Friday, January 11, 2013

Programele de control al minţii şi alienarea socială actuală

MK-Ultra a fost un program secret de top al CIA, pentru controlul minţii, pornit şi finanţat prin anii 1950. Îşi are rădăcinile în experimentele de control mental efectuate în lagărele de concentrare naziste din timpul celui de-al 2-lea război mondial. De fapt Operaţiunea Paperclip (Agrafa) prin care s-au adus oamenii de ştiinţă germani, după război, în SUA (cca. 1.800) acordându-li-se cetăţenia americană şi schimbându-le identitatea, face parte din acest mare program.

În acest proiect s-au folosit ca subiecţi fiinţe umane de la periferia societăţii, de multe ori din spitalele de psihiatrie, pedofili, personal din rândul militarilor, precum şi din familii foarte sărace. Mulţi dintre ei erau obligaţi să se supună experimentelor sub ameninţare. Indivizii erau uneori luaţi de către CIA de la vârste foarte fragede.

Erau folosite tehnici de tortură (atât fizice cât şi mentale) cu scopul de a "depersonaliza" fiinţa. Succesul acestui tratament fiind transformarea individului în robot uman. Unii au fost selectaţi, iar ceilalţi au fost pur şi simplu ucişi. Fără ajutorul unui "deprogramator", cei care au supravieţuit erau fiinţe rătăcite care îşi pierduseră sufletele, lipsiţi de înţelegerea a cine sunt cu adevărat, nemaiamintindu-şi de identitatea avuta şi nici de aspecte specifice ale programului din care au făcut parte.

În anii 1970 o Comisie a Senatului SUA a cerut dezvăluirea şi anchetarea CIA şi FBI pe această temă. Cu toate acestea, şeful de atunci, Richard Helms, a ordonat distrugerea documentaţiei. Abia prin anii 1977 s-a ajuns la un oarecare rezultat, supravieţuitorii dând mărturie sub jurământ în faţa unui tribunal federal. Recunoaşterea acestor experimente s-a făcut oficial de către preşedintele Bill Clinton care printr-un discurs şi-a cerut scuze familiilor în cauză exprimând şi faptul că aceste experimente s-au oprit şi nu mai există.

Cu toate acestea, numeroase rapoarte de la "insideri" şi supravieţuitori relevă faptul că acestea au continuat şi continuă şi astăzi, în moduri chiar mai sinistre. Aici aveţi mărturia în instanţă a Christinei Kola, o victimă a acestui proiect:
Un fost agent CIA (Victor Marchetti) scria în 1989 un articol în care specifica "CIA funcţionează ca un instrument secret al Guvernului şi Preşedintelui, a fost mult timp utilizat abuziv, şi continuă să o facă şi astăzi".

Unul din obiectivele acestui proiect este formarea de mercenari instruiţi să execute misiuni foarte delicate, cum ar fi asasinarea oficialilor de rang înalt din Guvern "incomozi", celebrităţi sau activişti pentru drepturile omului, în general personalităţi care prin actiunile lor ar spori conştientizarea de către public a "operaţiunilor negre" (black op.) întreprinse de către guvernul ascuns sau cabala.

Întrucat Proiectul MK-Ultra s-a deconspirat şi închis, a luat naştere Proiectul Monarch care este o ramură modernă a fostului proiect. Tehnologia fiind mai avansata în prezent, s-a ajuns până la tehnici de refrigerare şi tehnici mult perfecţionate şi subtile de programare mentală, inclusiv programare în masă.

Cathy O'Brien susţine că a fost salvată din acest proiect de fostul agent CIA, Mark Philips, care a asistat-o la procesul de "deprogramare" a ei. Ea a vorbit atunci despre acest proiect şi împreună au şi scris două cărţi pe această temă.

Piesa centrală a acestui proiect ar fi un experiment de spălare a creierului în masă la nivel naţional, prin intermediul mass-media şi a culturii celebrităţilor pop, Hollywood-ul fiind principalul promotor. De altfel Hollywood este şi "cuibul" multor celebrităţi pedofili. Recent, o poveste "scăpată" la Fox News de către Corey Feldman dezvăluie faptul că pedofilia este adânc înrădăcinată în sistemul de la Hollywood. El scrie: "Pot să vă spun că problema nr 1 de la Hollywood a fost şi este şi va fi întotdeauna pedofilia... Asta e cea mai mare problema pentru copiii din această industrie... E un mare secret."

Şi nu numai. De exemplu o dată pe an elitele planetei se întâlnesc în Bohemian Grove, oficial pentru a discuta şi a se pune la cale strategia mondială pe următorul an. Printre personalităţile participante de-a lungul timpului sunt majoritatea foştilor şi viitorilor preşedinţi ai SUA şi ai altor state, preşedinţi de mari concerne din toate domeniile. Se fac ritualuri satanice, se pare că inclusiv sacrificii umane, orgii homosexuale şi pedofilie (puteţi citi articolele şi vedea filmele lui Alex Jones, singurul care a reuşit să se strecoare prin 3 rânduri de eşaloane de pază securitate şi să filmeze acolo acţiunile, cu camera ascunsă).

Aspectul cel mai sinistru al acestui proiect, este faptul că anumite celebrităţi şi figuri politice, sunt de fapt victime ale acestui proiect de control al minţii. Multe celebrităţi au ieşit de sub tăcere şi au făcut aluzie la adevărata industrie de divertisment cu expresia "a vinde sufletul lor diavolului".

De exemplu Britney Spears, înainte de un spectacol live în 2007, începe să plângă incontrolabil. Multe vedete din cultura pop au secrete nedezvăluite din viaţa lor şi pe care CIA le manevrează în interes propriu prin programul de control al minţii. Amintesc aici pe Michael Jackson (şi moartea lui dubioasa), Lady Gaga, Beyonce, şi mulţi alţii.

Anumite celebrităţi de la Hollywood sunt alese adesea de la vârstă fragedă (vezi Hanna Montana, Justin Bieber, etc.) şi sunt programate de către CIA prin intermediul Proiectului Monarch, ca o modalitate de spălare a creierului în masă, pentru a le distrage atentia de la afacerile lumii, permiţând în acelaşi timp elitei globale să conducă lumea după bunul plac şi-n interese proprii. De asemenea, personalităţi controversate din istorie ca Lee Harvey Oswald, Sirhan-Sirhan, Charlie Manson, David Koresh, şi alţii sunt suspectaţi că ar fi fost produse ale acestui program.

După David Icke, cel mai "prestigios" dacă putem spune astfel în sens negativ, institut care se ocupă de aceste programe este totuşi Institul Tavistock din City of London care are filiale în SUA. Puteţi viziona un interviu condus de David Icke unei foste "mame preotese" care a suferit în acest tip de programe şi care spune că "mentorul" ei a fost însuşi vestitul şi înspăimântătorul dr. Mengele care s-a remarcat prin sinistrele experimente făcute în lagărele de concentrare naziste, aici: http://vimeo.com/49957920
După cum a ieşit la iveală, foşti nazişti, care oficial au fost daţi dispăruţi, au fost de fapt racolaţi de către CIA, şi folosiţi în dezvoltarea programelor secrete cu experienţă din fostul Reich. Se folosesc metode ca tortură, droguri, electro-şocuri, hipnoză şi viol, precum şi expunerea la o doză mare de radiaţii. Dealtfel aceste tehnici, mai ales cele ce ţin de tehnologie electronică, se folosesc şi în alte proiecte la fel de secrete (vezi cazul iradierii unui întreg oraş, precum şi a unui contingent de militari în cadrul Proiectului Montauk şi deasemenea cunoscuta tehnologie HAARP, cu baza în Alaska şi care acţionează de data aceasta la scară planetară).

Acum revenind la zilele noastre, n-aţi făcut niciodată o analiză a aşa-zişilor lunetişti care terorizau oraşe din SUA, sau acei "nebuni" care omoară copii nevinovaţi în şcolile americane? Chiar credeţi că nebunii apar aşa... de nicăieri, înarmaţi "până-n dinţi" şi încep să tragă, după care se sinucid?

Conform principiului expus de David Iicke, şi anume Problemă - Reacţie - Soluţie, elita malefică plănuieşte cu migală toate aceste acţiuni pentru a ţine populaţia într-o permanentă frică şi teroare (astfel scăzând şi nivelul de vibraţie al câmpului cuantic colectiv în anumite zone). Apoi oamenii chiar ei singuri cer rezolvarea situaţiilor apărute, de către autorităţi, în care au incredere, şi astfel aceşti malefici îşi pun în aplicare, cu voinţa şi la "cererea populaţiei", planurile de sclavizare socială, politică şi economică globală. Inclusiv actul de aşa-zis terorism din Norvegia, atât de mult mediatizat, este executat după acelaşi scenariu, şi pus în aplicare de către aceşti "roboţi umani", formaţi şi crescuţi în aceste proiecte secrete.

După atentatele din şcolile americane, va urma legea interzicerii posesiei de arme de către cetăţenii americani (asta este unul din scopuri), care drept este prevazut în constituţia lor. Şi asta pregăteşte terenul pentru alte pierderi de drepturi civile, ca până acum, astfel că populaţia nemulţumită şi care se va trezi din somnul conştiinţei nu va mai putea riposta împotriva unei dictaturi fasciste, instaurate subversiv şi mişeleşte sub sloganul democraţiei şi sub ochii adormiţi şi cu contribuţia noastră.

Aceeaşi formulă se aplică peste tot în lume, în toate ţările care fiinţează după sistemul politico-economic american. Societatea noastră este în stare de disonanţă cognitivă, de negare a dovezilor tot mai evidente şi copleşitoare despre această conspiraţie.

Apatia şi ignoranţa a pus stăpânire, din păcate, pe marea masă de oameni, care aleg să-şi trăiască vieţile în confortul iluzoriu al vreunei mici sau mari averi, iar cei săraci în disperarea de a supravieţui călcând pe moralitate şi legi universale. La umbra egoismului fiecăruia dintre noi, si a dezbinării, elita îşi duce la îndeplinire pas cu pas master-planul de transformare a umanităţii în grădina proprie, şefi supremi peste sufletele, aspiraţiile şi visurile noastre.

Singura cale ca toate acestea să NU se-ndeplinească, după mine, este iubirea de sine şi cei din jurul nostru, abandonarea tuturor fricilor şi temerilor, prejudecăţilor implementate de sistem prin învăţământ, familie, religie, etc., compasiunea faţă de fiinţele umane, animale şi planeta-mamă, şi deschiderea inimii şi a minţii către adevarurile spirituale, retragerea încrederii acordate instituţiilor guvernamentale, şi luarea în propriile mâini a vieţii şi viitorului nostru.

Noi, prin rutina noastră zilnică, menţinem acest sistem bolnav în actualitate. Toate se scumpesc mereu şi viaţa devine de nesuportat pentru tot mai multe fiinţe umane. V-aţi întrebat vreodată ce s-ar întâmpla dacă oamenii, în masă, n-ar mai vrea să plătescă impozitele, sau facturile, sau ar refuza o lună să mai alimenteze cu petrol maşinile...? Cred că schimbările s-ar produce în avalanşă în interesul nostru, al celor mulţi...

Numai bine, drum drept spre LUMINĂ !


Sursa: AIM

Saturday, January 5, 2013

TUNELURILE DE SUB MUNTI

Secolul XXI este marcat de o descoperire uluitoare: existenta unei retele intinse
de tuneluri subterane, posibil interconectate la nivel mondial. Pe langa grote si pesteri create de natura, peste tot in lume s-au descoperit diverse canale si tuneluri subterane construite, spun oamenii de stiinta, de civilizatiile antice sau de alte civilizatii premergatoare celei umane; spatii, adesea gigantice, ai caror pereti au fost tratati pentru conservare prin metode si tehnologii necunoscute in ziua de azi.

Lacul fara fund

Sergheevka este un catun uitat de lume din regiunea Moscova. Cand si cand, in atentia publicului apar tot soiul de evenimente stranii, ce se petrec in jurul lacului din apropiere. Se spune ca acesta, denumit sugestiv Bezdonii (Fara fund), este conectat cu oceanele, adancimea lui fiind necunoscuta.
Pana si pe hartile militare, profunzimea lui nu este clar stabilita, fiind doar aproximata intre 150 si 200 de metri. Lacul apare mentionat si in scrierile poetului rus Alexandr Blok, in care un padurar din zona povesteste ca aceasta apa este
legata prin canale tainice cu marile oceane ale planetei.
Legenda spune ca pe malurile lui, de-a lungul anilor, s-au facut descoperiri misterioase ale unor epave de mult disparute in valtoarea oceanelor. In anul 2003, la suprafata apei a aparut, nu se stie de unde, o vesta de salvare, cu insemnele marinei militare americane. Dupa cercetarile realizate de autoritatile locale, s-a constatat ca vesta apartinea marinarului american Sam Belovski, de pe distrugatorul USS Cole. In octombrie 2000, in portul Aden , din Yemen , s-a declansat un atac terorist asupra navei, soldat cu moartea a 17 militari. In urma atentatului, matelotul Sam Belovski a fost dat disparut, iar trupul sau nu a fost gasit niciodata. Dar cum a putut ajunge dupa trei ani vesta lui de salvare tocmai din Oceanul Indian intr-un lacusor pierdut din Rusia Centrala, la 4000 de kilometri distanta?! Care a fost traseul ei? Oare legendele lacului fara fund sunt reale? Oare exista asemenea cai subterane necunoscute, care unesc diferite puncte ale planetei? Tunelurile subterane si pesterile au fost dintotdeauna un subiect care a atras atat atentia oamenilor de stiinta, cat si pe a celor pasionati de mistere. Poate pentru ca in intuneric se ascund enigme de nepatruns sau pentru simplul fapt ca acestea se deschid si acced catre centrul pamantului. Pe aceasta tema s-au scris o multime de carti si povesti fascinante, s-au realizat sute de filme de aventuri, care au imbogatit si mai mult imaginatia oamenilor.
Cert este ca acestea exista peste tot in lume, fie ca vorbim despre galeriile antice recent descoperite sub Ierusalim, despre tunelurile de sub marile piramide din Egipt, sau de canalele subterane sapate dedesubtul Mexicului. Arheologii si oamenii de stiinta au inceput sa isi puna tot mai des intrebarea daca nu cumva aceste retele subterane au fost candva conectate intre ele. Lungimea lor nu a putut fi determinata precis, pierzandu-se intr-un nesfarsit labirint in interiorul pamantului. De asemenea, nimeni nu a putut confirma faptul ca ele au fost construite in aceeasi perioada. Si totusi: cand si cine le-a creat si in ce scop?In regiunea Volgograd din Rusia exista un lant muntos, cunoscut sub numele de Medveditki, care, incepand cu anul 1997, a fost studiat in detaliu de organizatia "Kosmopoisk" (Cercetasii Cosmosului). Aici a fost depistata si cartografiata o retea extinsa de tuneluri, cercetata pe o distanta de zeci de kilometri.
Aceste pasaje subterane au un diametru de 7 pana la 20 de metri si, pe masura ce se apropie de creasta muntelui, se largesc tot mai mult, ajungand pana la 120 de metri, transformandu-se sub munte intr-o sala imensa. De aici, se ramifica alte trei tuneluri in diferite unghiuri. In Uniunea Sovietica, la inceputul anilor '50, la propunerea lui V.I. Stalin, a fost emis un decret secret al Consiliului de ministri al URSS, referitor la construirea unui tunel pe sub Stramtoarea Tatara, care desparte Rusia continentala de insula Sahalin si care leaga Marea Ohotsk, la nord, cu Marea Japoniei, la sud. In conditiile declansarii razboiului rece, pentru a contracara pericolul bazelor militare americane instalate in Japonia, Stalin a ordonat construirea unui pasaj subteran, prevazut cu cale ferata, intre insula Sahalin si Rusia.
Tunelul fusese trasat si construit tinand cont de geologia dificila a solului de sub fundul apelor. Peretii sai erau foarte netezi, acoperiti cu un material care semana a lava vulcanica. Toti cercetatorii rusi au fost insa de acord ca acel material nu era unul creat de natura. In urma unui studiu aprofundat, s-a ajuns la concluzia ca asupra peretilor se actionase simultan termic si mecanic, iar rezultatul fusese aceasta crusta, cu o grosime de 1,5 mm, deosebit de rezistenta. Conform afirmatiilor doctorului Berman, nici macar tehnologia moderna nu ar fi putut realiza o asemenea lucrare. Totodata, ea a amintit despre gasirea unor obiecte stranii in tunel, a unor mecanisme de neinteles, instrumente si echipamente necunoscute, si chiar despre fosilele unor animale neidentificate. Imediat dupa abandonarea acestui gigantic si ambitios proiect, serviciile secrete sovietice au preluat toate aceste valoroase artefacte, care in decursul deceniilor "s-au pierdut".
Conform articolului, exploratorul G.E. Kincaid, in timpul expeditiei sale in Marele Canion, a facut o descoperire uluitoare: un intreg oras subteran, cu o retea de tuneluri, in care s-au gasit dovezi ce indica faptul ca civilizatiile antice au migrat in America din Orient prin aceste cai subpamantene. Cercetatorul a demonstrat, aparent convingator, ca populatia care locuia in aceste caverne misterioase, adanc sapate in stanca, era de origine orientala, posibil din Egipt. In publicatie se relateaza ca echipa coordonata de Kincaid a descoperit o camera gigant, de aproximativ 1500 de picioare (450 metri), din care porneau zeci de pasaje, "ca spitele unei roti". Recent, arheologii au descoperit un tunel vechi de 1800 de ani, care duce in directia unui intreg sistem de galerii, aflat la 12 metri sub Templul Sarpelui cu Pene din Mexic. Orasul Teotihuacan a fost construit de o populatie relativ putin cunoscuta, care a atins apogeul intre anii 100 i.Chr si 750 d.Chr. Templul a fost ridicat intre anii 150-200 d.Chr. Din motive necunoscute, orasul a fost abandonat pana la venirea in zona a populatiilor aztece, in 1300 d.Chr. Acestia din urma au dat si denumirea de Teotihuacan , care semnifica "locul unde oamenii devin zei".

In zona Europei Centrale, pe teritoriile Cehiei, Poloniei si Slovaciei, se intind Carpatii Beskizi. La granita dintre Polonia si Slovacia, se afla cea mai inalta culme, Babia ( Babia Gora ), cu o altitudine de 1725 m. In folclorul celor doua popoare exista multe legende legate de acest varf. Se spune ca locuitorii zonei pastreaza secreta existenta unui tunel sub munte. In urma cu cativa ani, intr-un ziar local polonez, a aparut relatarea unuia dintre locuitorii satului Zawoja, Stanislaw Poniatowski.
El a povestit ca, in anii '60, tatal sau i-a dezvaluit taina muntilor. Au plecat impreuna din sat catre " regina Babia" si, ajungand la o inaltime de aproximativ 600 de metri, tatal lui s-a oprit si i-a spus ca acolo va vedea o alta lume, va afla un secret care este transmis din generatie in generatie. Cu un efort imens, au dat la o parte o stanca si dedesubtul ei Stanislaw a vazut un put cu o deschidere larga, ce ducea catre miezul pamantului. "Peretii erau netezi si luciosi, de parca ar fi fost acoperiti cu sticla. Tata a aruncat o franghie si am inceput coborarea. In interior, in mod straniu, aerul era uscat. Am coborat cativa metri pana am dat de un tunel. Apoi, ne-am continuat calatoria prin tunelul usor inclinat catre interiorul pamantului, pana la o sala spatioasa, cu o forma ovala. De acolo plecau mai multe tuneluri, in toate directiile. Tata mi-a spus ca, urmand traseul lor, de aici se poate ajunge in alte tari si chiar pe alte continente. Tunelurile din stanga duc in Germania si mai departe, in Anglia, pana in America, iar cele din dreapta se intind prin Rusia si apoi prin China si Japonia, tot pana in America, unde se innoada iarasi cu tunelul din stanga".
"Multe dintre ele s-au prabusit, altele nici macar nu au fost descoperite, de aceea este foarte grea munca de dovedire a acestei ipoteze. Acum lucram la o harta prin care sa reprezentam reteaua. Insa, deocamdata totul este aproximativ, deoarece nu avem informatii complete si nu au fost studiate Africa, India si Australia ", declara P. Mirosnicenko, unul dintre cercetatorii LSP. Potrivit afirmatiilor sale, se crede ca aceste tuneluri au fost create de civilizatii stravechi sau de alte civilizatii necunoscute pentru a se putea refugia in caz de catastrofe naturale. In mod ciclic, planeta noastra este lovita de fel de fel de calamitati naturale, cum ar fi cutremure, tsunami, eruptii vulcanice, ciocnirea cu asteroizi, asa cum s-a intamplat acum aproximativ 65 de milioane de ani cand, in urma impactului cu un asteroid, au disparut dinozaurii si majoritatea vietuitoarelor planetei.
Munţii României sunt străbătuţi de tuneluri subterane, puţine persoane, chiar şi în zilele noastre, cunoascând existenşa acestora.
Pe timpul dacilor aceste tuneluri şi trecerile subterane erau cunoscute doar de sacerdoţi şi câţiva nobili. Cei din urmă cunoşteau doar câteva treceri strategice. Secretele preoţilor daci au fost preluate de preoţii creştini, retransmise mai departe numai călugărilor virtuali. Munţii Bucegi ascund o parte din secretul nostru existenţial. Totul a început pe vremea primului domnitor din dinastia Basarabilor, când platoul Bucegilor a fost interzis pentru oamenii de rând. Acolo se antrena cavaleria domnitorului, acei oşteni „roşii" (denumire dată de îmbrăcămintea pe care o purtau), care formau unităţile de elită ale armatei domnitorului din Ţara Romînească, folosite doar în caz de mare primejdie.
Şi mai puţini cunosc de ce a fost ales platoul Bucegilor. Deoarece, în vremurile de primejdie, tezaurul Ţării era ascuns în tunelurile subterane din zonă şi păzit de oştenii „roşii". Legendele locale vorbesc şi despre existenţa unor tezaure deosebit de valoroase, acumulat de-a lungul a zeci de generaţii de conducători şi păstrat în zonă. Este un tezaur sfânt pe care fiecare domnitor era obligat să-l sporească pe timpul domniei sale. Dar nu avea voie să folosească nimic din acest tezaur. Cei care nu ţineau seama de aceasta erau crunt loviţi. Se spune că blestemul i-a lovit şi urmărit pe cei din ramura Drăculeştilor şi cea a Dăneştilor. Pentru că au încercat să folosească tezaurul Ţării în scop personal ei şi familiile lor au fost asasinaţi.

„În ultimii ani, în zona Bucegilor s-au efectuat măsurători energetice care au constatat existenţa unor câmpuri de forţă extraordinară şi a unor treceri subterane care traversează munţii dintr-o parte în alta.
Mai mult, aceste măsurători au arătat existenţa a două treceri subterane care merg din zona Bucegilor până în apropiere de Peştera Urşilor din Carpaţii Occidentali, acestea fiind întretăiate din când în când de diverse tunele mai mici sau mai lungi. Ceea ce este uirmitor este altceva. Privite de sus (ipotetic) aceste tunele nu străbat haotic munţii ci sub forma unor linii care figurează imaginea unui lup imens, având gura deschisă, ca atunci când se aruncă asupra prăzii. Capul lupului este în Munţii Apuseni iar coada coboară până în apropiere de Pietroşiţa, judeţul Dâmboviţa, Întrebarea logică este dacă aceste tuneluri subterane au fost făcute de mâna oamenilor sau dacă au fost doar descoperite şi folosite de oameni? Este o întrebare la care, deocamdată, nu are cine să răspundă. Poate doar misticii, care au avut curajul să afirme că totul a fost construit de Zamolxis atunci când Marele Zeu a decis să apere acest pământ sfânt şi pe cei care-l locuiesc" În anii 1993-1994 în zona Buşteni-Sinaia s-au petrecut mai multe fenomene stranii.
Oamenii acuzau stări de agitaţie inexplicabile care le afectau sănătatea. Însă numai pe timpul nopţii. Apoi s-au produs mai multe cutremure, constatându-se că nu aveau epicentrul în Vrancea sau Bucegi, cum era normal. Locuitorii mai relatau că au prins frica de a pune mâna pe obiecte metalice deoarece se curentau imediat. Cercetarea acestor fenomene nu a dus la nici un rezultat. Peste un an intensitatea cutremurelor a sporit. Ciudat era faptul că, de fiecare dată înainte de producerea acestora, se auzea un tunet înfundat. Aceste cutremure se produceau, invariabil, la ore fixe: ora 20.000 şi 3.00 noaptea. După producerea lor s-au semnalat semnale radio! Ceea ce nu era normal.

"Vizionara Valentina, femeia oarba din Iasi care poate pune diagnostice si prin telefon, sustine ca a descoperit prin metode proprii că un important şuvoi de energie, de aceeasi calitate cu cea care alimenteaza complexul de la Gizeh, scalda si Sfinxul nostru din Bucegi.
Iar subteranele nedescoperite ale acestuia comunica cu piramidele din Egipt. "Acolo e trecutul omenirii. Dar nu-i omenirea de acum doua mii de ani. E cu mult mai demult, tare mult inainte. Sfinxul din Bucegi este ocrotitorul pamantului pe care locuim. De fapt, in Bucegi, la Sfinx vine un suvoi foarte puternic de energie. Atunci cand cu stiinta care va fi pe pamant va birui cineva sa ajungă sub Muntii Bucegi, va da peste toate aceste inscrisuri si documente insemnate si, dupa semnele acelea, va sti ce are de facut. Dar asta se va intampla numai dupa ce suvoiul de energie de deasupra va slabi", spune clarvazatoarea care n-a fost niciodata in Bucegi." După 1999 toate au încetat. Specialiştii de la Centrul de Fizică a Pământului şi cei de la Staţia Seismică de la Cheia nu au găsit nici o explicaţie acestor fenomene. Se ştia de existenţa tunelurilor subterane. S-a emis ipoteza că aici aveau loc diferite experienţe, centrul fiind zona crucii de pe Caraiman! Dar cine le făcea şi cu ce scop? Mister total!!...
Sarmisegetusa, din cauza unor fenomene ciudate care au loc în zona respectivă, este numită „zona crepusculară a Europei". În sanctuarul dacic dela Racoş s-au găsit cuie dacice de fier care nu ruginesc. Testate cu raze X, s-a descoperit că, într-adevăr, cuiele au 2000 de ani. În componenţa lor intră fier pur (99,97%), magnetită, oxid de fier şi alumino-silicaţi. Cuiul nu rugineşte. În lume mai sunt două exemple de astfel de fier inoxidabile: stâlpul de fier de la Delhi şi discul din Mongolia , cercetate de NASA. S-au mai găsit şi nişte calupuri de fier decic de peste 40 de kg. La acea vreme, romanii nu puteau să topească în cuptoarele lor bucăţi mai mari de 25 kg" (5)…

Muntele Toaca este o piramidă cu baza pătrată, formă extrem de rară în natură.
Latura are lumgimea dublă faţă de piramida lui Keops. Unghiul pantei vestice are aceeaşi mărime cu unghiurile piramidei. La Cucuteni, cultură aflată în apropiere, s-a descoperit, incizat în ceramică neolitică, un motiv unic reprezentând proiecţia în plan a unei piramide cu baza pătrată. Diagonalele şi apotemele sunt trasate cu mare precizie. Unghiul dintre Carpaţii Meridionali şi cei Orientali este de 52 de grade. 51 de grade 50 de minute este unghiul dintre feţele piramidei lui Keops (Khufu) şi baza acestuia. Vasile Pârvan susţine teoria Ceahlăului ca munte sfânt al dacilor. Muntele Retezat este un monolit de proporţii gigantice cu înfăţişarea unui trunchi de piramidă.


Un colind românesc a ajuns hit în Asia - 19 săptămâni pe primul loc în topul asiatic (VIDEO)

 "Melodia “Teri Meri” a fost un imens succes comercial devenind cântecul situat pe prima poziţie în topul Asiei, timp de 19 săptămâni.

Problema este că nimeni nu recunoaşte că melodia a fost preluată din tradiţia românească (colindul "La Viflaim, colo-n jos"), fără nici o modificare în linia melodică, ba chiar “compozitorul” indian susţine că este în stilul lor autentic.

Dacă în urmă cu câteva decenii, o tânără indiancă (Amita Bose), care şi-a luat doctoratul în România cu teza “Eminescu şi India”, constata că în nici o limbă nu a răsunat mai frumos Imnul Creaţiei (din Rig Veda) ca în limba lui Eminescu, acum putem constata şi noi că la nici un popor n-ar fi răsunat atât de frumos melodia Colindului nostru, redată atât de fidel de indieni."

Pr. Mihai Oancea
Ascultați în continuare, comparativ, colindul "La Viflaim, colo-n jos", în interpretarea Corului Madrigal și varianta ei indiană - "Teri Meri":
 



Sursa: Daniel Roxin