Friday, December 23, 2011

Tezaurul romanesc si bolsevicii. Dezvaluiri

Tezaurul de la 1917
În august 1916 Carol I moare, iar România ia decizia intrarii în razboi alaturi de Antanta. Dar eram slab înarmati, bazându-ne, ca si astazi, mai mult pe tratatele cu marile puteri decât pe propriile tunuri. Desi campania a debutat favorabil, prin patrunderea trupelor române în Transilvania, în scurt timp, trupele germane, austro-ungare si bulgare au preluat initiativa ocupând, în toamna aceluiasi an, Dobrogea, Oltenia si Muntenia, conducerea României fiind nevoita sa mute capitala tarii de la Bucuresti la Iasi. În luna noiembrie, s-a decis si mutarea sediului Bancii Nationale a României, inclusiv tezaurul, la Iasi . Din cauza ca trupele austro-ungare înaintau, la 12 decembrie 1916, Consiliul de Ministri aproba transferul tezaurului în Rusia, spre pastrare, pâna la terminarea conflagratiei mondiale.


Tezaurul care urma sa ia drumul Moscovei era compus din: acte, documente, manuscrise , monede vechi, tablouri, carti rare, odoarele manastiresti din Moldova si Muntenia (printre care si osemintele domnitorului Dimitrie Cantemir), arhive, depozite, colectii ale multor institutii publice si particulare, actiuni, obligatiuni, titluri de credit, dar si aur, în cea mai mare parte proprietate a Bancii Nationale a României. Bunurile au fost încarcate într-un tren cu 24 de vagoane care a dus tezaurul în beciurile Kremlinului, unde se afla si tezaurul Rusiei. Valoarea declarata a bunurilor românesti din acel tren era de 1.594.836.721,09 lei (la valoarea leului de atunci – n.r.) din care aur efectiv în valoare de 574.523,57 lei, arhiva evaluata la 500.000 de lei, iar restul, adica 1.593.762.197,52 lei, erau obligatiuni, titluri de credit, tablouri, carti rare etc.

În 1917 izbucneste revolutia bolsevica la Petrograd , comunistii preiau controlul fostului stat tarist, iar Rusia iese din razboi si confisca tezaurul României. Imediat, Lenin începe sa toace depozitele românesti de la Kremlin.

Conform documentelor aflate la Arhivele Nationale din Bucuresti, în adresa nr. 116 din 16 ianuarie 1918, Lenin trimite urmatorul ordin: “Stimate tovarase, Consiliul Comisarilor Poporului a hotarât alocarea sumei de 5.000.000 de ruble Colegiului suprem Ruso-Român pentru problemele României si Basarabiei, cu amortizarea acestor sume din fondul românesc arestat la Moscova”. Cu alte cuvinte, îsi formau retele de spionaj împotriva noastra cu propriii nostri bani. Între timp se termina razboiul si Regatul României se întregeste cu Transilvania, Basarabia si Bucovina . În 1921, guvernul de la Washington îl anunta pe cel de la Bucuresti ca pe piata aurului din Statele Unite au aparut piese cu marca tezaurului românesc depozitat la Kremlin. Adica sovieticii îsi faceau linistiti cumparaturile din SUA, ca bani aveau de la români. Începe scandalul international, iar rusii ne propun sa le cedam tezaurul contra recunoasterii alipirii Basarabiei la România. Bucurestiul refuza propunerea si cere insistent tezaurul.
Tezaurul maresalului Antonescu
 
În 1935, Uniunea Sovietica ne restituie, din tot ce aveam la ei, doar arhivele si osemintele lui Dimitrie Cantemir. În 1939, începe al Doilea Razboi Mondial, iar România se aliaza cu Germania . Maresalul Ion Antonescu încheie un pact cu Hitler, iar tara noastra începe sa vânda statului nazist diferite produse, în special grâu si petrol, contra aur. În urma acestui comert, rezerva de metal pretios a Bancii Nationale a României ajunge în 1944 la 244,9 tone, cea mai mare din toata istoria tarii noastre. În 1944, de frica invaziei sovietice, aceasta rezerva uriasa e ascunsa într-o grota de la manastirea Tismana. Ea reapare în documente în februarie 1947, când este readusa la Bucuresti sub supravegherea armatei sovietice. Dupa care se asterne
tacerea pâna în 1953, când se consemneaza ca rezerva de aur a României este de 53,1 tone. Fata de 1947 avem un minus de 191,8 tone. “Acest aur a fost luat de rusi ca plata a datoriei de razboi”, ne-a spus Adrian Vasilescu, consilier si purtator de cuvânt al guvernatorului Bancii Nationale. Informatia e infirmata însa de
documente. Potrivit acordului sovieto-român pentru pagubele de razboi, semnat la Moscova în 16 ianuarie 1945, România a fost obligata sa plateasca URSS-ului, între 12 septembrie 1944 si 12 septembrie 1950,
300 milioane dolari, adica 50 milioane dolari anual timp de 6 ani, în produse petroliere, cherestea, vite, grâne, vase maritime si fluviale, material mecanic si feroviar etc. Deci, cele aproape 200 de tone de
aur de la Tismana nu au fost luate de rusi ca despagubire de razboi. Dar în ce mod? Surse din Ministerul de Externe al României sustin ca acel tezaur a fost luat în custodie de Moscova, adica în pastrare (cu
de-a sila, desigur), iar România poate si trebuie sa puna problema recuperarii acestui al doilea tezaur, de doua ori mai consistent decât primul.
 În 1995, statul român reia cererea de retrocedare a tezaurului “arestat” în 1917. Ulterior, se formeaza o comisie româno-rusa de istorici care sa studiaze chestiunea, adica valoarea datoriei Rusiei fata de România. Oficial trebuie sa recuperam 93,4 tone de aur, în valoare actuala de 2.668.000.000 de dolari din tezaurul trimis la Moscova în 1917. Despre celelalte bunuri ale acelui tezaur – actiuni, obligatiuni, titluri de credit etc., cele mai valoroase de altfel – nu se mai vorbeste nimic si nici despre cele aproape 200 de tone de aur luate de rusi în 1947. Revenim în 1956, când URSS ne restituie “Closca cu puii de aur”, un numar de piese din tezaurele bisericilor si 1.350 de picture si gravure. Cantitatea de aur restituita în acel moment cântarea 33 de kilograme. În 1965, Ceusescu merge la Brejnev, presedintele de atunci al URSS, si cere restul tezaurului din 1917. Brejnev se enerveaza si spune ca acel tezaur a fost plimbat prin toata Rusia si s-a mai pierdut din el pe drum. Citam: “O parte din aur a fost jefuit de armatele tariste, care probabil l-au dat
tarilor straine”. Liderul sovietic a cerut insistent renuntarea la acest litigiu, spunând ca, daca dezgroapa el mortii, poate scoate România cu mari datorii fata de URSS. Dar Ceausescu nu s-a lasat, litigiul a ramas deschis.

De la al Doilea Razboi Mondial si pâna astazi, cantitatea de aur detinuta de Banca Nationala a României a avut urmatoarea fluctuatie:

1944: 244,9 tone
1953: 53,1 tone,
1969: 111 tone
1972: 64,4 tone
1983: 118,7 tone
1987: 42,2 tone
1997: 93,4 tone
2008: 107 tone.
 

 
Nota mea: daca va imaginati cumva ca aurul detinut acum de BNR este in tara , va inselati amarnic! Conform lui Lucian Croitoru, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isarescu, cea mai mare parte a lui este in strainatate pentru simplul motiv ca "aurul da credibilitate numai daca nu este la tine". Desigur, "aurul este asigurat în străinătate și nu există niciun risc ca acest aur să nu se poată întoarce în țară". Ca sa vezi cata incredere pe reprezentantii BNR! Istoria nu i-a invatat nimic sau asta e un element din strategia de ingenunchiere a Romaniei?
 
Dar asta nu este totul: conform aceluiasi consilier BNR, cele cateva zeci de miliarde de euro pe care le detine BNR, ca rezerva de stat, sunt de asemenea trimise in strainatate sau plasati in imprumuturi pentru alte guverne sau institutii guvernamentale. Cu alte cuvinte, BNR nu are la indemana banii pe care ni-i vantura prin fata ochilor, iar in cazul unei crize majore s-ar putea ca Romania sa intre in faliment sau populatia sa moara de foame pentru ca acesti bani nu pot fi recuperati oricand vom dori noi... 
 
Asta e Romania in care traim si astia ne sunt conducatorii! Pana cand?! ...
 
Sursa: primit pe mail

Monday, December 19, 2011

Bisericuta ortodoxa unica in lume - INCREDIBIL...

Biserica Sfanta Teodora din Peloponez, localizata in asezarea
Vasta-Grecia, este una dintre cele mai minunate bisericute din lume, fiind unica prin cele petrecute cu ea. Biserica este zidita pe un loc unde mai apoi au crescut copaci.
Copacii au imbratisat-o si au strans-o la piept, insa fara a o deteriora.
Vasta este o localitate din municipalitatea Megalopolis, in
prefectura de Arcadia, Peloponez, Grecia. Vasta, micuta asezare din Arcadia, este cunoscuta lumii intregi pentru "miraculoasa bisericuta" a Sfintei Teodora de Peloponez.
Biserica Sfanta Teodora din Peloponez - biserica din care au
crescut copaci
Aceasta sfanta a vietuit in secolul al XI-lea, in vremea maretului Bizant

Cand regiunea a fost asaltata de banditi, Sfanta Teodora a fost nevoita sa-si apere, dupa puteri, satul, insa, ca femeie, nu putea face prea multe. Pentru a nu fi respinsa din oaste, Teodora s-a deghizat in soldat si a intrat in randurile luptatorilor.
Din randuiala lui Dumnezeu, Teodora nu a supravietuit luptei.
Se zice astfel ca, pe cand zacea intinsa la pamant, ea ar fi  soptit cuvintele: "Fie ca trupul meu să devină biserică, sângele meu să devină râu de apă, iar părul meu să devină pădure de copaci."
Locuitorii din Vasta, miscati de eroismul acesteia si indurerati pentru pierderea ei, au construit o biserica pe locul unde a avut loc batalia si unde a si adormit in Domnul sfanta.
Bisericuta din piatra a fost construita de localnici candva, intre secolele X-XII.
Legendele locului marturisesc cum ca un rau al zonei si-a schimbat traseul, ajungand astfel sa treaca chiar pe sub temelia bisericii construite de ei. Mai apoi, copaci au inceput sa creasca din acoperisul bisericii, ale caror radacini nu se vad nici in interiorul bisericii, nici sub tavan si nici pe lateralul cladirii. Sute de ani au trecut, insa radacinile tot nu se vad.
Astazi, pe acoperisul bisericutei ridicate in cinstea Sfintei Teodora din Peloponez, se afla un numar de 17 copaci uriasi.
Cea mai mare parte dintre ei sunt inalti de peste 30 de metri, unii dintre ei avand o grosime de peste un metru.
Multi dintre copaci au o greutate de peste o tona.
Totusi, desi acoperisul bisericutei este subtire, fara nici o intaritura speciala, rezista ca prin minune. Oamenii de stiinta care au cercetat cazul isi marturisesc neputinta de a explica cum cresc copacii pe un acoperis subtire fara sa se prabuseasca biserica.
Sfanta Teodora din Vasta a ajuns, in foarte scurt timp, mult iubita de crestinii din zona. Minunile nu au incetat sa apara, multi gasindu-si alinare la mormantul sfintei.
Biserica Ortodoxa a Greciei a canonizat-o, iar pelerinajele in Vasta nu inceteaza niciodata. 
Se intampla adesea ca Sfanta Teodora de Peloponez sa fie confundata cu Sfanta Teodora din Alexandria, care imbracandu-se in haine de barbat a intrat si s-a nevoit intr-o manastire de calugari. Si-a luat numele de Teodor. O femeie l-a acuzat pe "Teodor" ca a lasat-o insarcinata, iar sfanta a tacut, pentru a nu crea sminteala. Pentru mai multe, sa cititi viata Sfintei Teodora din Alexandria.
Ce spun oamenii de stiinta despre minunea din Vasta ?
In anul 2003, la cel de-al patrulea simpozion de "Archaeometrie" din Grecia s- a prezentat un raport geofizic asupra bisericutei din Vasta. Cercetatori de la Universitatea din Patras au venit special in Grecia pentru "a studia"minunea. Bisericuta se afla atat in purtarea de grija a Arhiepiscopiei locului, cat si sub ocrotirea Ministerului Culturii, ca monument bizantin de valoare nationala.
Minunea este evidenta: radacinile celor 17 copaci imensi nu se vad pe nici o parte. Acoperisul are o grosime de doar cativa centimetri, peretii sunt si ei din piatra, fara crapaturi sau gauri. Radacinile nu se vad nici in interior, nici in afara. Datorita acestora, micuta cladire se afla sub o imensa presiune, in timp fiind necesare unele restaurari, dar minore, si mai ales din cauza curiozitatii unora lipsiti de experienta, care au incercat "sa inteleaga" misterul.
Interventiile neprofesioniste au afectat arhitectura bisericii, insa mult prea putin.
S-a hotarat sa se faca un test cu ultrasunete, peretii urmand a fi analizati bucatica cu bucatica. Rezultatul cercetarilor au oferit cercetatorilor raspunsurile necesare pentru a primi abrobarile necesare restaurarii in intregime a monumentului. S-a vazut cum radacinile se scurg prin firisoarele de spatiu ramas liber intre pietrele zidurilor, pana in pamant. Zidurile se afla intr-o permanenta tensiune, iar cladirea a devenit "un corp viu".

Marturiile arheologilor raman insa si ele la aceeasi concluzie:
aceasta este o minune, unica in lume si inca inexplicabila, cum radacinile au putut urma aceasta cale si cum bisericuta si acoperisul sunt neatinse.

Loukas Constantin, geolog: "Nu exista explicatie din partea geologiei. Este vorba de o minune continua" (1987).

Gheorghe Raptis, silvicultor: "Intregul fenomen depaseste orice explicatie logica, fireasca si stiintifica a omului" (1992).
Elefterie Beligiannis, inginer: "De vreme ce vanturile care sufla acolo au puterea sa dezradacineze arbori, se intelege clar cu ce mare putere apasa cei 17 copaci asupra acoperisului" (1986).

Elena Stavrogiannis, arhitecta: "Fenomen inexplicabil stiintific. Puterea greutatii si a vanturilor ar fi trebuit ca, datorita pozitiei bisericutei, dar si datorita constructiei provizorii a acesteia, si tinand seama si de vechimea ei, sa duca la distrugerea sa. Insa ea a ramas in picioare de atatea secole, fara stricaciuni serioase" (1993).

 Anastasie Tinka, teolog, arheolog, istoric: "Intreaga crestere, existenta si viata a copacilor de pe acoperisul bisericutei Sfintei Cuvioase Mucenice Teodora uimeste, depaseste orice ratiune si explicare fireasca a omului. Aceasta arata o insusire rara: interventia lui Dumnezeu pentru faptura Lui, savarsirea minunii."
 Makrigiannis, geolog: "Saptesprezece uriasi sprijiniti pe nimic. Toti acesti arbori imensi sunt inradacinati pe nimic, sau mai bine-zis pe acoperisul gros de  cativa centimetri! Cea mai mare surpriza ne asteapta inauntru. Nici o radacina cat de mica nu iese dintre zidurile vechi. Nici o crapatura care sa se datoreze lor! Atunci cand vantul bate printr-un copac urias al bisericutei, radacinile lui formeaza niste parghii atat de puternice, incat micul asezamant ar trebui sa se
darame imediat. Ca geolog, sunt in masura sa stiu foarte bine ca zidurile s-ar fi crapat si s-ar fi spart chiar numai din cauza unui singur copac, cu atat mai mult ca sunt saptesprezece" (1993).

 Sursa: primit pe mail

Sunday, December 18, 2011

Uluitoarele intamplari de dupa scufundarea Titanicului


Uluitoarele intamplari de dupa scufundarea Titanicului



Chiar din primele zile, disparitia Titanicului a fost impanzita de mituri si legende. Pe langa cele traditionale, la noi au ajuns si versiuni fantastice.

In 1897, cu 15 ani inainte de disparitia Titanicului, a iesit de sub tipar carte necunoscutului jurnalist pe atunci, Morgan Robertson. Romanul sau prezicea moartea unui urias transoceanic cu numele "Titan".

Imaginatia bogata a jurnalistului s-a dovedit a fi o prorocire de cosmar, care se potrivea cu faptele reale, incepand cu numele si echipamentele vasului si terminand cu locul, timpul si cauza catastrofei.

Dupa tragedie, Robertson era considerat "diavol", geniu negru, prevestitorul nenorocirii. Romanul sau a fost blestemat, iar autorului i-a fost refuzat dreptul la publicarea cartilor. Dar in ziua in care maretul Titanic isi incepea calatoria, nimeni nici macar sa se gandeasca la vreun roman-prorocire. Toti cei care urmau sa calatoreasca pentru prima oara cu vasul-minune se considerau alesi iar rudele si fotografii ii priveau cu invidie de pe mal.

Doar un singur marinar de pe Titanic, printr-o ironie a sortii, avea cu el un exemplar al romanului lui Morgan Robertson. Pe masura ce inainta in lectura, pe marinar il cuprindea panica. Le-a povestit colegilor, dar acestia deja erau cu un zambet larg pe buze. Era intr-atat de speriat, incat atunci cand vasul se afla in portul orasului Southhempton, el a abandonat, si prin asta si-a salvat viata.

De asemenea, in ultima clipa, au refuzat sa calatoreasca inca 55 de oameni. In aceasta lista intra miliardarul John Morgan, detinatorul ambarcatiunii, subit declarat bolnav. A refuzat calalatoria si un mare negustor Wood, a carui sotie a primit o avertizare anonima "daca nu vreti sa va pierdeti sotul, atunci faceti tot posibilul ca sa-l razganditi de la calatorie". Restul care au refuzat au motivat asta prin diferite presimtiri ciudate dar puternice.

Pe 15 aprilie 1972 (la 60 de ani dupa tragedie) radistul linkorului american "Theodor Roosvelt" primeste un semnal SOS. Prin zgomotul din casti razbatea o voce inghetata care chema ajutor pentru Titanicul ce se scufunda.

Radistul Llyd Dethmer a crezut ca a innebunit. Insa, pentru orice eventualitate, a transmis mesajul la tarm. Cine stie? Poate intr-adevar, cineva are probleme. Raspunsul a fost foarte scurt si calm : "la semnalul SOS nu raspundeti, continuati cursul stabilit". Abia in port capitanului si intregului echipaj le-a fost aratat ca demult scufundatul Titanic nu avea cum sa trimita vreun semnal SOS. Ori radistului i s-a parut, ori cineva a facut o gluma buna. Insa Dhetmer a gasit straniu faptul ca explicatiile au fost oferite de serviciile speciale si nu de conducerea maritima. Asa ca a inceput cercetarile. De la inceput, din pura curiozitate. Dar s-a adancit atat de mult incat a ajuns la spitalul cu probleme neuropsihologice. Dar inainte de asta a reusit sa "dezgroape" multe lucruri interesante.

Dhetmer a cautat in arhive rapoartele colegilor sai radisti despre acelasi lucru care l-a observat si Lloyd. Anii in care au fost detectate semnale SOS erau 1924, 1930, 1936, 1942. A facut un tabel sia observat, ca fantomele radioefirului apareau o data la sase ani.

In 1978 Lloyd astepta intentionat semnalul. Şi a asigurat pe toata lumea ca l-a primit. Ce s-a intamplat in 1984 si 1990 nu se stie. Nu exista informatii nicaieri. Insa, in 1996, ziarul canadian "Sun" anunta despre un alt semnal SOS primit de vasul canadian "Quebec".

Unii invatati presupun ca "in campul intinderii timpului s-a format un semnal-fantoma", si ca pe el, cica, il primesc vasele de atata timp. Şi daca toate aceste nu sunt minciuni si falsuri, ar trebuie sa ne pregatim pentru SOS-ul din 2008.

O alta categorie de savanti sunt hotarati ca SOS-ul a "taiat" timpul in doua. Adica, semnalul putea fi receptionat si in 1906, si in 1900. Dar, din pacate, pe atunci, un radio era ceva nu chiar atat de ieftin si uzual. Popov l-a inventat in 1895.

Insa, cei mai inflacarati cercetatori sustin ca si atunci semnalele era primite, doar ca nu de radioaparatura ci de oameni. Mai specificat, de creierele lor. Anume asa s-ar explica profetia lui Morgan Robertson si pesimtirile celor 55 ce-au refuzat calatoria.

Pare un episod de poveste, dar cum altfel de explicat semnalul primit de vasul "Carpatia" si "Olimpic" la ora 23 : 17? Adica, asta ar insemna cu 23 minute mai devreme decat ciocnirea cu mortalul aisberg, care a avut loc la 23 : 40.
Daca pana acum toate descoperirile se reduceau la niste semnale-fantome, destul de "nepalpabile", atunci ceea ce a gasit Carl-Yorgen Huss, capitanul vasului norvegian de pescuit este destul de material.

In ziua de 24 septembrie, 1990, in nordul Atlanticului, la 340 de km sud-vest de Islanda, pescarii norvegieni au gasit o fata, ce ar arata de 29 de ani, tremurand pe un aisberg. Numele ei era Winnie Cowts.

Capitanul Huss a anutat oficialitatile de fata gasita. Aceasta insa afirma ca s-a salvat printr-o minune de la naufragiul Titanicului si ca este foarte ingrijorata pentru soarta celorlalti calatori.

Pentru aceasta femeie timpul s-a oprit in tragica zi de 15 aprilie 1912, zi pe care o traia emotional atat de puternic de parca nici n-ar fi existat acesti 79 de ani!

Pescarii nu puteau accepta asa ceva. Notiunile lor despre timp erau bulversate si mai mult cu cat autoritatile norvegiene se convingeau ca este complet sanatoasa psihic. insa, o tradau doar hainele. Asa ceva purtau femeile "la moda", la inceputul secolului. Winnie era complet uimita si nu trada nicio urma de prefacere. Dar cum este posibil asa ceva?

In cautarea raspunsului, expertii au luat legatura cu oficialitatile maritime britanice. Londra a confirmat ca miss Winnie Cowts din Southempton intr-adevar era pe lista calatorilor si s-a aflat pe vapor.


Lucrul cel mai straniu este ca ea nu arata deoc de 108 ani, ci de 29! "E ceva supranatural", afirmau cei 27 de doctori si invatati ce-au examinat-o. "Se pare ca s-a aflat intr-un fel de conservare a timpului. N-a imbatranit deloc".

Iar aproape peste un an, la 9 august, 1991, vaporul de cercetari norvegian "Larsson Nayper", la 365 km sud-vest de Islanda il pescuieste, dupa toate aparentele, chiar pe capitanul E. John Smith!

Nevatamat, dar cutremurat de cele intamplate. Era imbracat intr-o uniforma excelenta, marca "White Star".

Salvatorii au procedat exact ca in cazul lui Winnie. L-au "predat" pe Smith autoritatilor de la Oslo, care l-au spus la o serie de examinari si teste psihice. Le-a trecut cu brio pe toate. Era perfect sanatos. Atunci cand s-au comparat amprentele din dosarele marinei britanice cu cele ale "reintorsului" a avut loc o foarte mare surpriza. Se potriveau in cele mai mici detalii !

Chiar daca cei doi supravietuitori se simt excelent, autoritatile (nu se stie care) exclud total posibiltatea unui interviu chiar si pana astazi! Toate acestea se fac sub pretextul readaptarii la societate, cei doi inca mai cred ca sunt in 1912.

Peste 3 ani, in 1994 deja, in aproape aceleasi locuri (sud-vest de Islanda, 300-400 km) a fost gasita o fetita de 10 luni, aproape inghetata, dar sanatoasa. De unde s-a luat acest bebelus, care evident ca nu poate sa inoate la o asa distanta de mal? De ce este inca in viata? Copilita plutea pe apa datorita unui colac de salvare apartinand Titanicului.

In cele intamplate e greu de crezut dar totusi cercetatorii acestui caz au gasit in arhive mentionarea necesara despre acest copil.

Majoritatea marinarilor ce trec prin locurile unde a pierit Titanicul sustin ca vad un vas mare scufundandu-se mereu. Unii zic ca este fantoma Titanicului, altii, putin mai luminati - ca in momentul scufundarii uriasul transoceanic ar fi nimerit intr-un "virtej" al timpului.

Oricum, Pentagonul deja a clasificat acest subiect, ca si multe altele : Top Secret.



Sursa:esoterism