dati o faceti cu satisfactia celui care si-a implinit deplin datoria sa, sfanta, de parinte…
Poate ca deja nu mai stiti sa faceti altceva. Cand erati tineri v-ati vandut sufletele Banului, ati acceptat viata pe care o da Banul, in locul celei pe care o da Dumnezeu; si viata pe care o da Banul e o moarte travestita, asa cum iubirea pe care o da banul e prostitutie…
Cand voi v-ati vandut sufletele ne-ati vandut si pe noi, chiar daca nu eram nascuti. Caci vanzandu-va ati facut din lume o piata de suflete…
Stiu, dupa ce veti citi aceste randuri va v-a parea rau ca nu m-ati avortat…
…desi majoritatea timpului mi-l petrec, ca un avorton, pe net, cautand acolo ceea ce nu mai gasesc in lumea voastra: o bucatica de viata proaspata, cinstita, care sa poata fi traita ca un om, nu ca o masina. Dar si acolo nu-s decat alti disperati ca mine, care ajungem sa muscam unii din altii, pentru ca si net-ul e pustiu ca si vietile voastre, dar cel putin nu doare ca minciuna care vine de pe buzele parintilor tai… Adeseori stau minute in sir privind lumina monitorului, simtind radiatiile ecranului ca o mangaiere rea, otravitoare… dar vadit rea si otravitoare, nu ca mangaierea involuntara pe care mi-o dati punandu-mi bancnotele in palma….
Oare de ce am ajuns noi, adolescentii de azi, sa spunem ceea ce simtim si gandim doar in scrisorile de ramas bun ale sinucigasilor? Nu mai e loc pentru Adevar in aceasta lume? Adevarul nu e bun decat pentru a muri?...
Ma doare pana la os tot ceea ce va scriu, fiecare cuvant si fiecare virgula… Pentru ca si aceasta e o scrisoare de ramas bun…
Am ajuns niste prefacuti care abia asteapta pauzele ca s-o zbugheasca printre blocurile din jurul liceului, acolo unde am ascuns o sticla de bautura si un pachet de tigari, unde dansam si radem si ne sarutam cu patima unui protest, scandalizandu-i pe locatari… Si ei, saracii, se tem de noi, nu ne spun nimic, le e teama ca o sa-i caftim cand vor iesi sa duca gunoiul…. Le e frica de pumnii nostri, pentru ca nu ne-au luat niciodata povara neagra din suflete… De fapt, sunt si unii care ne injura si ne alunga, cu acordul tacit al batraneilor fricosi de la ferestre, care parca toata viata n-au invatat nimic altceva decat sa-i alunge pe altii din sufletul lor…ca sa nu puna in pericol amarata lor de viata… pe care n-as primi-o nici de pomana!
Voi ne dati bani stiind ca noi ii cheltuim pe bautura, droguri si sex protejat ( care va protejeaza de fapt pe voi de „complicatii", de efectele nedorite ale vietii moderne, civilizate!). Parca ati investi intr-un serviciu de deratizare care va scuteste de noi si de problemele noastre sufletesti ca de sobolani si gandaci de bucatarie… Imi dau tot mai mult seama ca voi aveti nevoie de industriile divertismentului mai mult decat noi: caci ce v-ati face voi, parintii, daca intr-o zi cand s-ar lua curentul, ar trebui sa tineti loc de calculator, televizor, bar si prieten la un loc? N-ati fi cu totul depasiti? Ati mai zambi asa frumos, relaxati, ca atunci cand ne dati bani ca sa iesim in oras?...
Iata! Nici macar nu indraznim sa indreptam catre parintii nostri strigatul nostru de ajutor… Iata, ca nu credem in voi… Unde e dragostea care ne-ar fi dat aceasta credinta ? Ati vandut-o demult pe confort, pe gresia si faianta din baie, pe masina noua din garaj si pe toate celelalte fleacuri pe care mi le bagati in ochi ori de cate ori simtiti in mine revolta… Si ce ma doare cel mai tare: nu vreti de la mine decat un singur lucru: sa ajung la fel ca voi! Pentru asta ma platiti si-mi ingaduiti toate!
Voi nu va puteti salva nici pe voi insiva… Nici societatea, nici scoala, forme de senilitate consfintite prin vot o data la 4 ani…
Numai Dumnezeu ne-ar putea scoate din toata farsa asta tembela si murdara…Dar El…unde este?
Unde este Dumnezeu, mama?
Unde este Dumnezeu, tata?
Nu vedeti ca innebunim fara El?
Nu vedeti ca banii pe care ni-i dati sunt bani de inmormantare a sufletelor noastre?
Nici profa de religie nu-L cunoaste pe Dumnezeu… Stie doar sa mute piesele unui muzeu religios din magazie in sufletele noastre… Ne mai atarna, in „colierul" disperarii noastre, un bolovan pe care scrie religie…
O colega satanista m-a invitat sa ma alatur grupului lor… Am refuzat-o…. Oricum viata noastra obisnuita semana cumplit de mult cu ritualul si cultul lor: presupune respingerea, hulirea, batjocorirea si uciderea a tot ce este curat si nobil in noi ca sa ne accepte… Cine?!
De aceea si ea si „tovarasii" ei se simt in aceasta lume ca pestele in apa si ceea ce pentru mine este dureros, pentru ea este placut….Practic ea imi cere sa ma bucur de rau, de absurdul in care ne cufundam tot mai mult… de anormalitatea relatiei noastre…
Dar prefer sa mor decat sa accept asta…
………………………………………………………………………………………………
Dragii mei, scumpii mei parinti!
Acestea ar fi trebuit sa fie ultimele mele cuvinte…
Pregatisem totul, in detaliu… Cand a sunat Ana si mi-a zis sa mergem la manastire… Am refuzat si m-am dus sa ma culc; dar stand in pat m-am gandit ca daca tot m-am hotarat sa mor, ce mai conteaza? Daca cineva m-ar face sa ma razgandesc, inseamna ca hotararea mea e o iluzie, inseamna ca mi-e frica, inseamna ca nu fac decat sa spun cuvinte goale, sa-i mint pe toti ca sa ma dau in spectacol, si in cel mai scarbos, acela de a cersi atentie cu moartea ta…
Cand orice ai face si tot nu esti bagat cu adevarat in seama, nu-ti mai ramane decat moartea: stii ca la inmormantare vor fi sentimente adevarate, ca vei fi plans si regretat asa cum nu ai fost niciodata, STII CA ATUNCI VEI AVEA VALOAREA PE CARE O MERITA ORICE OM DE PE PLANETA ASTA CAND ESTE IN VIATA,  mila aceea esentiala care, oricat de cazut ai fi, te impinge sa te agati de viata… Stii ca oamenii de langa sicriul tau se vor fi trezit cu adevarat, ca te vor privi si-ti vor vorbi din inima… DIN INIMA…DIN INIMAAAA!!!!!!!!.....
Asta am gasit la manastire, mama si tata: propria INIMA!
Ma dusesem sa daram ultima reduta a vietii, ma dusesem sa infrunt si ultimele argumente ale sufletului, cele religioase… M-am dus cu o hotarare furioasa…
Am intrat in chilia unui calugar subtire si palid, care privea in podea ca si cum ar fi urmarit o furnica prin microscop… Mi-a facut semn cu mana sa ma asez pe un scaun, apoi s-a asezat si dansul…
Au trecut cateva minute pana cand sa-mi dau seama ca tacerea lui e mai puternica decat furia mea, si viata din trupul acela numai piele si os, inmiit mai tare decat lumea plina de disperare si ipocrizie din care veneam… Incet-incet, fara un sunet, inima mi se dezgheta: frigul din ea se evapora ca si cum suflarea calda a cuiva ar fi cuprins-o, ca si cum un suflet ar fi intrat in mine si mi-ar fi imbratisat sufletul ca sa-l incalzeasca…
N-am crezut ca exista asa ceva, o astfel de dragoste…. Am vazut mereu numai atingerea trupurilor, imbratisarea lor disperata, care nu atinge sufletul, care lasa sufletele si mai singure si mai pustii …si mai reci…
EXISTA DRAGOSTE, MAMA!!!
EXISTA DRAGOSTE, TATA!!!
Suntem in noiembrie si-n mine e primavara! Intelegeti?
Sunt plina de izvoare care curg prin noroiul pe care l-au lasat toate iernile vietii mele in urma… care acum nu mai e ascuns sub falsul alb al zapezii…. Vad in mine toata murdaria lumii si am mai multa pofta de viata ca oricand!  Dar e Soare pe cerul sufletului meu, Lumina si caldura, si stiu ca El are puterea de a usca totul si de a face sa creasca iarba; si ca vor iesi flori….
Stateam in chilia aceea, intr-o tacere tot mai calda si mai duioasa… Ma asteptasem sa fiu intampinata cu retinere, sa fiu judecata si combatuta, mustrata, luata la rost, sa mi se tina predici… Si nimic din toate acestea… Doar un preot calugar care tacea… Doar metaniile din mana lui se miscau incet ca un ceas care masura, nu timpul, ci mila… De la o boaba la alta, mila aceea plina de intelegere, tot crestea… pana multimea ei mi-a apasat inima atat de tare incat am izbucnit in plans… M-am aruncat la picioarele lui si am inceput, plangand in hohote, sa spun totul, TOTUL, TOOOOTTTUULLL….
Nu mai stiam cine si unde sunt, nu mai simteam spatiul si timpul…. Doream cu disperare doar ca bunatatea aceea ce mi se descoperise sa ramana cu mine: sa stau in casa ei si sa mananc la masa ei si sa privesc prin fereastra ei, sa fiu copilul ei, care se joaca in curtea ei, care se bucura de laudele ei… Si pentru asta trebuia sa spun totul, sa dau totul afara din mine, sa ma eliberez de tot ce fusesem pana atunci…. Sa dau afara tot ce era de afara, tot intunericul si scasnetul dintilor sufletului meu… Aici in dragostea aceasta ar fi trebuit sa ma nasc si sa locuiesc si sa cresc… Aici ar fi trebuit sa fiu dintotdeauna si sa nu cunosc altceva… Dar eu m-am nascut afara, din oameni izgoniti din Rai, care s-au invatat sa traiasca afara, in intuneric si-n mijlocul disperarii… Oameni care au colonizat ura si durerea continua… Oameni care locuiesc in mlastina si s-au invatat cu caldura ei fetida… Au uitat mireasma bunatatii si dragostei lui Dumnezeu…
M-AM INDRAGOSTIT, MAMA!
Iubesc, tata!
Nu un baiat, nu o haina, nu o muzica, nu un liceu, nu o cariera!
M-am indragostit de Viata, de Dumnezeu si de Om! Toate acestea m-au strans intr-o singura imbratisare de nesfarsita dragoste si duiosie cand m-au cuprins de umeri si m-au ridicat, nu de pe podeaua de lut a unei chilii, ci din adancul mormantului in care locuia sufletul meu…
Acum, chiar daca lumea intreaga ar pieri, cu toate lucrurile si modele ei, FERICIREA MEA AR RAMANE NESTIRBITA! Pentru ca acum ea nu mai vine din afara mea spre inlauntrul meu, ca sa depinda de capriciile lumii: ci vine din launtrul meu si creste pana se revarsa in jurul meu: si nu trebuie decat un singur lucru: sa ramai credincioasa Izvorului ei, Iisus Hristos Cel Rastignit. Din El curge, nespus de bogata, aceasta iubire duioasa, mangaietoare care intelege si iarta si indreapta, cu nespusa blandete, toate ratacirile sufletului….
Atat mi-a spus calugarul acela la sfarsitul spovedaniei mele: Acesta Care a luat asupra Sa pacatele tale si ti-a dat iertarea, Acesta Care ti-a luat sufletul in brate ca pe un prunc si ti l-a incalzit cu Suflarea Lui datatoare de viata, este IISUS HRISTOS, Dumnezeu Care S-a facut Om, rastignit pentru vina ta si inviat pentru viata ta…
Stiu ca nu veti intelege… Oare poate cineva, fara sa fi cunoscut el insusi, din experienta personala, cele scrise de mine?
Dar totusi am indraznit sa va povestesc… totusi, indraznesc sa nadajduiesc, ca intr-o zi, veti intelege…
In zori, dupa priveghere, la sfarsitul Liturghiei, parintele mi-a facut semn sa ma apropii si sa ma impartasesc… Nu va pot spune ce s-a intamplat atunci… Doar ca ceea ce am cunoscut in Sfanta Spovedanie a fost doar un mic prolog…
Stiu ca nu puteti intelege… Dar va rog, va rog din toata inima sa ma credeti: NICIODATA NU MI-A FOST MAI DOR DE VOI! NICIODATA NU V-AM IUBIT MAI CURAT SI MAI MULT!...
Aseara, cand v-am cerut bani pentru imaginara aniversare la care trebuia sa merg nu stiam ca am spus ultima minciuna… Stiam ca ma duc sa distrug si ultimul argument al vietii… Si, iata-ma, ca o intoarsa din morti, ca o iesita din iad! Ca o invinsa de Viata! Doar pentru ca Cineva a readus Dragostea pe pamant, deschizandu-si bratele inaintea noastra si imbratisandu-ne asa cum suntem cu pretul celor mai cumplite rani…
Acum, dragii mei, am pentru ce sa traiesc… Am ce sa dau… Acum nu ma mai sperie nici o durere… caci Hristos le-a transformat pe toate in dureri de nastere ale Iubirii…
Aceasta trebuia sa fie o scrisoare de adio… Si este! Spun ADIO intunericului, fricii si mortii, deznadejdii si singuratatii… Adio! In Numele Lui…
( dupa o intamplare reala)

Tuesday, October 2, 2012

Enigmele de la Cernobîl pot fi cu usurinţă explicate

Enigmele de la Cernobâl pot fi cu uşurinţă explicate
dacă luăm în considerare ajutorul cert care a fost oferit de OZN-urile ce aparţin unor civilizaţii extraterestre
de Tatiana Radu
Multe enigme legate de catastrofa de la Cernobâl din 26 aprilie 1986 au rămas încă şi astăzi neexplicate. Profesorul Georges Lochak, preşedinte al Fundaţiei Louis de Broglie, fundaţie franceză pentru cercetare fundamentală în domeniul fizicii, aduce în discuţie unele dintre acestea.
Capacul gigantic al unui reactor, având 2000 de tone, a fost ejectat.
 Profesorul Georges Lochak spune: „Prietenul meu, cercetătorul rus Urutskoiev mi-a mărturisit că nu ştie ce forţă a propulsat capacul reactorului Elena – care cântărea aproape 2000 de tone – şi care a căzut alături de reactor. Nu există nicio explicaţie rezonabilă în acestă privinţă, iar cei care pretind că ar şti despre ce este vorba, mint. Ipotezele vehiculate în presa ştiinţifică afirmă că incidentul s-ar fi datorat creşterii presiunii vaporilor din reactor. Dar această explicaţie este prostească! Dacă presiunea vaporilor ar fi fost suficient de mare pentru a ridica un capac de o asemenea greutate, cu siguranţă ea ar fi determinat şi explozia pereţilor reactorului, iar aşa ceva nu s-a petrecut. Pereţii reactorului nu au fost nici măcar deformaţi.”
O diferenţă temporală enigmatică
Profesorul Georges Lochak: „Toată lumea s-a pus de acord asupra afirmaţiei că explozia din sala de maşini a precedat-o pe cea a reactorului. Însă în ceea ce priveşte aprecierea intervalului de timp dintre cele două explozii, s-a înregistrat un fapt inexplicabil. Toţi cei care se găseau la faţa locului au estimat că acest interval a fost de ordinul a trei secunde. Totuşi, exploziile au putut fi auzite la mulţi kilometri depărtare de jur împrejur, iar martorii aflaţi la distanţă au afirmat că intervalul dintre ele a fost de aproximativ treizeci de secunde. Este o diferenţă mult prea mare între aceste aprecieri, pentru a o pune pe seama impreciziei subiective fireşti. Ne putem înşela cu două-trei secunde, dar nu cu treizeci!”
90% din combustibilul nuclear a dispărut, 10 tone de aluminiu au fost găsite în apropierea reactorului
Profesorul Georges Lochak afirmă în continuare: „O altă enigmă: măsurând magma răcită din jurul bazei reactorului, grupul condus de Urutskoiev a estimat că după explozie nu a mai rămas decât 10-20% din combustibilul nuclear. Ce s-a petrecut deci cu cea mai mare parte din cantitatea de combustibil? Aceasta nu a putut fi disipată de norul de la Cernobâl. În acelaşi timp ştim, chiar dacă aceasta nu s-a dezvăluit niciodată publicului larg, că au avut loc tot felul de transmutaţii în interiorul reactorului în momentul accidentului. De exemplu, s-au găsit în jurul reactorului zece tone de aluminiu, metal care nu are nimic de a face cu construcţia unui reactor...”
OZN–uri deasupra centralei de la Cernobâl
Explozia centralei nucleare de la Cernobâl din fosta Uniune Sovietică a provocat o emisie de câteva tone de materii radioactive în atmosferă. Însă această explozie de mari proporţii nu a fost, din fericire, decât una termică. Nu a avut loc o explozie nucleară. Reactorul distrus conţinea 180 de tone de uraniu îmbogăţit. Dacă s-ar fi produs o explozie nucleară, consecinţele ar fi fost mult mai cumplite.
Numeroase teorii au căutat să explice această desfăşurare norocoasă a evenimentului. Una dintre acestea vorbeşte de faptul că ar fi existat un ajutor venit din partea unui OZN. În momentul în care s-a declanşat catastrofa, matorii au putut vedea un obiect misterios planând deasupra celui de-al patrulea reactor al centralei nucleare. Sute de persoane au văzut acest obiect care a staţionat în acea arie un anumit interval de timp.
Iată ce ne spune Mikail Varitsky: „Împreună cu alte persone din echipa mea am mers la locul exploziei noaptea. Am văzut un glob de foc cu diamentrul de 6-8 metri care se mişca lent pe cer. Când a ajuns la aproximativ 300 de metri de cel de-al patrulea reactor, două raze de lumină purpurie s-au îndreptat către acesta. Totul a durat aproximativ trei minute. Apoi, luminile ce porneau din acest obiect s-au stins şi acesta a zburat în direcţia nord-vest.” După aceasta, nivelul reactoarelor a scăzut la un sfert, fapt care, probabil, a făcut să fie evitată explozia nucleară.
Şi după aceste evenimente, în zonă au fost observate în repetate rânduri obiecte zburătoare neobişnuite, care au putut fi chiar fotografiate. Mărturiile, venite din partea unor oameni a căror credibilitate nu poate fi pusă la îndoială, vin să confirme interesul acordat de civilizaţiile extraterestre fenomenelor care au avut loc la Cernobâl.
La ora actuală există certitudinea unei intervenţii extraterestre ce a fost realizată pentru a atenua în mare parte natura acestei catastrofe
Aşa cum am amintit mai sus, deocamdată nu există nicio explicaţie plauzibilă pe care ştiinţa contemporană să ne-o ofere pentru a înţelege cum a fost posibilă ejectarea unui capac de 2000 de tone, fără deteriorarea pereţilor reactorului. Ar putea fi însă vorba de o forţă antigravitaţională necunoscută oamenilor de ştiinţă. Această forţă misterioasă s-a manifestat în ansamblul spaţiu-timp din apropierea exploziilor, influenţând curgerea timpului local, fapt care ar putea explica modul diferit în care a fost perceput timpul în interiorul şi în exteriorul centralei – s-a înregistrat o diferenţă temporală de aproximativ 27 de secunde.
În plus, dispariţia a 90% din combustibil şi descoperirea a 10 tone de aluminiu inofensiv nu pot fi atribuite unei banale întâmplări. Şi în acest caz tentativele ştiinţei de a explica fenomenele nu sunt convingătoare. Însă este clar că acolo s-a produs o transmutaţie controlată ce a blocat orice posibilitate de explozie nucleară. În plus, mărturiile cu privire la razele de lumină purpurie orientate de un OZN către reactorul 4 sunt asociate cu fotografii care confirmă fără echivoc acest lucru.
De-a lungul timpului, mai mulţi membri ai armatei americane ce se ocupau de rachete balistice nucleare au declarat că mai multe ogive nucleare au fost neutralizate de către OZN-uri. Ar fi foarte posibil ca în anumite cazuri încărcăturile de uraniu să fi fost transmutate şi în locul lor să se fi găsit doar reziduuri de aluminiu. Însă armatele Statelor Unite, ca de altfel şi cele ruse, franceze şi israeliene nu au făcut niciodată declaraţii publice în legătură cu acest subiect.
Activitate OZN ieşită din comun deasupra centralei de la Fukushima
Explozia de la centrala din Fukushima este fără nicio îndoială cel mai mare accident nuclear de pe planetă, contaminând, teoretic, întreaga Japonie şi punând în pericol, într-o măsură mai mare sau mai mică, viaţa din emisfera nordică. S-a estimat că nocivitatea acestei catastrofe nucleare este de 30 de ori mai mare decât cea de la Cernobâl. Niciodată o cantitate atât de mare de combustibil nuclear (uraniu, plutoniu, mox) nu s-a găsit fără control, în aer liber.
Am vorbit mai sus despre fenomenul de transmutaţie ce a avut loc în interiorul reactorului de la Cernobâl. Ştim că transmutarea uraniului în aluminiu este posibilă, dar ştim noi oare să provocăm acest fenomen? Ne îndoim de acest fapt, în caz contrar sisteme de securitate bazate pe acest tip de transmutaţie ar echipa toate centralele nucleare terestre.
Fără a avea vreo explicaţie ştiinţifică viabilă şi pe baza intervenţiei fotografiate, chiar filmate, a OZN-urilor la Cernobâl, ideea că acest fenomen inedit de transmutaţie este strâns legat de intervenţia extraterestră este demnă de luat în considerare. Ca urmare a acestei intervenţii, poluarea ce a survenit în urma accidentului nuclear de la Cernobâl a fost de zece ori mai mică. În acest fel ne putem face o idee despre amploarea distrugerilor ce ar fi avut loc dacă nu s-ar fi produs transmutarea combustibilului nuclear.
Cunoscând aceste aspecte şi ţinând cont de tonele de combustibil nuclear ce se aflau în joc în Japonia, accidentul de la Fukushima ar fi trebuit să fie de 300 de ori mai grav decât cel de la Cernobâl. Dar nu a fost aşa.
În numărul 53 al revistei Sortir du Nucleaire, care militează pentru renunţarea la tehnologiile nucleare şi adoptarea unei noi politici energetice, se menţionează că la Fukushima s-a emis de zece ori mai puţin cesiu 137 decât la Cernobâl şi de o sută de ori mai puţin stronţiu 90. Emisia de iod 131 de la Fukushima a fost de asemenea inferioară celei de la Cernobâl. Luând în consideraţie masele de combustibil, numărul de reactoare afectate, bazinele cu uraniu de la Fukushima, aceste cifre sunt de neînţeles. Este absurd să punem în discuţie probitatea revistei antinucleare care a furnizat aceste cifre. Şi atunci care este explicaţia?
Nici dispoziţiile inadecvate date de compania de energie electrică locală (TEPCO), nici măsurile luate de guvernul japonez nu ar fi putut avea un asemenea impact. Este vorba de ceva cu totul diferit. Nu am fi departe de realitate dacă am afirma că 99% din efectele nocive de la Fukushima au fost şi continuă să fie stopate. În plus, activitatea OZN de deasupra Fukushimei este extraordinar de intensă. Toate acestea converg către concluzia ca aceste fenomene nu se petrec la întâmplare, ci că ele sunt dovada unei intervenţii masive asupra zonei sinistrate şi a împrejurimilor.
Agenţia Reuters, proprietate a familiei Rotschild, afirma pe 6 aprilie 2012 că nucleul reactorului 4 ar fi intrat în fuziune şi că ar fi traversat soclul reactorului. Este ceea ce se numeşte sindromul chinezesc. Aceasta este consecinţa cea mai gravă a fuziunii unui reactor nuclear, în care elementele implicate în combustie străpung barierele ce le înconjoară şi se scurg în pământ. Ţinând însă cont de nivelul contaminării înregistrat, informaţia transmisă de Reuters, deşi poate să pară logică şi coerentă, nu poate fi adevărată! În realitate ea ascunde fenomene ce scapă sordizilor mondialişti „iluminaţi”.
Nu putem să nu remarcăm încă o dată că agenţiile de presă de acest gen au rolul de a înfricoşa populaţia şi de a o menţine în ignoranţă, căci cine reuşeşte să inspire teamă, controlează oamenii.
În realitate nu poate fi vorba decât de un cu totul alt scenariu. O creştere bruscă a temperaturii nucleului se poate datora unui fenomen de transmutaţie similar celui de la Cernobâl. Aceasta nu indică o scurgere în pământ scăpată de sub control a combustibilului aflat în fuziune, ci un fenomen controlat de transmutare. Pentru a stopa fuziunea nucleară, este foarte probabil să regăsim în acest reactor o anumită cantitate de aluminiu, rod al unei transmutări cu rol protector. O altă posibilitate ar fi realizarea unei fuziuni controlate, asistată de mijloace tehnologice extraterestre. În acest caz, fie că reactorul ar fi găurit sau nu, nu s-ar înregistra efecte negative.
Ceea ce s-ar scurge în pământ ar deveni inert, vitrificat. Toate acestea implică un control asupra transmutării moxului (fluid nuclear), a uraniului şi a plutoniului, ceea ce depăşeşte posibilităţile tehnologice actuale ale omenirii. Este lesne de înţeles de ce TEPCO, cei câţiva membri ai guvernului japonez şi clanul Rotschild nu vor difuza o asemenea informaţie, chiar dacă sunt la curent cu ceea ce s-a petrecut. Aceasta ar implica recunoaşterea existenţei unei civilizaţii extraterestre care a intervenit pentru a repara distrugerile provocate de nebunia consorţiului transnaţional.
Totuşi, analiza incidentelor de la Fukushima nu se poate opri aici, toate acestea neputând explica faptul că 99% din efectele negative ale exploziei au fost stopate, fiind limitate la zona de amplasare a centralei, la atmosferă şi la oceanul Pacific. Având în vedere consecinţele nefaste reduse ca amploare, ne putem gândi că a avut loc şi o curăţire a oceanului şi a atmosferei prin transmutarea radionuclidelor. Dar cum s-a petrecut aceasta? Misterul va continua să existe atâta timp cât informaţiile şi explicaţiile ce ne sunt oferite poartă cenzura sinistrei elitele planetare a iluminaţilor. Astfel, chiar dacă o treime din suprafaţa sa a fost puternic afectată de poluarea radioactivă, Japonia este salvată. În continuare, forţa colectivă, disciplina şi spiritul civic al poporului japonez vor face ceea ce este necesar pentru a redresa o ţară care părea condamnată pentru mult timp de acum înainte.
La Fukushima a fost observat un dublu fenomen ufologic: a fost semnalată şi prezenţa aparatelor ASTRA TR-3B şi a altor sisteme antigravitaţionale produse de forţele Noii Ordini Mondiale. Acestea au sosit pentru a încerca să oprească intervenţia civilizaţiei extraterestre ce urmărea să repare stricăciunile produse. Totuşi, în ciuda cercetărilor ce au avut loc în ultimii 70 de ani, tehnologia consorţiului transnaţional de care am amintit a rămas cu mult în urmă. Pe scurt, aceştia nu au de ales decât să asiste neputincioşi la ce se petrece, nedispunând de cele necesare pentru a bloca astfel de intervenţii venite din cosmos.
Desigur, putem afirma că este vorba de un amestec în evoluţia noastră. Dar el are loc doar în caz de riscuri majore. Strategiile şi tehnologiile folosite de aceşti binefăcători necunoscuţi depăşesc de departe tot ceea ce Noua Ordine Mondială a reuşit să pună în aplicare cu ajutorul „exo-zbirilor” săi.
După toate aparenţele, o inteligenţă necunoscută şi o înţelepciune cosmică ancestrală par a supraveghea şi controla sistemul nostru solar. Oare nu ar trebui să numim Providenţă această bunăvoinţă venind din ceruri?
În concluzie, toate aceste informaţii întăresc ipoteza că forţe dotate cu înţelepciune şi tehnologii extrem de avansate veghează asupra noastră, intervenind atunci când există riscuri majore pentru omenire şi pentru planeta Pământ. Ne putem întreba dacă această bunăvoinţă venind din cosmos nu este chiar mâna Providenţei ce conduce cu înţelepciune întregul univers şi implicit sistemul nostru solar.


Sursa: AIM