Saturday, September 29, 2012

Turnul Babel revine


MAI MULTE LIMBI O SINGURĂ VOCE
"Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care doreşte să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă … o religie, care va deveni obligatorie pentru toţi."
Planul ocult de cucerire a Europei se desfăşoară sub ochii noştri şi cu acceptul nostru. Al III-lea Război Mondial are loc chiar acum. Nu cu tunuri, ci cu vorbe. Nu cu armate ci cu aşa-zişii "politicieni" corupţi.

Vrem sau nu, ne opunem sau nu, în final Europa va fi cucerită. Ce se întâmplă? Ce reprezintă de fapt Uniunea Europeană?

Uniunea Europeană este un proiect conceput încă de la începuturile sale ca promovând interesele unei elite industrial/financiare în aşa fel încât să "scape" de sub controlul naţional. Ideea fundamentală a Comunităţii Europene a fost să se erodeze puterea şi autoritatea statelor naţionale tocmai pentru a se da frâu liber acestor interese industrial-financiare.

În anii 1980 Consiliul European a pus în circulaţie un afiş interesant, înfăţişând Turnul Babel (reprodus după o pictură din 1563 a pictorului flamand Peter Brueghel cel Bătrân). O macara în jurul căreia se văd nişte muncitori, stelele Uniunii Europene precum şi sloganul "Mai multe limbi, o singură voce", completează imaginea.

Semnificaţia este cât se poate de clară: construirea unui nou turn Babel a început în forţă.

Babel era un oraş unde întreaga omenire era unită, toţi oamenii vorbind o singură limbă. Turnul Babel nu era construit pentru a aduce slavă lui Dumnezeu, ci era dedicat unei religii false. Însă Dumnezeu (scris în ebraică YHWH; tradus în română ca Yahweh, Iehova, sau cel mai adesea, Domnul), văzând că oamenii păcătuiau împotriva lui, le-a încurcat limbile şi a împrăştiat oamenii pe tot Pământul).

Turnul EuroBabel cum a fost supranumit, chiar a fost construit la Strasbourg şi în el se găseşte acum Parlamentul European. Clădirea a fost inaugurată în 1999.

Edificiul din Strasbourg este locul şi unui alt simbol păgân adoptat de UE, pe unul din pereţii interiori fiind zugrăvită răpirea Europei de către Zeus. Potrivit legendei greceşti, Zeus a dorit să se înfrupte din nurii prinţesei feniciene Europa. Ca să îi intre în graţii, el s-a transformat într-un taur de o frumuseţe răpitoare şi a îngenuncheat la picioarele tinerei. Aceasta s-a urcat pe taur, care a plonjat în apă, a înotat până în insula Creta, răpind-o pe frumoasa prinţesă.

"Cine nu-şi cunoaşte istoria, riscă să o repete".
Pentru cei avizaţi, actualitatea clasicului dicton sare în ochi atunci când privim similitudinile dintre mitul fondator al Europei şi naşterea modernă a Uniunii Europene. Potrivit legendei, acum 4500 de ani, minciuna, seducţia şi violul au fost armele folosite de Zeus, travestit într-un taur alb, pentru a pune mâna pe frumoasa prinţesă feniciană Europa. Astăzi, aceleaşi metode – secretomania, dirijismul dim umbră şi violul conştiințelor-, sunt utilizate de "arhitecţii" proiectului european pentru a ispiti un întreg continent şi a-l face să cadă în braţele celui care va fi echivalentul contemporan al tatălui păgân al zeilor antici.

Semnificaţia statuii este următoarea:

- populaţia vede o Europă frumoasă şi mândră călare pe un taur puternic (o economie puternică).
- de fapt taurul îl reprezintă pe ZEUS (masonii) care prin minciuna şi înşelătorie pun mâna pe Europa şi o răpesc. De menţionat faptul că Europa s-a lăsat păcălită şi de bună voie s-a urcat pe taur (ţările Europei de bună voie au intrat în comunitate).

UE, cel mai "grandios" şi mai "democratic" proiect din istoria modernă a omenirii, aşa cum este caracterizat de liderii continentului, e în realitate opera unei elite oculte, care a construit pas cu pas, din umbră, edificiul european.

Scena seducerii este pictată şi la Bruxelles, pe bolta celuilalt sediu al Parlamentului European, pe o suprafaţă de trei ori mai mare decât mărimea naturală a personajelor. Mai mult, europenii care vizitează capitala UE se pot "delecta" privind statuia plasată chiar în faţa sediului Consiliului European, în care Europa este înfăţişată călărind taurul zeiesc.

Acest simbol este reprodus şi pe timbre, cum a fost cel emis cu ocazia alegerilor parlamentare din Marea Britanie, în 1979, sau pe moneda euro comemorativă pusă în circulaţie în Italia, unde Europa, aşezată pe taur, este reprezentată ţinând în mână un stilou şi Constituţia Europeană. Nici nu se putea găsi ceva mai "sugestiv".


DEJA TOATE ACESTEA SE ÎNTÂMPLĂ
Europa nu a putut fi cucerită prin razboi dar va fi cucerită prin mijloace economice şi financiare.
Enorma presiune financiară la care este supusă România în momentul de faţă nu are alt scop decât cucerirea ei.              

Când nu mai ai frontiere, nu mai ai monedă naţională, nu mai ai armată, ţi-au distrus industria şi agricultura, sistemul de învăţământ şi de sănătate, ţi s-au furat toate resursele şi eşti obligat să te supui legilor comunităţii europene, eşti deja cucerit.
Traian Băsescu ştia acest lucru în momentul când România semna acordul cu FMI. În mai 2010 referindu-se la programul FMI, Băsescu declara: "Traian Băsescu: Acest program ne menţine suveranitatea. Ţările care sunt în mare dificultate financiară cedează mare parte din suveranitate."
În iulie 2010 "Angela Merkel propune ca ţările-membre UE care fac excese bugetare să-şi piardă suveranitatea."
Deci întâi ne îndatorează prin acordul cu FMI fluturând ideea că luăm împrumut ca să putem plăti pensiile şi apoi ne preiau suveranitatea şi ţara va fi practic condusă de "investitorii care vor cumpăra obligaţiunile statului respectiv".
Ce va urma? Putem să ne dăm seama din declaraţia lui Rocco Buttiglione, fost candidat nominalizat de preşedintele Comisiei Europene:
"Uniunea Europeană se îndreaptă spre un totalitarism care doreşte să devină o religie de stat, o religie ateistă, nihilistă … o religie, care va deveni obligatorie pentru toţi."SISTEMUL este atât de bine conceput încât s-a gândit şi la cei săraci, la CEI CE VOR SĂ SE REFUGIEZEîn păduri, să evadeze şi să fugă de controlul total. Astfel LEGEA 171/2010: prevede că nu doar copacii sunt ai statului în PĂDURI, ci şi ciupercile, murele, perele pădureţe, plantele medicinale, peştele din apele de munte, din crescătorii, bălţi şi iazuri din fondul forestier, răşina etc., iar recoltarea lor constituie contravenţie şi se pedepseşte. (Vezi Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial 513 din 23 iulie 2010).         - Va urma desfinţarea parlamentelor naţionale, desfiinţarea funcţiei de şef al statului (probabil vor mai fi 1 sau 2 alegeri prezidenţiale şi gata).              

- Va exista un singur parlament, cel european şi un singur preşedinte al Europei.              

- La noi va fi numit probabil un guvernator, iar ţara va ajunge o anexă a marilor puteri.              

- Pentru ca suveranitatea ţării să poată fi transferată cât mai uşor către cei ce vor conduce în final întreaga lume, este necesar ca statul să fie cât mai suplu iar funcţiile lui să fie reduse la minim. De aceea e nevoie de concedieri masive în sistemul bugetar, de vânzarea tuturor activelor de stat şi desfinţarea serviciilor publice, învăţământ, sănătate etc.Toti conducatorii pe care i-am avut de la aşa-zisa Revoluţie încoace ne-au trădat şi ne-au vândut.
Argumente referitoare la cele prezentate mai sus încep să vină din ce în ce mai multe şi într-un ritm accelerat, ceea ce înseamnă că am intrat deja în zona periculoasă în care destinele noastre ale fiecăruia vor fi pentru un timp în mâna celor care fac aceste jocuri şi noi nu avem cum interveni.
Trecerea aceasta forţată prin tumultul istoric pe care îl trăim se va lăsa şi cu victime colaterale, aşa că cine rezistă şi scapă e bine, iar cine nu…asta e…
Lupta împotriva populaţiei se duce pe toate planurile: religios, politic, economic, financiar, social, cultural, mediatic, medical.
Scopul final este reducerea populaţiei globului sau înrobirea ei, eliminarea clasei de mijloc (va exista doar un grup elitist de bogaţi care vor conduce lumea şi restul populaţiei vor fi săraci şi supuşi) şi instaurarea Noii Ordini Mondiale în care un Guvern Mondial unic va conduce şi controla toată planeta. În mod normal, informaţiile probate şi argumentate, prezentate mai sus, precum şi o mulţime de alte informaţii de acest tip, ar trebui să reprezinte ştiri de primă mână pentru mass-media. Şi totuşi televiziunile şi presa în general nu suflă o vorbă despre aceste lucruri. Nici măcar să fie prezentate ca fapt divers sau curiozităţi. Nu v-aţi întrebat de ce?  Populaţia este masiv dezinformată prin mass-media Niciodata nu o să aflaţi aceste lucruri privind la televizor.

Întemeierea Uniunii Europene prin fraudă. Actul de întemeiere al Uniunii Europene s-a bazat pe o fraudă grosolană, fiind una dintre cele mai mari operaţiuni de manipulare colectivă din istoria omenirii. Tratatul de la Roma, semnat în urmă cu o jumătate de secol, a fost de fapt un document cu pagini goale, parafat cu mare pompă de lideri care au interpretat magistral commedia dell'arte pusă în scenă în capitala Italiei. Dezvăluirile şocante făcute de unul dintre protagoniştii ceremoniei desfăşurate la 25 martie 1957 au confirmat cele mai sumbre temeri ale celor ce văd în proiectul construcţiei europene materializarea unei utopii pentru subiecţii expuşi consecinţelor acesteia. Existenţa atâtor momente controversate în procesul de constituire a Uniunii Europene, marcat de la punctul zero şi până în prezent de fraude, conspiraţionism şi eludarea regulilor democratice naşte în mod legitim următoarea întrebare: ce forţe se află la cârma proiectului UE şi ce scopuri sunt urmărite?
Un posibil răspuns la această întrebare este dat de prestigiosul istoric César Vidal, potrivit căruia, pentru a înţelege ce se întâmplă în Europa trebuie luat în considerare fenomenul francmasoneriei. În cartea "Masonii: Istoria celei mai puternice societăţi secrete", apărută la editura Planeta, 2005, Vidal documentează rolul discret dar imens jucat de francmasoni în formarea Uniunii Europene.  Spre exemplu, istoricul spaniol afirmă că "proiectul Constituţiei Europene a fost elaborat de un francmason, Valéry Giscard D'Estaing" (fost preşedinte al Franţei în perioada 1974-1981, preşedintele Convenţiei Europene care a redactat textul tratatului constituţional – n.a.), că "masonii controlează Internaţionala Socialistă şi s-au înfiltrat puternic în partidele de dreapta" şi că aceştia exercită "o influenţă masivă în lumea comunicaţiilor şi în special în educaţie, justiţie şi forţele armate." Referirile privind rolul jucat de Valery Giscard d'Estaing în geneza tratatului UE şi-au găsit o confirmare şi în mărturiile celebrului fost dizident sovietic, Vladimir Bukovsky, care a avut acces la arhivele Partidului Comunist al URSS. Într-o alocuţiune rostită în acest an la Bruxelles, Bukovsky a dezvăluit că, în ianuarie 1989, o delegaţie a Comisiei Trilaterale (organizaţie privată care grupează aproximativ 300-350 dintre cei mai influenţi lideri politici şi economici ai planetei), formată din ex-premierul japonez Yasuhiro Nakasone, ex-preşedintele francez Valéry Giscard d'Estaing, bancherul american David Rockefeller şi fostul secretar de stal al SUA, Henry Kissinger, s-a întâlnit cu Mihail Gorbaciov pentru a-l convinge că URSS trebuie să se integreze în marile instituţii financiare ale lumii, GATT, FMI şi Banca Mondială. Potrivit lui Bukovsky, la un moment dat Giscard d'Estaing a luat cuvântul şi i-a spus lui Gorbaciov: "Domnule preşedinte, nu pot să vă spun exact când se va întâmpla – probabil într-un interval de 15 ani – dar Europa va fi un stat federal şi trebuie să vă pregătiţi pentru aceasta." Bukovsky nu şi-a putut reţine uimirea faţă de capacităţile profetice ale lui d'Estaing:"Asta se întâmpla în ianuarie 1989, într-o vreme în care tratatul de la Mastricht din 1992 nici măcar nu fusese schiţat. Cum de ştia Giscard d'Estaing ce se va întâmpla în următorii 15 ani? Şi, surpriză-surpriză, cum de a devenit autorul constituţiei europene în 2002-2003? Iată o întrebare foarte bună. Miroase a conspiraţie, nu-i aşa?" În toamna anului 2004, un imens scandal bulversa scena politică europeană. Rocco Buttiglione, candidatul nominalizat de preşedintele Comisiei Europene, José Manuel Barroso, pentru portofoliul Justiţiei, Libertăţii şi Securităţii, era respins de una din comisiile Parlamentului European, pe motiv că este mult prea conservator.
În viziunea grupurilor euro-parlamentarilor socialişti şi ecologişti, "vina" lui Buttiglione, un catolic practicant, a fost afirmaţia făcută în cadrul audierilor cum că homosexualitatea este un păcat. Confruntat cu opoziţia furibundă a majorităţii Parlamentului European, care a ameninţat cu un vot de blam la adresa întregii Comisii, Barroso a retras candidatura lui Buttiglione. În locul acestuia, Italia l-a nominalizat pe ministrul de externe Franco Frattini, şi se părea că toate controversele vor fi date repede uitării. Înainte însă de a pleca de la Bruxelles, Buttiglione a aruncat bomba, acuzându-l pe înlocuitorul său de apartenenţă la o societate secretă. În momentul felicitării pentru candidatura lui Frattini la postul de comisar european, politicianul creştin-democrat a afirmat: "Sper ca audierile lui să meargă bine şi nimeni să nu îl întrebe dacă este francmason. Dacă vor face aceasta nu va fi decât repetarea aceleiaşi injustiţii care mi s-a făcut şi mie". Ulterior, în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Milano, Buttiglione a spus că principiul după care funcţionează instituţiile europene este "Afară cu creştinii, înăuntru cu francmasonii". Declaraţiile lui Buttiglione au atins un subiect-tabu în mass-media oficiale, deşi la nivelul elitelor politico-economico-financiare acesta face parte din categoria "secretul lui Polichinelle", adică a acelor realităţi pe care toată lumea le cunoaşte, dar aproape nimeni nu vorbeşte în public despre ele. Cu alte cuvinte, marea "taină" a procesului de construcţie a Europei Unificate este paternitatea sa masonică, recunoscută cu mândrie chiar de arhitecţii din umbră ai edificiului UE.  În schimb, la nivelul maselor, cărora li se inculcă versiunea originii postbelice a UE, se cunosc prea puţine despre faptul că proiectul Europei unite datează încă de la mijlocul secolului XIX.





Monday, September 24, 2012

Informatii interesante despre om


1. Cand o persoana moare auzul este ultimul simt perceput. Vazul este primul care dispare.
2. Celulele care compun creierul uman pot absorbi de pana la 5 ori mai multa informatie decat cuprinde toata Enciclopedia Britanica.
3. Corpul omenesc elibereaza in 30 de minute destula energie cat sa incalzesti un litru de apa.
4. Cea mai mare celula a corpului este ovulul, iar cea mai mica spermatozoidul.
5. Corpul unui om are: destul potasiu pentru a provoca explozia unui tun de jucarie; destul zahar pentru a umple un borcan; destula grasime pentru a face sapte bucati de sapun; destul fier pentru a face un cui; destul sulf pentru a deparazita un caine.
6. Corpul utilizeaza 300 muschi pentru a tine corpul in pozitie stabila, dreapta.
7. Creierul continua sa transmita semnale sub forma de impulsuri electrice timp de aproximativ 37 de ore dupa moarte.
8. Cand cantitatea de apa din corpul omenesc este redusa cu 1% iti va fi sete, iar daca este redusa cu 10% vei muri.
9. Daca toti cei 600 de muschi ai corpului uman s-ar incorda in acelasi timp si in aceeasi directie, omul ar putea ridica o greutate de 25 de tone.
10. De-a lungul unei vieti, o persoana isi petrece 6 ani visand.
11. Din punct de vedere fizic o femeie poate naste treizeci si cinci de copii de-a lungul vietii.
12. Dintii unui om sunt tari aproape ca piatra.
13. Durata vietii unei celule intestinale este de 12 ore. Cea a unei celule a peretelui stomacului este de doua zile. O celula din piele traieste 4 saptamani. O celula nervoasa poate trai pana la 60 de ani.
14. Durerea de cap nu este o scuza buna pentru a nu face sex, pentru ca endorfinele eliberate in timpul actului sexual au efect analgezic.
15. Fatul viseaza aproape tot timpul. Cei care sunt nascuti prematur vor visa mai mult la maturitate.
16. Femeile care citesc romane de dragoste fac sex de doua ori mai des decat cele care nu accepta acest tip de literatura.
17. Femurul este mai tare decat betonul.
18. Greutatea corpului omenesc este de 50 de ori mai mare decat a cea a creierului.
19. In corpul uman exista suficient fosfor pentru a crea 250 de chibrituri.
20. In corpul uman sunt mai mult de 12.000 de km de vase de sange.
21. In timpul unui orgasm obisnuit consumi 112 calorii, iar un orgasm mimat consuma 315 calorii.
22. Inaltimea omului variaza in timpul zilei. Dimineata suntem cu un cm mai inalti decat seara. Acest lucru se intampla deoarece discurile intervertebrale se “taseaza” atunci cand stam in picioare, datorita greutatii propriului corp.
23. Inima bate de aproximativ 2.700.000.000 de ori de-a lungul vietii.
24. Inima femeii bate mai repede decat cea a barbatului.
25. Inima continua sa bata dupa ce este scoasa din corp. Chiar daca este taiata in bucati, muschii inimii vor continua sa se contracte o perioada.
26. Lungimea medie a penisului este de 3 ori lungimea degetului mare de la mana
27. Mai mult de un miliard de bacterii sunt pe fiecare laba a piciorului
28. Majoritatea barbatilor petrec 3.300 ore din viata pentru a se barbieri. Daca nu ar fi barbierita, barba ar putea ajunge la 9 metri intr-o viata de om.
29. Mandibula este cel mai dur os din organism.
30. Muschiul ochiului este cel mai rapid din organism. El se contracta in mai putin de o sutime de secunda.
31. Nu se poate stranuta cu ochii deschisi.
32. Numarul de neuroni din creierul uman este astronomic, aceste ajunge la 100 de miliarde de celule nervoase.
33. Omul are aproximativ 76 000 de fire de par pe cap.
34. O persoana obisnuita respira cam 74 de milioane de litri de aer de-a lungul vietii.
35. Oamenii sunt singurii care fac sex stand fata in fata.
36. Pe un centimetru patrat de piele se afla aproximativ sase milioane de celule, 5000 de receptori, 15 glande sebacee, 200 fibre nociceptive (pentru durere), 10-25 receptori tactili si corpusculi termosensibili, patru metri de fibre nervoase, un metru de vase sanguine, si peste 100 de glande sudoripare.
37. Persoanele dreptace traiesc, in medie, cu noua ani mai mult decat cei stangaci.
38. Pielea cantareste in medie cam de 2 ori cat creierul aceleiasi persoane.
39. Puse cap la cap venele, arterele si capilarele unui adult ar ajunge pentru inconjurul Pamantului de aproape patru ori
40. Sunt necesare aproximativ 200.000 de incruntari pentru aparitia unui rid permanent deasupra sprancenelor.
41. Toti bebelusii se nasc cu ochii albastri. Dupa cateva ore de la nastere, culoarea se poate schimba. Majoritatea oamenilor ajung pana la urma sa aiba ochi de alta culoare.
42. Un creier uman genereaza mai multe impulsuri electrice intr-o zi decat toate telefoanele din lume.
43. Un stranut iese din gura cu o viteza de peste 965 km/h.
44. Urechile pot distinge peste 300 000 de tonalitati.
45. Daca saliva nu poate dizolva ceva, atunci nici nu putem simti gustul.
46. Dupa mesele bogate se spune ca auzul nostru scade. Nu mai percepem sunetele din jurul nostru la fel de bine, chiar si atentia scade.
47. Iti folosesti aproximativ 200 de muschi cand faci un pas mergand.
48. Matematicianul John von Neumann a calculat ca mintea umana poate inmagazina 280 de catralioane de biti de memorie.
49. Mozart isi scria intreaga opera muzicala in minte, auzind si perfectionand fiecare nota in parte, si abia apoi o asternea pe hartie.
50. O persoana din 2 miliarde va trai pana la varsta de 116 ani sau mai mult

Sursa: Primit pe Mail

Sunday, September 23, 2012

Schimbarea iminenta a Dimensiunii:


Pe măsură ce ne apropiem de luna decembrie 2012, are loc o colosală convergenţă a transformărilor ce vor constitui baza construcţiei unei noi societăţi. Prin urmare, umanitatea va continua să existe, dar într-un alt mod decât până acum. Structurile materiale şi cele bazate pe idei materialiste se vor transforma din temelii, ceea ce va da posibilitatea oamenilor să devină mult mai senzitivi şi mai profunzi în percepţii şi în judecata lucrurilor.

Tradiţia mayaşă afirmă că actualmente noi trăim în mijlocul celei mai importante ere a calendarelor şi profeţiilor mayaşe. Toate profeţiile lumii şi toate tradiţiile converg spre această perioadă dificilă şi extrem de complexă, pe care o trăim în prezent. Idealul spiritual al vremurilor actuale este acela al acţiunii divin integrate şi armonioase.


Citirea şi interpretarea calendarelor mayaşe de către cercetători a fost în mare parte eronată până în prezent. Înţelegerea sistemelor complicate ale timpului, a succesiunii erelor şi a ciclurilor, precum şi intuirea semnificaţiilor lor reale este incompletă. Civilizaţia Maya a structurat 17 calendare diferite (unele dintre ele expunând cu mare acurateţe curgerea timpului pentru o perioadă mai mare de zece milioane de ani) şi tocmai de aceea cuprinderea lor este vastă, dificilă şi sofisticată.
În conformitate cu tradiţia mayaşă autentică, pe data de 21 decembrie 2012 totul se va transforma şi lumea va intra atunci într-un nou ciclu major, al celui de al Cincilea Soare. Acel moment va semnifica începutul unei ere al cărui start va fi dat de intersecţia meridianului solar cu planul ecuatorial al galaxiei; axa Pământului se va alinia atunci cu centrul galaxiei noastre.
Astfel, la răsăritul zilei de 21 decembrie 2012, pentru prima dată în ultimii 26 000 de ani, Soarele va "lumina" intersecţia dintre planul ecliptic al sistemului nostru solar şi planul eclipticii întregii galaxii. În conformitate cu tradişia ezoterică mayaşă, această intersecţie este considerată a fi sacră şi totodată fundamentală pentru evoluţia viitoare a umanităţii.

Alinierea axei Pământului în acea zi cu centrul galaxiei va deschide un canal foarte important de energie ce va inunda atunci planeta, pătrunzând pe la poli şi răspândindu-se mai apoi radial pe întreaga ei suprafaţă.

Aceasta va conduce implicit la o purificare masivă a tuturor structurilor, atât de la suprafaţa Pământului cât şi din interiorul său, prin creşterea substanţială a frecvenţei de vibraţie. De fapt, acest proces care va deveni foarte intens a început deja de multe luni şi se va accelera continuu în perioada următoare, pe măsură ce ne apropiem tot mai mult de data solstiţiului de iarnă.

Pentru a realiza o transformare majoră a fiinţei noastre şi a întregii planete (presupunând că ea nu va fi distrusă într-o măsură prea mare până atunci) este însă necesar să transformăm mai întâi forţele şi energiile enorme care se opun creşterii nivelului de vibraţie al conştiinţei omenirii, care îi blochează progresul şi evoluţia spirituală.    
                           
Strategia reală ce trebuie urmată pentru îndepărtarea întunericului din lume este aceea prin care răul este confruntat cu simplitatea luminoasă şi puritatea inimii, pentru că aceste două elemente, reunite în sentimentul de iubire profundă, conduc la unitatea de conştiinţă ce reprezintă conceptul fundamental pentru societatea omenească viitoare.

Ceea ce s-a spus că va fi, se va împlini fără dar şi poate. Însă felul în care se va realiza transformarea, care în această fază critică de tranziţie semnifică de fapt o crâncenă luptă între bine şi rău, depinde în mare măsură de atitudinea şi de acţiunile noastre, de felul în care noi le făptuim.

Aceasta va determina intensitatea evenimentelor la nivel planetar cu care ne vom confrunta, dacă ele vor fi mai "blânde" sau, dimpotrivă, dacă vor fi "dure". Tocmai de aceea contribuţia noastră este foarte importantă, pentru că alegerile pe care le facem, modul nostru de gândire şi mobilizarea în sensul determinării modificărilor de regim şi de acţiune politică vor contribui decisiv la orientarea evenimentelor viitoare pe o pantă mai uşoară sau mai abruptă de transformare a planetei şi a omenirii la nivel de conştiinţă.

În această privinţă, opiniile par să fie convergente, cel puţin în direcţia fenomenelor care se vor petrece. Este vorba despre un sfârşit de ciclu, de nişte transformări radicale la nivel planetar, de o translaţie a conştiinţei pe un nivel superior de vibraţie.
Aceste transformări sunt normale şi totodată necesare pentru realizarea translaţiei la o frecvenţă superioară de vibraţie a conştiinţei şi a materiei. Prin urmare, este vorba despre o evoluţie, chiar dacă majoritatea oamenilor au tendinţa să fie cuprinşi de frică atunci când aud sau citesc despre posibilitatea manifestării unor astfel de evenimente dure la nivel planetar.

Pământul a fost şi este teatrul unor interese şi operaţiuni cosmice foarte complexe, cu nenumărate intruziuni şi modificări de situaţie; diversitatea lui extraordinară la toate nivelele existenţei contribuie la complicarea situaţiei, care este dictată de cumulul karmic. Mai mult decât atât, aşa după cum am amintit în unul dintre articolele precedente, sfârşitul ciclului precesional de 26 000 de ani al Pământului coincide cu realizarea unui salt galactic de 108 milioane de ani şi această "suprapunere" a unor cicluri cosmice foarte importante este în măsură să accentueze foarte mult atât natura, cât şi intensitatea transformărilor.
Totuşi, multe dintre aceste evenimente (care adeseori în istoria planetei şi a omenirii au purtat emblema unor mari cataclisme) nu se vor mai petrece sau cel puţin nu vor mai avea loc la acelaşi nivel de intensitate. În legătură cu aceasta, Tolec (care este reprezentantul de pe Pământ al Consiliului Andromeda) afirmă că acest sfârşit de cicluri va include multe cutremure (deja numărul lor a crescut semnificativ, mai ales în ultimele luni), iar anul 2013 va implica cel mai probabil şi alte tipuri de manifestări geodezice generate de erupţii vulcanice şi de reajustarea plăcilor tectonice prin schimbarea poziţiei lor relative. În plus, va avea loc şi o aşa-zisă "schimbare a polilor magnetici" ai Pământului, care însă nu va influenşa negativ viaţa de la suprafaţa planetei.
Mark Kimmel - care este un channeler pentru mesajele venind de la reprezentanţii uneia dintre civilizaţiile ET benefice, membră în Consiliul Andromeda, ce sunt prezenţi de 70 de ani în sistemul nostru solar la bordul unei imense biosfere (navă-mamă) numită Athabantian, pentru a contribui astfel la ajutorul acordat Pământului în această perioadă de trecere la o frecvenţă de vibraţie superioară în Manifestare - afirmă că înclinarea actuală de 23,5 grade a axei planetei noastre va dispare, ceea ce va determina după aceea un climat temperat de tip mediteranean pe întreaga planetă; cu alte cuvinte, de atunci inainte nu vor mai exista anotimpuri, iar clima va mereu blândă si perfectă pentru evoluţia spirituală.

Chiar dacă manifestarea evenimentelor catastrofice la nivel planetar reprezintă în continuare o posibilitate pentru planeta noastră, totuşi ele sunt foarte mult diminuate printr-o atentă şi continuă monitorizare şi intervenţie energetică armonioasă a civilizaţiilor ET benefice (mai ales a celor din Consiliul Andromeda), astfel încât să fie cu mult mai slabe ca intensitate decât situaţia în care aceste intervenţii nu ar fi existat.

De la începutul lui 2014 se poate spune că Pământul va vibra la o frecvenţă diferită, mult superioară fată de cea actuală. Până atunci, practic toate instituţiile umane, aşa cum le cunoaştem noi în prezent, vor dispărea, făcând loc unui nou tip de organizare socială, politică, economică şi administrativă. Nu se poate prezice cu exactitate cum va fi acest sistem, deoarece oamenii vor fi cei care vor alege cum să arate el şi cum să se organizeze în viitor.

În orice caz, va fi nevoie de cel puţin 10-12 ani pentru a se ajunge la economia bazată pe comunităţi mici ce vor colabora şi se vor ajuta între ele. Mai apoi societatea umană va renunţa gradat la folosirea banilor şi în cele din urmă aceştia vor dispărea definitiv din viaţa oamenilor, aşa cum este de altfel situaţia pe multe alte planete cu o civilizaţie avansată din galaxia noastră.

În luna octombrie 2011 Pământul a început să fie infuzat de energia care este specifică vibraţiei 4D; această "saturaţie" a crescut gradat până în prezent şi va atinge un maxim în timpul perioadei solstiţiului de iarnă (21 decembrie 2012), până în luna martie 2013, când se presupune că va începe rotaţia finală a crustei planetare de la orientarea actuală pe direcţia Est/Vest către orientarea pe direcţia Nord/Sud.

Reaşezarea scoarţei Pământului va continua pe parcursul anului 2013 şi, în principiu, se va stabiliza între sfârşitul lunii octombrie 2013 şi luna decembrie 2013. Prin urmare, din punct de vedere "oficial", am putea spune că viaţa în cea de a patra dimensiune (4D) începe în ianuarie 2014. Pe suprafaţa de atunci a Pământului vor exista de asemenea şi mici zone în care vor trăi fiinţe ce au ascensionat deja în a cincea dimensiune (5D).

Odată ce Pământul începe să vibreze la frecvenţa 4D, fiinţele de la suprafaţa lui vor fi şi ele de asemenea transformate în totalitate. Structura celulară actuală a trupului din planul fizic (3D), care vibrează la o frecvenţă mică, generând materia grosieră, densă, se va "converti" la o frecvenţă de vibraţie considerabil mai înaltă şi mai rapidă, ce este caracteristică dimensiunii 4D.
Astfel, nucleul fiecărei celule 3D va fi infuzat de lumină şi energie radiantă tot mai rafinată; în fazele superioare de progres în ceea ce priveşte ascensiunea în 4D a fiinţei, noua structură celulară a trupului va deveni cristalină, adică va fi alcătuită din molecule cristaline.

Majoritatea fiinţelor umane care vor ascensiona în această dimensiune vor deveni atunci mai înalte, iar trupul lor va cântări mai puţin, deoarece densitatea lui va fi mai mică (materia va fi mai puţin grosieră); de asemenea, el va deveni cumva translucid, întrucât structura lui va fi atunci cristalină, bazată nu pe materia organică opacă ce are la bază carbonul, ci pe materia cristalină transparentă, ce are la bază siliciul.

De asemenea, oamenii vor începe să manifeste gradat o serie de abilităţi pe care nu le-au experimentat niciodată până atunci, care includ: telepatia, telekinezia, teleportarea şi levitaţia. Cu toate acestea, mai întâi de toate ei vor începe să înveţe despre realitatea naturii lor spirituale, despre suflet şi despre conştiinţa divină care îi caracterizează în esenţă.

Astfel, viaţa în 4D se va caracteriza printr-o viziune eminamente spirituală asupra lucrurilor, printr-o capacitate extraordinară de memorare, prin clarviziune şi prin relaşii interumane mult mai profunde şi armonioase. Acest gen de transformare spirituală extraordinară se va extinde la nivelul întregului sistem solar.

Moartea, aşa cum o cunoaştem noi acum în planul fizic (ce survine odată cu părăsirea trupului fizic) nu va mai exista în 4D şi cu atât mai puţin în 5D. În general vorbind, durata vieţii în 4D va fi cuprinsă între 5-6000 de ani şi 10 000 de ani. Totuşi, odată pătrunşi în dimensiunea 4D, percepţia şi măsurarea timpului se va modifica şi ea.

Propriu-zis, o fiinţă din 4D nu mai moare; în anumite cazuri ea poate să solicite "extincţia" prin resorbţie totală în Sursa Supremă, însă aceasta se petrece foarte rar. În general vorbind, după ce fiinţa trăieşte 6-10 000 de ani, acumulând o experienţă vastă, vine un timp când ea începe să simtă că a învăţat şi a contribuit suficient de mult la progresul societăţii; apoi, atunci când momentul se împlineşte şi rezonanţa este cea mai bună, fiinţa respectivă alege simplu să tranziteze în cea de a cincea dimensiune (5D), care implică o frecvenţă de vibraţie puţin mai înaltă decât cea din 4D. În felul acesta se poate spune că ea tranzitează perfect conştient, dar nu moare.

Odată cu apropierea de momentul tranziţiei spre 4D, la 21 decembrie 2012, este de aşteptat ca liniile de câmp magnetic ale Pământului să scadă atât de mult în intensitate, încât la un moment dat va exista o scurtă perioadă de hiatus în care câmpul magnetic al planetei va fi practic nul. În aceste condiţii, este posibil ca unele obiecte şi substanţe solide să capete proprietăţi stranii, lichefiindu-se (deoarece coeziunea între moleculele şi atomii lor va slăbi atunci mult în lipsa câmpului magnetic ce le suşinea şi le conferea impresia de "soliditate"); acest lucru a fost deja demonstrat în laboratoare ştiinţifice. În acest proces, cheia o reprezintă interacţiunea dintre câmpurile magnetic şi cel electromagnetic, atât la nivel fizic cât şi la nivel ezoteric.
De pildă, câmpul magnetic este cel care, pe un anumit nivel al fiinţei, face posibilă identitatea noastră şi ceea ce noi ştim şi credem despre noi, fiind intrinsec legat de procesul unei anumite zone a memoriei. Mai mult decât atât, câmpul magnetic afectează corpul emoţional al fiinţei şi aici putem face corelaţia cu acţiunea specifică a Lunii pline. Aşa după cum se ştie, statistic vorbind s-a observat că în marile oraşe perioada de lună plină înregistrează o creştere a fenomenului infracţional.
Aceasta se datorează faptului că luna plină tinde să provoace în mod ciclic (datorită influenţei ei gravitaţionale asupra Pământului) o undă sau un "val" în câmpul magnetic al planetei noastre, iar această perturbare este de obicei suficientă pentru a provoca o supraîncărcare a tensiunii emoţionale, mai ales la fiinţele care sunt sensibile la influenţele exterioare.

Fluctuaţia câmpului magnetic terestru (care a devenit din ce în ce mai mare în ultimele şase luni, în paralel cu scăderea lui în intensitate) este de natură să determine de asemenea comportamente ieşite din comun ale fiinţelor umane şi, întrucât acest fenomen se va accentua tot mai mult în săptămânile şi lunile care vor urma, el va conduce gradat la colapsul tuturor structurilor actuale din viaţa societăţii, pentru că atunci ele nu mai au susţinere şi nu se vor mai afla în echilibru.

Cele mai multe întrebări pe care oamenii le pun în legătură cu momentul ascensiunii din decembrie 2012 se referă la câmpul magnetic al Pământului şi mai ales la ce ar trebui să facă ei pentru a se proteja de eventuale influenţe nocive, pentru a putea ascensiona în dimensiunea 4D. Iniţiatul şi totodată specialistul în misterele tradiţiei mayaşe, Drunvalo Melchizedec, recomandă pentru acest moment extrem de important al evoluţiei personale utilizarea aşa-numitului "vehicul de lumină" al fiinţei, cunoscut sub numele de merkaba.

Acest vehicul subtil protejează fiinţa din punct de vedere fizic, psihic şi mental (conservând şi memoria sa în timpul evenimentului respectiv) atunci când câmpul magnetic al Pământului va colapsa (pentru a se realiza astfel schimbarea polilor magnetici).

Într-un anume fel, putem spune că suntem cu toţii conectaţi la planeta pe care locuim, ca la un computer central; fără protecţia acestui "vehicul de lumină" (merkaba) creierul nostru - care într-o anumită măsură poate fi comparat cu unul dintre hard disk-urile computerului central - ar putea să nu fie suficient de pregătit pentru a susţine experienţa respectivă şi atunci el va rata momentul ascensiunii, când câmpul magnetic al planetei va deveni zero pentru o scurtă perioadă de timp. De pildă, fără folosirea "vehiculului de lumină" (merkaba) nu vom putea să ne reamintim mai nimic din ceea ce s-a petrecut în perioada respectivă de hiatus.

Aspectul fluctuaţiilor îngrijorătoare ale câmpului magnetic terestru au început să-i preocupe pe oamenii de ştiinţă încă de acum aproape 10 ani; în 2003 ei s-au reunit pentru a avea o primă rundă de convorbiri pe această temă, constatându-se că în ultimii 2000 de ani câmpul magnetic a slăbit. În ultimii 100 de ani această diminuare s-a accentuat, iar în ultimii 45 de ani câmpul magnetic terestru a devenit alarmant de slab, astfel încât datele astronomice pentru zborurile cosmice şi cele aeriene au trebuit să fie modificate, pentru că polul nord magnetic nu mai era acolo unde ar fi trebuit să fie. Practic vorbind, în prezent polul nord magnetic se deplasează cu aproximativ 65-70 de kilometri pe an către Siberia.
Aceasta este şi explicaţia pentru anomaliile înregistrate în zborurile şi orientarea păsărilor migratoare sau ale animalelor marine (în special ale cetaceelor). Aşa după cum se ştie, dezorientarea lor a condus de-a lungul timpului la decesul unui mare număr dintre aceste animale.

De pildă, balenele foloseau de foarte mult timp liniile de câmp magnetic terestru pentru a se orienta, însă în ultimii 45 de ani aceste linii de forţă la nivel terestru s-au modificat atât de mult încât balenele nu le mai urmează de-a lungul coastei continentului, ci sunt direcţionate spre uscat; astfel, ele pur şi simplu eşuează pe ţărm.

Unele dintre balene se întorc câţiva zeci de km în ocean şi reiau orientarea după liniile respective, dar în final ajung tot pe uscat.

O altă menţiune ştiinţifică importantă este că anul acesta soarele a răsărit în Groenlanda cu două zile mai devreme, ceea ce reprezintă o severă şi foarte rapidă modificare a stării de lucruri care dura de milenii.

Deloc întâmplător, în această vară - într-un mod cu totul neaşteptat şi chiar halucinant pentru oamenii de ştiinţă contemporani - calota de gheaţă a Groenlandei (care în mod obişnuit se topea în proporţie de aproximativ 50% pe timpul verii) s-a topit în proporţie de 97% în doar patru zile.

Mayaşii şi indienii Hopi converg în profeţiile lor, spunând că ceea ce se va petrece anul acesta nu s-a mai petrecut nicicând în istoria umanităţii şi a acestei planete. Nu va fi vorba doar despre o repoziţionare a polilor magnetici, ce va duce mai apoi chiar la o schimbare fizică a polilor; pentru mayaşi acesta reprezintă un aspect mai puţin important.

Partea cu adevărat importantă a transformărilor care vor avea loc va fi legată de ascensiunea în frecvenţă de vibraţie a conştiinţei fiinţelor umane. Practic vorbind, mayaşii afirmă fără echivoc că, după schimbarea polilor va exista o transformare asociată cu această modificare a câmpului magnetic terestru, care va determina felul în care umanitatea va vedea şi va interpreta realitatea înconjurătoare, în sensul că de atunci înainte lumea va fi percepută într-un mod complet diferit faţă de felul în care este ea înţeleasă în prezent.

Tot mayaşii afirmă că într-un timp scurt, cei care vor reuşi să realizeze această translaţie vor deveni fiinţe care nu vor mai avea practic legătură cu planul fizic; deşi oamenii vor arăta la fel, felul în care vor percepe lumea va fi atât de diferit, încât aceasta va duce la o completă transformare a umanităţii.

Înţelepţii mayaşi afirmă că prima translaţie ce va defini procesul general de ascensiune spirituală a omenirii va avea loc într-un interval de aproximativ 30 de ore, însă ei nu pot preciza cât anume va dura transformarea completă a fiinţei şi trecerea ei în 4D, deoarece acesta pare să fie un proces eminamente individual. Totuşi, mayaşii avansează ideea că această "trecere" se va împlini până în luna ianuarie 2016.

21 decembrie reprezintă data la care Pământul, Soarele şi Centrul Galaxiei noastre sunt perfect aliniate. În prezent, se pare că atât Vaticanul - care este deja zguduit de imense scandaluri şi acţiuni de audit din partea Poliţiei şi celorlalte instituţii abilitate în acest sens - cât şi lumea ştiinţifică încep să realizeze importanţa ştiinţei şi a cunoaşterii străvechi mayaşe. În acest scop, se fac deja aranjamentele necesare pentru cea mai mare transmisie mondială prin mass-media, care va fi realizată de Consiliul Mayaş al Înţelepţilor.

Aceasta se va petrece la data de 21 decembrie 2012 şi va întruni o audienţă de aproximativ 2,5 miliarde de oameni, deci mai mult de o treime din populaţia Pământului. Atunci când Vaticanul a aflat că înţelepţii mayaşi vor intra în posesia celei mai importante cărţi a ştiinţei lor, care era considerată demult distrusă sau definitiv pierdută, carte despre care se ştie că poate lămuri toate aspectele profetice în legătură cu marea ascensiune a omenirii ce urmează să aibă loc peste foarte puţin timp, Papa şi cardinalii săi de la Vatican au făcut presiuni enorme asupra guvernului mexican, pentru ca înţelepţii din Consiliul mayaş să nu aibă acces la această carte fundamentală a propriei lor tradiţii. Ca urmare, guvernul mexican a dat o lege care interzice Consiliului Director al mayaşilor să realizeze ceremonii în templele de pe teritoriul Mexicului, la data de 21 decembrie 2012.                        Revenind la aspectele practice ce pot avea loc în momentul ascensiunii, ne putem aştepta, aşa după cum am arătat, ca timp de aproximativ trei zile şi jumătate în preajma lui 21 decembrie 2012, câmpul magnetic terestru să devină nul. Procesul de realizare a translaţiei în frecvenţa de vibraţie a celei de a patra dimensiuni (4D) - care de obicei este corelat cu schimbarea polilor magnetici - începe cu aproximativ şase ore înainte de acest eveniment.

Translaţia conştiinţei individuale la noua frecvenţă de vibraţie poate să aibă loc fie înainte, fie după realizarea schimbării polilor magnetici. De obicei, cele două procese (al translaţiei conştiinţei şi al schimbării polilor magnetici) se petrec simultan.

Cele cinci sau şase ore înainte de translaţia dimensională vor fi caracterizate de anumite fenomene vizuale foarte speciale, deoarece atunci va avea loc suprapunerea pentru o scurtă perioadă de timp a dimensiunii fizice (3D) cu a patra dimensiune (4D). Conştiinţa noastră fizică (3D) va începe să se "disipe" tot mai mult, translatând astfel în cea de a patra dimensiune (4D).

Materialele sintetice (care nu există în mod natural pe Pământ) vor începe să dispară într-un mod care la început ni se va părea uluitor, în funcţie de materia din care sunt alcătuite. Totuşi, trebuie să precizăm faptul că ele nu vor dispărea toate deodată. Atunci când structura energetică a conştiinţei planului fizic (3D) începe să dispară (simultan cu colapsul câmpului magnetic terestru), obiectele care sunt realizate din materiale sintetice vor începe şi ele să dispară gradat în aceeaşi perioadă de timp.

Schimbarea polilor, a reţelei energetice a Pamantului şi colapsul câmpului magnetic terestru s-au petrecut ciclic de-a lungul istoriei planetei; aceasta este explicaţia (pe lângă cea a degradării în timp) pentru care arheologii nu au putut găsi obiecte manufacturate de vechile civilizaţii (unele dintre ele cu mult mai avansate decât cea din prezent), ci doar obiecte din piatră, lemn ori din aliaje de metale obişnuite.

Straniile fenomene care vor avea loc odata cu momentul ascensiunii in 4D ar putea să-i facă pe mulţi să intre în panică, deoarece ei nu ar înţelege de fapt ce se petrece în acele momente. În realitate, acesta este un proces natural, chiar ştiinţific am putea spune, care se petrece după nişte legi bine stabilite. Sugestia noastră este ca în timpul tranziţiei să urmărim să fim într-un loc în natură şi nu în interiorul unei structuri artificiale.

Printre altele, acesta este unul dintre motivele pentru care civilizaţiile antice şi cele extraterestre au construit edificii extraordinare din materiale naturale (îndeosebi din piatră), ce au rămas astfel nealterate chiar şi după trecerea unui întreg ciclu precesional.
Simultan cu dispariţia gradată a unor obiecte din dimensiunea fizică (3D) vom observa apariţia gradată a unor obiecte din a patra dimensiune (4D). Astfel, atunci vom vedea anumite obiecte care par să nu se integreze (mai ales din punctul de vedere al culorii) în dimensiunea fizică (3D) cu care eram obişnuiţi.

Acele obiecte pot să producă un impact puternic în mintea majorităţii fiinţelor umane, care nu este pregătită să înţeleagă astfel de fenomene ce sunt totuşi fireşti şi chiar naturale în acele condiţii.

Pentru cei care nu se vor simţi atunci suficient de pregătiţi să înţeleagă ce se petrece de fapt în jurul lor, sfatul nostru este acela de a rămâne calmi, focalizaţi şi de a nu privi sau atinge obiectele din 4D care vor începe să apară în jurul lor, deoarece într-un astfel de caz trecerea în dimensiunea 4D se va face destul de repede, aproape brusc.

Pentru a putea suporta acel proces de tranziţie foarte rapidă, fiinţa trebuie să fie bine pregătită şi cu o structură fizică şi subtilă suficient de pură. Totuşi, dacă starea generală a fiinţei umane respective va fi în acele momente calmă şi centrată, ea va putea privi un timp la obiectele ce apar din 4D, însă nu pentru mult timp, deoarece pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu astfel de manifestări energetice ale realităţilor superioare, efectul poate fi chiar hipnotic.

Îndată ce se va intra în perioada de "resetare" a câmpului magnetic al planetei (cu alte cuvinte, atunci când se va realiza colapsul total al câmpului magnetic terestru), este posibil ca spaţiul înconjurător să devină întunecat şi chiar complet obscur, iar dimensiunea fizică (3D) să fie pentru totdeauna transcensă.
Ce se va petrece atunci cu cei mai mulţi oameni care se vor afla pe suprafaţa planetei noastre? Cel mai probabil, ei vor adormi şi vor continua să doarmă pe parcursul întregii perioade, adică 3-4 zile. Dacă fiinţa reuşeşte totuşi să se menţină trează în acel interval de timp, ea va trebui să fie conştientă că tot ceea ce va gândi în acele momente, se va realiza.

Trebuie să înţelegem că ceea ce se va petrece efectiv atunci reprezintă un fel de "naştere" a noastră în cea de a patra dimensiune (4D); procesul este natural şi are loc aproape automat, însă frica poate să constituie un obstacol major pentru majoritatea fiinţelor umane din 3D, care nu au încă nivelul suficient de înţelegere a acelei realităţi (4D).
Pe măsură ce pătrundem tot mai mult în dimensiunea a patra (4D), lumea noastră începe să fie infuzată din nou cu lumină. Pentru mulţi, mediul în care ne aflăm atunci va părea că este un loc cu totul nou, deşi oarecum acelaşi; toate culorile, formele şi modul în care simţim obiectele din jur va fi altul decât în lumea fizică, pe care tocmai am părăsit-o definitiv.

Desigur, majoritatea lucrurilor şi chiar a conceptelor va rămâne la fel ca în dimensiunea 3D, însă cu toate acestea lumea va fi complet diferită. Chiar dacă "forma fizică" a obiectelor şi a trupului nostru va fi aceeaşi, structura atomică a organismului va fi aproape în întregime transformată, deoarece cea mai mare parte a "densităţii" care era specifică dimensiunii fizice (3D) a fost deja convertită în energie, iar structurile atomice şi moleculare care formează trupurile noastre vor fi atunci mult mai "rarefiate".

Trupurile noastre vor fi deja în mare parte energetice, însă cei mai mulţi nu vor realiza acest lucru, cel puţin într-o primă fază a integrării lor în dimensiunea 4D.

Chiar dacă o serie întreagă de elemente vor avea loc printr-un proces natural energetic, de natură cosmică, totuşi translaţia însăşi implică o participare personală sau, cu alte cuvinte, va fi determinată de caracteristicile fizice, energetice, psihice şi mentale ale fiecăruia dintre noi.

Din această cauză unii vor reuşi să realizeze translaţia, în timp ce alţii nu vor fi suficient de pregătiţi să o facă; prin urmare, ei vor continua să rămână în lumea fizică (3D) chiar şi după realizarea ascensiunii propriu-zise, adică după 21 decembrie 2012. În cele mai multe cazuri, acest lucru se va petrece mai ales din cauza gândurilor negative ce vor invada atunci mintea persoanei respective şi a fricii care se va amplifica din ce în ce mai mult.

Această stare negativă va rezona cu o frecvenţă joasă a energiei şi fiinţa respectivă va fi proiectată la niveluri inferioare, rămânând în 3D; ea nu va mai putea să aibă acces la dimensiunea 4D.

Pe de altă parte, dacă în acea perioadă decisivă de timp (5-6 ore) fiinţa umană îşi va îndreptată gândurile numai către iubire, armonie, echilibru, calm şi pace interioară, exact aceasta se va petrece atunci şi, ca atare, şansele ca ea să ascensioneze cu succes la nivelul 4D vor fi foarte mari. De altfel, primul lucru ce va fi realizat în noua lume (4D) va fi acela că "aproape tot ceea ce se gândeşte, se realizează".

De pildă, modificarea structurii corporale va fi un proces obişnuit începând cu realitatea 4D spre 5D etc., fiind în primul rând o expresie creatoare a frumuseţii şi armoniei. În această direcţie, tradiţia mayaşă ne spune că femeile vor avea o înălţime de 3,5 - 4 m înălţime, iar bărbaţii cam de 4,5 - 5,5 m, deşi din alte informaţii care au fost transmise, aceste valori par să corespundă mai mult dimensiunii 5D.

Pentru dimensiunea 4D, unele organizaşii secrete ezoterice, precum şi unii channelers, specifică faptul că femeile vor avea o înălţime media cuprinsă între 1,8 şi 2 m, iar bărbaţii între 2,2 şi 2,5 m. Implicit, aceasta va însemna dimensiuni uriaşe ale creierelor. Pentru realizarea acestei transformări importante, oamenii ascensionaţi în 4D vor avea nevoie de aproximativ doi ani.

Acesta este, de altfel, unul dintre motivele principale pentru care mayaşii nu au dorit să vorbească despre transformările respective, deoarece lumea i-ar fi crezut pur şi simplu nebuni. Cu toate acestea, în anumite domenii ştiinţa lor este mai precisă decât orice avem noi actualmente pe Pământ. De pildă, calendarele mayaşe sunt mai precise decât calendarele actuale, calculate de computere. Chiar dacă oamenii de ştiinţă contemporani au efectuat anumite ajustări ale calendarului în anul 2000, acesta tot nu este la fel de precis ca cel al mayaşilor.

De altfel, mayaşii au conexiuni cu alte dimensiuni ale existenţei, pe care oamenii zilelor noastre nu le înţeleg deloc. Nu se ştie nici măcar de unde au venit mayaşii, cum au ajuns pe teritoriul Americii de Sud, dar mai ales unde au dispărut brusc la un anumit moment istoric.

Dacă, de pildă, bătrânii înţelepţi ai mayaşilor şi ai indienilor Hopi din zilele noastre sunt întrebaţi care sunt originile civilizaţiei lor, ei răspund că ultimul loc din care ştiu că au venit a fost Atlantida, iar înainte de aceasta ei au venit din stele. Niciunul dintre ei nu poate preciza din ce sistem solar sau de pe ce planetă au venit şi nici cum anume au ajuns pe Pământ, dar ceea ce cu toţii ştiu dincolo de orice dubiu este că strămoşii lor au venit din stele.

Problema Atlantidei este în zilele noastre aşa-zis "controversată" doar pentru cei ignoranţi sau manipulatori. În realitate, există foarte multe dovezi, nu doar fizice, ale existenţei Atlantidei, care au fost descoperite în ultimii 80 de ani, ci mai ales de natură subtilă, care atestă cu claritate, din surse încrucişate şi diferite realitatea acelei civilizaţii extraordinare, care a ocupat o mare suprafaţă a planetei timp de mai multe zeci de mii de ani.

Oricât ar părea de neverosimil, anumite evenimente care s-au petrecut în Atlantida afectează omenirea chiar şi în ziua de azi. De la un anumit moment al existenţei ei, ştiinţa în Atlantida a început să fie înţeleasă greşit şi asta a dus la o schismă între ea şi legile spirituale, ce a provocat un cataclism nemaipomenit.

Ultimii 200 de ani din existenţa Atlantidei au fost un adevărat iad pentru locuitorii ei. Oamenii de atunci erau posedaţi de fiinţe din alte dimensiuni ale Creaţiei, erau bolnavi, mureau şi totul în jur era oribil. Există însă şi un nivel superior al existenţei în chiar mijlocul haosului şi al iadului declanşat de forţele malefice ale Archon-ilor.
Pe acel nivel superior se aflau aşa-numitele Fiinţe Înălţate sau Maeştri Iluminaţi, care în conformitate cu afirmaţiile înţelepţilor din Consiliul Director al poporului mayaş, se află chiar şi în prezent printre noi, reprezentând un grup de aproximativ 8000 de suflete. Aceşti Maeştri Înălţaţi au ajutat omenirea de-a lungul timpului să înţeleagă anumite probleme dificile, cu care ea s-a confruntat în ultimii 13 000 de ani.

Dimensiunile existenţei sunt separate de frecvenţa de vibraţie a conştiinţei, deci a materiei care le compune, la fel cum în muzică notele sunt separate de frecvenţa sunetului emis sau la fel cum într-o prismă de lumină putem distinge scara cromatică a culorilor în care aceasta este descompusă.

Atunci când trecem de la o dimensiune la alta nu trebuie decât să ne uităm, analogic vorbind, la scara cromatică pentru a vedea cum anume se trece de la o culoare la alta, pentru a înţelege felul în care noi înşine putem călători interdimensional.

Prin urmare, trebuie să învăţăm "cum să schimbăm canalul", într-un fel asemănător - analogic vorbind - cum schimbăm canalele la telecomanda televizorului, intrând astfel pe lungimi diferite de undă. În felul acesta, conştiinţa noastră individuală trebuie să se acordeze atunci cu o frecvenţă specifică de vibraţie pentru a exista într-o dimensiune sau alta.

Mayaşii şi Maeştrii Înălţaţi din Atlantida, care ghidează şi ajută omenirea de mii de ani, afirmă că totul este pregătit pentru ca oamenii de pe Pământ să realizeze ascensiunea.
Totuşi, pentru aceasta este necesar ca mai întâi fiinţele umane să se transforme interior. În dimensiunea 4D totul este deja pregătit pentru realizarea translaţiei; multe dintre informaţii sunt transmise şi prin cercurile din lanurile de cereale, care în ultimul timp apar tot mai des, fiind realizate atât de reprezentanţii extratereştri ai civilizaţiilor ET benefice ce fac parte din Confederaţiile galactice ce asistă şi ajută omenirea în această perioadă, cât şi de Maeştrii Înălţaţi din vechea Atlantidă, ce vor în acest fel să-şi transmită mesajele către cei iniţiaţi şi pregătiţi pentru a evolua spiritual.

Evenimentele catastrofale, dacă vor avea loc, se vor petrece doar în dimensiunea fizică (3D); în 4D va fi doar echilibru, pace şi linişte. În această direcţie, "elita" satanică a masonilor - care dirijează prin Guvernul ei Mondial Ocult toate celelalte guverne ale puterilor occidentale şi mai ales guvernul american - a construit un uriaş oraş subteran cu un diametru de aproximativ 15 kilometri la graniţa dintre Elveţia şi Italia, care este dotat cu tehnologii uimitoare, ce nici măcar nu pot fi concepute de oamenii de la suprafaţa planetei la momentul actual, întrucât ele au fost ţinute în cel mai mare secret de cabala criminală a masonilor doar pentru folosul ei propriu.

"Iluminaţii" îşi imaginează că în acest fel vor reuşi să supravieţuiască translaţiei omenirii la o nouă frecvenţă de vibraţie a conştiinţei, dar adevărul este că prin aceasta atât ei, cât şi cercetătorii şi oamenii de ştiinţă care au contribuit la aceste proiecte malefice, nu au înţeles esenţa fenomenului care va avea loc, fie din aroganţă, fie pur şi simplu din incapacitate spirituală sau din neştiinţă.

Adevărul este că nu există nimic la nivel fizic (3D) care să se poată face, astfel încât să se evite fenomenele care vor urma; ele vor împlini astfel nişte necesităţi de ordin energetic şi karmic la nivel cosmic, echilibrând raportul de forţe şi în dimensiunea fizică.
Problema este că în 3D există foarte multă materie şi doar puţină energie; pe de altă parte, în 4D există foarte multă energie pură şi doar puţină materie. De pildă, atunci când privim trupul unei fiinţe umane din planul fizic, acesta este dens şi greu, adică el cuprinde multă masă şi doar puţină energie. Să presupunem însă că am efectuat tranziţia; după aceea, trupul nostru va fi în cea mai mare parte din energie, dar totuşi materia va fi şi ea cumva asociată cu el, deşi într-o măsură mult mai mică decât înainte.

Atomii care ne vor alcătui atunci corpul din 4D vor fi foarte diferiţi de atomii care ne alcătuiau trupul în 3D. Astfel, dacă avem un corp 4D şi ne aflăm în dimensiunea 3D, putem vedea lumea fizică; pentru cei din 3D noi am apărea atunci ca fiind normali, având aceeaşi înfăţişare ca şi ei.

Diferenţele încep să apară odată cu evoluţia noastră în cadrul celei de a patra dimensiuni (4D), iar atunci când translatăm în 5D, fiinţele din 3D nu mai pot să ne vadă deloc; chiar şi pentru cei din 4D, care se află în domeniile inferioare ale acestei dimensiuni, este relativ dificil să mai perceapă atunci existenţa fiinţelor din 5D.

Ne aflăm în mijlocul transformărilor chiar în acest moment; practic vorbind, suntem în "fereastra" principală a tranziţiei energetice de dinaintea ascensiunii. Totuşi, cele 30 de ore care vor începe în ziua solstiţiului de iarnă (21 decembrie 2012) vor însemna o transformare uriaşă prin comparaţie cu ceea ce există acum pe Pământ.

Transformările accelerate din ultimele luni şi ceea ce va mai urma până în decembrie sunt ca o "pregătire" pentru acest eveniment fundamental în existenţa omenirii. Într-un fel, putem spune că ascensiunea noastră de pe 21 decembrie 2012 va fi cumva analoagă cu aceea a unui fluture care trece de la o formă de viaţă la alta (de la larvă, la fluture).

În legătură cu acest proces, problema fundamentală pentru majoritatea oamenilor - aşa după cum afirmă mayaşii şi indienii Hopi - este că ei cred că această lume fizică în care există în prezent este reală; astfel, ei sunt absolut convinşi că ea este solidă şi cumva "fixată".

Cu toate acestea, este totuşi straniu că oamenii nu cunosc încă sursa din care a apărut propria lor lume, pe care ei o consideră "reală". Una dintre ideile lor bizare şi impregnate de o adâncă ignoranţă este aceea că, după ce ei mor - mai bine zis, după ce trupul lor fizic moare -, totul este pierdut şi se dizolvă în "neant". În conformitate cu această concepţie tâmpă, rezultă că nimeni şi nimic nu are nicio influenţă asupra a nimic.

Realitatea este însă complet diferită de această credinţă ridicolă; de fapt, lumea exterioară este "formată" numai din conştiinţă. Astfel, putem spune că "lumea exterioară" nici măcar nu este "acolo"; ea este "acolo" doar în interiorul fiinţei noastre şi doar atunci când noi dorim să o vedem astfel. Astfel, trupul fizic nu este decât o imagine şi, dacă modificăm modelul conştiinţei, putem modifica astfel forma trupului şi caracteristicile lui.
Toate acestea reprezintă tot atâtea motive pentru care omenirea pur şi simplu nu a putut şi nu poate să ţină pasul cu ceea ce se petrece, deoarece ştiinţa actuală se bazează cu încăpăţânare şi cu un imens orgoliu pe nişte premise complet false. Situaţia se va modifica însă integral atunci când se va cunoaşte adevărul.

Odată ajunşi la nivelul de conştiinţă ce rezonează cu dimensiunile 4D sau 5D, toate problemele şi dificultăţile cu care ne confruntăm în planul fizic (3D) - cum ar fi banii, energia, hrana etc. - vor deveni nesemnificative, fiind înlocuite cu aspiraţii mult mai înalte şi mai elevate.