Friday, August 31, 2012

DANIEL ROXIN: vino alături de mine la ARGEDAVA, duminică - 2 septembrie! La doar 17 km de Bucuresti...


Este momentul sa arătăm că ne pasă! Este momentul să trecem la fapte! Adevărul despre geto-daci și istoria noastră trebuie adus la lumină, iar pentru asta avem nevoie și de TINE. TU, cel care încă mai ai sufletul curat și deschis poți să contribui cu ceva la acest proces de recuperare a adevărului istoric. Și o poți face ACUM!

Iată care este propunerea noastră: haideți ca duminică, 2 septembrie, la ora 15:00, să ne adunăm cât mai mulți în satul Popești, comuna Mihăilești (judetul Giurgiu), la 17 km de București, la ARGEDAVA, cetatea celui mai mare rege dac, Burebista. Haideți să vedeți dezastrul de acolo, să vă spunem povestea cercetărilor arheologice, să constatați neglijența incredibilă cu care este tratat acest sit arheologic cu totul special...

Vă propun însă mai mult decât atât: haideți să facem curățenie la ABANDONATA cetate a lui Burebista și să trimitem în toată țara semnalul: SUNTEM MULȚI, NE PASĂ ȘI NU MAI ACCEPTĂM CA UN GRUP DE INDIVIZI CU SUFLETE DE ALOGENI SĂ NE MAI BATJOCOREASCĂ ISTORIA! SPIRITUL DACIC RENAȘTE!

Veniți cu saci menajeri, cu lopățici și cu mult entuziasm!

Iată câteva informații pentru cei care vor veni alături de noi: în București ne vom întâlni la ora 14:00, în zona Piața Muncii, cu cei care consideră că nu se descurcă să ajungă singuri până la Argedava. Pentru cei care vor merge singuri, este suficient să-i întrebe pe săteni, odată ajunși în localitatea Popești, unde este cetatea și o vor găsi. Întâlnirea finală și primele informări pe care le vom face despre Argedava vor fi la ora 15:00, la fața locului.

Telefon pentru detalii legate de ajungerea la Argedava: 0761 754 047, telefonul prietenului și colaboratorului meu, Valentin Roman, cel care a avut ideea inspirată a acestei acțiuni. Vă rog, nu abuzați de telefon! Sunați doar dacă este necesar.

Și încă ceva: RĂSPÂNDIȚI CÂT DE MULT PUTEȚI ACEST MESAJ! MOBILIZAȚI-VĂ PRIETENII ȘI VENIȚI LA ARGEDAVA!

Eu voi fi acolo! Tu vei veni?


Sursa: Daniel Roxin

Toate nivelele evolueaza- Precum jos asa si sus


Salutari de Acasa

A inceput reversul valului

Conexiunea dintre Acasa si Pamant a devenit mult mai rapida, in special in ultimele cateva luni. Planeta Pamant se schimba, pregatindu-se pentru ceea ce va urma. Imaginati-va cum ar fi sa aveti un val imens de apa, ca un tsunami, care se apropie pentru a schimba totul in calea sa. Inainte ca valul sa ajunga, apa se retrage spre larg si pare sa formeze un val invers, in asteptarea marelui val ce urmeaza sa vina. Este ca si cum energia negativa are nevoie sa traga totul afara, inainte ca energia pozitiva sa poata patrunde si face schimbarea. Este ceva tipic pentru tiparul valurilor.

Vorbim de ceva timp, despre tiparele valurilor. Acum urmeaza sa va spunem despre valul pe care il creati voi si despre efectul extraordinar al acestuia. Sunteti emotionati si gata sa va inaltati. Aceasta infrigurare va agita si va face inima sa bata, astfel incat ati creat o miscare vibrationala in jurul vostru. Atunci cand va combinati vibratia, cu cea a altor oameni ce gandesc la fel, aflati in preajma voastra, se formeaza un conglomerat de valuri. Toate valurile incep puternic, dar atunci cand intampina rezistenta se calmeaza si, in cele din urma, revin la orizontala. Acesta este modelul tuturor valurilor, pana cand se intampla ca doua valuri sa apara impreuna.

Atunci cand se combina doua valuri, ele inconjoara centrul in mod egal, din toate partile si acesta, prin natura sa, nu se mai degardeaza. Ele sunt cunoscute sub numele de valuri scalare si voi faceti asta cu inimile voastre. Se intampla la nivel global – nu numai pentru o parte a omenirii, doar intr-o zona sau intr-o tara. Lucrurile se intampla, literalmente, pe mai multe nivele diferite, in acelasi timp. Datorita structurilor si culturilor voastre, aceasta noua energie va fi incorporata, relativ diferit, in diversele parti ale lumii. Chiar acum, intreaga omenire face pasi uriasi in directia inaltarii vibratiei si, facand asta, se intampla doua lucruri. Primul este ca acoperiti golul dintre ceea ce credeti voi ca este Raiul si Pamant. Spiritualitatea voastra – acea parte din din voi insiva, pe care ati crezut-o intotdeauna separata – comunica acum in mod diferit cu mintea si cu inima voastra. Incepeti sa atingeti noi adevaruri si zone care va scot la iveala puterile. Va aduceti aminte mai mult de Acasa si acum indrazniti sa o vedeti in mod profund, pe aceasta planeta. Asadar, dragilor, propria voastra conexiune dintre voi si acea parte a voastra care este spiritul, devine din ce in ce mai puternica. Dupa cum am mai spus-o inainte, pe masura ce intreaga omenire evolueaza, va veni un moment in care fiecare dintre voi va incepe sa primeasca mesaje prin channeling. Atunci, cuvantul channeling va disparea, pentru ca nu veti mai avea nevoie de cuvinte care sa descrie lucrurile pe care care le faceti cu totii.

A existat o perioada in anii ’70, in care ati gasit un termen care sa descrie un fenomen nou, pe care l-ati numit „perceptie extra-senzoriala”. Termenul a disparut complet din limbajul vostru, pentru ca nu mai aveti nevoie de el. Intelegeti ca toata lumea are aceasta capacitate, care nu mai constituie ceva neobisnuit. Multi dintre voi nu vreti sa va numiti mediumuri care transmit mesaje primite prin channeling – si este foarte bine asa, pentru ca noi nu avem povara ego-ului pe care voi trebuie sa o purtati. Nu ne pasa prin cine vine, important este sa simtiti si sa-i permiteti energiei, care este iubirea, sa vina de Acasa. Voi toti de pe aceasta planeta aveti ocazia de a primi, prin channeling, bucatica voastra de Acasa, unica si numai a voastra – si asta se intampla chiar acum. Nu noi o facem, voi o faceti. Omenirea a atins un nivel la care puteti pastra aceasta putere in voi, in timp ce continuati sa evoluati si sa pretindeti ca sunteti oameni aflati in interiorul bulei voastre biologice. Bravo, dragilor! Bine facut. Bine facut.

Acum sa vorbim despre cel de-al doilea lucru care se intampla, atunci cand intreaga omenire isi ridica vibratia. Exista un al doilea val, creat din actiunea primului si care este o forma a armonicei ce apare natural. In curand, toate aceste valuri se vor combina. Imaginati-va, pentru o clipa, toate valurile care s-au adunat, odata cu fiecare an pe care l-ati stapanit. Ati stapanit 2009, si 2010 si 2011 si, in curand, 2012. Ati creat un val uman de energie, care schimba aceasta planeta, in mod radical.

Toate nivelele evolueaza – a te lega de Pamant

Mai exista un efect de care nu sunteti constienti si asupra caruia dorim sa va atragem atentia. Crearea valurilor determina si retragerea acestora, vechea energie fiind astfel extrasa, pentru a ajuta la construirea si aducerea unui nou val. Chiar daca, la un anumit nivel, aceasta reactie cauza-efect poate crea o anumita problema, tot voi aveti si solutia ei.

Amintiti-va, dragilor, ca sunteti spirite infinite, care joaca un joc in care se prefac ca sunt finite. Va prefaceti ca aveti un inceput si un sfarsit si pretindeti ca sunteti oameni. Cu toate acestea, undeva in adancul vostru, absolut fiecare dintre voi stie ca este doar un joc pe care il jucati. Bula voastra biologica este numai un adapost temporar. Voi, cei adevarati, sunteti infiniti si parte din fiecare aspect al Universului. Ei bine, in asta sta provocarea. De prea multe ori, atunci cand oamenii ies din corpul lor si parasesc Pamantul, pentru a merge Acasa, se afla in continuare pe o planeta a liberului arbitru si, cateodata, aleg pur si simplu sa nu se duca Acasa. Oamenilor le place frica si, deseori, incearca sa se sperie singuri. Voi chiar inventati povesti cu fantome si faceti filme de groaza, ca sa explicati acest spatiu intermediar – dupa care va speriati. Acceptati-va emotiile – chiar si frica- pentru ca un om se poate afla numai pe Pamant daca se agata de toate emotiile omenesti; acesta este singurul fel de a te lega de Pamant.

Emotiile omenesti si darul tragediei

Multi dintre voi simtiti empatie pentru fiintele despre care credeti ca sunt blocate pe Pamant – cele pe care le numiti fantome. Oricum, intelegeti ca si ele se afla pe o planeta a liberului arbitru si ,prin urmare, pot sa aleaga sa mearga Acasa, oricand vor. Unele dintre ele pur si simplu nu stiu cum. Altele, sunt blocate in povestea lor si le e greu sa o elibereze suficient de mult, pentru a putea ajunge Acasa. Vedeti voi, dragilor, emotiile omenesti nu functioneaza Acasa.

Ce sunt emotiile omenesti? Frica este prima. Toate emotiile negative se bazeaza pe frica. Acestea sunt interpretari omenesti – pentru ca voi traiti intr-un camp al dualitatii. Simtiti ca daca aveti ceva bun, atunci trebuie sa aveti si ceva rau, pentru echilibrare. Asa ati procedat foarte multa vreme. In plus, chiar daca asta se schimba acum, de aici apar, de fapt, problemele. Timp de eoni au existat fiinte care nu s-au intors inca Acasa. Poate au ramas agatate de furia lor, de frica, de gelozia sau chiar de iubirea lor. De ce este iubirea o emotie omeneasca, ce ar putea lega anumite spirite de Pamant, in loc sa le conduca Acasa? Nu se poate asa ceva, daca este vorba de iubire adevarata. Modul vostru de exprimare a iubirii pe acest Pamant include atat iubirea neconditionata, cat si pe cea conditionata, Oricum, daca sunteti legati cu iubire conditionata si nu puteti face altceva decat sa gasiti conditii pentru aceasta, atunci nu va veti putea intoarce Acasa. E alegerea voastra.

Acest lucru determina trezirea unei parti mari a omenirii, dar sa nu credeti insa, nici macar o clipa, ca acestia sunt diferiti de voi. Ei sunt parintii si bunicii vostri, fratii si surorile voastre, fii si fiicele si chiar si nepotii vostri. Fiecare fiinta umana este, intr-un fel, parte din voi, indiferent de dimensiunea in care se afla. Liberul arbitru a fost foarte dificil, pentru ca nu puteti deschide pur si simplu usa dintre cele doua aspecte. Prin urmare, au existat multe cazuri in care s-a ajuns la intelegeri colective, pentru a fi traite tragedii. Una dintre modalitatile de deschidere a portilor pentru acele fiinte, care s-au incurcat in propriile cicluri de blocaj, este ca alte fiinte, aflate de cealalta parte a voalului, sa stea in fata in lor. Deseori, acesta constituie intelesul profund si cauza unei tragedii. Datorita tehnologiilor din ziua de azi, informatia se transmite foarte repede catre toate inimile si simtiti o anumita durere, atunci cand i se intampla ceva, altcuiva. Acest lucru este cu adevarat frumos, pentru ca emaptia e cea care va vindeca planeta!

Nu incercati sa gasiti raspunsuri pentru fiecare tragedie. De multe ori, cei care traiesc o tragedie au convenit sa mearga Acasa, fara nicio avertizare. Ei schimba planeta, pentru ca deschid porti catre cealalta parte a voalului care le permit unora, sa mearga Acasa. Va simtiti tristi, atunci cand vedeti sau auziti despre o tragedie, pentru ca incercati sa intelegeti de ce si cum s-a intamplat. Sa stiti ca, la un anumit nivel, este ceva frumos si ca nu e nimic gresit. Asadar, asumati-va situatia respectiva si intelegeti ca ajutati la crearea unei coloane de Lumina, pentru ca ei sa ajunga Acasa.

Flexibilitatea campului vostru magnetic

Mai este inca ceva ce dorim sa va impartasim. Sunteti fiinte ale magnetismului si ceea ce se intampla pe planeta Pamant este o transformare magnetica, dincolo de intelegerea voastra. Chiar daca ati invatat sa masurati campurile magnetice cu anumite vibratii, cunoasteti inca foarte putin despre campurile cu bataie lunga, ale magnetismului vostru. De multe ori asa comunicati – telepatic. Unii dintre voi incep sa se simta deprimati – un sentiment foarte comun pe planeta in acest moment. Este tractiunea emotionala a valului care se apropie. S-ar putea sa va simtiti seriosi, fara nici un motiv aparent, ca si cum ati sti undeva in adancul vostru va se intampla ceva, dar nu stiti ce anume. Daca nu puteti procesa acest sentiment, s-ar putea sa intrati in depresie si sa deveniti parte din ceea ce apa elimina, inainte de intrarea noului val.

Va spunem, dragilor, ca modul cel mai simplu de a iesi in afara problemelor voastre este sa incercati sa ajutati pe altcineva cu problemele sale. Cateodata va procupa atat de mult propriile sentimente, mica voastra bula biologica, sau problemele care apar in campul vostru, incat uitati ca magia voastra sta intotdeauna in a ajuta pe altcineva. Unii au resimtit recesiunea in acest mod si acum au dificultati in a functiona in viata de zi cu zi. Va cerem sa indrazniti sa va lasati putin deoparte cateva minute, in fiecare zi, si sa va concentrati asupra fratilor si surorilor voastre, care s-ar putea sa fie in aceste dimensiuni si sa aiba nevoie de ajutor. Incercati sa treceti dincolo de dimensiuni, sa ridicati voalul, sa ii bateti pe umar si sa le spuneti cat de mult sunt iubiti. Spuneti-le ca, atunci cand sunt dispusi sa renunte, pot pleca Acasa imediat. De multe ori, tot ce aveti de facut este sa le aratati calea, cu Lumina voastra. Daca in loc sa faceti asta, va lasati cuprinsi de frica, atunci nu faceti altceva decat sa le intariti iluzia, in loc sa dati la o parte voalul. „Du-te spre Lumina, du-te spre Lumina, du-te spre Lumina!” Va spunem, dragilor, ca uneori doar asta au nevoie sa auda. Impartasiti cu ei faptul ca pot alege sa sparga ciclul – si ca pot merge Acasa, daca asta este ceea ce doresc. Indraznind sa incercati, ajutati alte spirite care, la randul lor, va vor scoate din depresie. Daca indrazniti, veti ajuta la restaurarea spiritului vostru, in energia pe care o detineti cu adevarat si veti capata o directie in care sa va focalizati energia.

Pastrarea puterii

Fiecare dintre voi este un stapan al acestei planete. Voi asteptati sa stapaniti toate domeniile, dar va spunem ca asta nu a functionat bine in trecut. O anumita persoana are un anumit dar, alta persoana are un altul, diferit. De abia asteptam sa va intalniti. Cand, intr-un final, va veti intalni, veti spune „ne-am chinuit 20 de ani sa ne intalnim, de ce ne-o fi luat atat de mult?” Unitatea este perfecta. Absolut fiecare dintre voi poarta un cristal care straluceste cel mai puternic, numai in inima lui. Nu este menit sa salveze intreaga omenire, ci este doar acea parte a puzzle-lui, pe care numai voi o puteti aduce. Numai voi va puteti ridica si spune „Eu port aceasta piesa unica de Acasa.” De multe ori, propria voastra judecata de sine va impiedica sa o spuneti. In loc sa vorbiti, va ganditi: „Cine sunt eu, ca sa fac asa ceva? Exista toti acesti oameni faimosi, care pot cu siguranta sa spuna: „eu nu sunt decat un om obisnuit, care nu face nimic. Ce as putea eu scrie in cartea mea – ceva ce nu a mai fi fost scris niciodata?” Nu acesta este insa felul in care trebuie sa priviti lucrurile, dragilor. Absolut fiecare dintre voi are o piesa de arta speciala, unica si atunci cand incepeti sa combinati aceste piese unice, creati Acasa. Atunci cand indrazniti sa fiti vazuti si sa lasati sa va fie auzita vocea, de partea cealalta a voalului, aceasta creeaza o energie auzita si pe planeta Pamant. Acest lucru va va conduce in mileniul urmator, catre acea mie de ani de pace care a fost prevestita cu mult timp in urma. Sunteti magici – si totusi, cel mai greu lucru este sa credeti in propria voastra magie. Cateodata, dovada magiei voastre va aparea in mod diferit de ce va asteptati. Poate ca deschiderea voastra spre univers nu aduce rezultatul pe care il asteptati, pentru ca, probabil, spiritul v-a indrumat catre altceva mai inalt. Vine acum vremea in care puteti invata sa traiti un stil de viata fluid, permitandu-i spiritului sa faca parte din energia voastra, in fiecare clipa – si nu numai atunci cand va opriti sa primiti un mesaj prin channeling sau sa scrieti ceva sau sa faceti muzica. Atunci cand priviti persoana din partea cealalta a camerei si ii trimiteti, pret de o clipa, o unda de iubire, intelegeti ca s-ar putea sa le schimbati nu numai ziua, ci si intreaga viata.

Aveti aceasta putere. Intrebarea care se pune este: ce veti face cu ea?Valurile care vin, sunt inceputul. La mijlocul lunii august, recesiunea va atinge, cu adevarat, maximul sau si, incepand din acest punct, veti incepe sa vedeti cum se inalta si sosesc valurile. Ideea este sa va asezati, de buna voie, in fata valului. Suiti-va pe el si lasati-l sa va poarte. Tineti-va respiratia daca trebuie, pentru ca de multe ori fugiti din fata valului si incercati sa va protejati. Capitularea este cea care va face sa va simtiti coplesiti de val, atunci cand, intr-un sfarsit, acesta isi face aparitia. Nu e vorba despre niciun fel de aliniere, pentru ca este un val pe care voi l-ati creat. Nu a fost facut prin previziuni. A fost facut de voi, pentru ca voi vreti sa va schimbati vietile, directia si lumea. Avem un singur raspuns.”Si asa este.”

Sunteti cei mai mareti ingeri, care au trait vreodata. Voi simtiti venirea noii energii si, cu toate acestea, simtiti durere si restrictii. Simtiti mereu lipsa iubirii – si probabil ca va este chiar frica. Conteaza ceea ce faceti cu energia. Ce puteti scoate din acel intuneric – si transforma in Lumina? Ce parte din asta va poarta numele? Suntem atat de incredibil de mandri sa privim si sa vedem spiritul stralucitor, din fiecare dintre voi. Noi stim cine sunteti, dragilor. Va vedem cu claritate si va iubim dincolo de puterea voastra de intelegere. Lumea se schimba, inima cu inima – si voi va descurcati minunat. Indrazniti si faceti ce puteti. Atunci cand simtiti ca nu stiti ce aveti de facut in continuare, iesiti si ajutati pe altcineva sa-si gaseasca calea. Acesta este darul vostru. Incercati, asadar, sa gasiti o modalitate de a da putere cuiva din apropierea voastra si apoi priviti cum se va schimba, foarte rapid, lumea si viata voastra. Ne face o deosebita onoare sa impartasim aceste lucruri cu voi.

Va rugam sa va tratati cu respect unii pe ceilalti. Aveti grija unul de celalalt, ori de cate ori puteti. Jucati un joc cu totul nou…Jucati-va frumos impreuna.

Espavo.

Wednesday, August 29, 2012

Cine ne distruge istoria?


 "Istoria și mostenirea culturală ce aparțin unui popor nu se distrug neapărat cu buldozerul sau din pricina furiei naturii. La fel de bine și eficient oamenii pot face asta, simplu, perseverent, cu fondurile necesare la dispoziție și dintr-o simplă semnătură pe un act.
Cu atât mai grav este atunci când acești oameni sunt șefii unor instituții ale statului, care, legal și moral, ar trebui să aibă tocmai rolul de a proteja obiectele de patrimoniu, pe toate, fără criterii etnice, căci toți cei ce trăim în România, indiferent de etnie, contribuim la fondurile publice destinate protejării patrimoniului cultural.
Un exemplu de acțiune mai mult decât suspect este modul în care Kelemen Hunor, fostul ministru al culturii din partea UDMR, consiliat de Iosef Kovacs, director general al Institutului Național al Patrimoniului, a ales să împartă fondurile publice destinate reabilitării, prezervării sau consolidării monumentelor istorice din țara noastră.

Discriminarea este clară, iar la o simplă privire asupra documentului numit “Programul Național de Restaurare a Monumentelor Istorice 2012″, aprobat de Kelemen Hunor la 06.02.2012, se poate observa că cele mai multe fonduri au mers către Harghita și Covasna, fiind direcționate, în mare parte, către reabilitarea unor biserici catolice, reformat sau unitariene.
Nu contestă nimeni că și aceste obiective aparțin patrimoniului național, că trebuie întreținute și protejate, dar, în contextul în care cetățile dacice din munții Orăștiei sau curțile domnești din Suceava și Curtea de Argeș nu au primit niciun leu, criteriile selecției sunt cel putțin discutabile, dacă nu chiar suspecte de rea-intenție.
Mare parte dintre obiectivele ce au primit fonduri importante nu sunt încadrate în clasa celor de importanță națională, în timp ce vestigiile de clasa A, unele chiar aflate și în patrimoniul UNESCO, zac în paragină.
În același timp, se poate oberva lesne studiind documentul de care noi amintim, fondurile alocate bisericilor de orice alt cult în afară de cel ortodox, din listă. Ele au primit, în medie, fonduri de peste 150.000-200.000 de lei. Prin comparație, bisericile ortodoxe din listă au primit fonduri, în medie, de câteva zeci de mii de lei. Suntem curioși care au fost criteriile ce au stat la baza deciziei de a aloca fonduri mai mari către bisericile unitariene, catolice reformate, evanghelice etc și fonduri mai puțin însemnate celor ortodoxe.
De asemenea, suntem curioși să aflăm cum de un județ întreg, cum ar fi Bacău, primește doar 100.000 lei pentru protejarea patrimoniului său, în timp ce Castelul Miko (actualmente Muzeul Secuiesc al Ciucului), de pildă, a primit, de la stat, peste 3.000.000 lei!!!, iar fostul Sediu al Scaunelor, azi Biblioteca Județeană Covasna, municipiul Sfântul Gheorghe, a primit 1.015.000 lei!!! Asta în contextul în care Sarmizegetusa Regia a primit 405.000 lei în șapte ani…

Împărțirea fondurilor pe județe este mai mult decât relevantă în ceea ce privește discriminarea pe care domnul Kelemen Hunor a manifestat-o în legătură cu patrimoniul național. Mai amintim, în acest sens că, în timp ce curțile domnești ale lui Ștefan și Basarab I au primit fonduri 0, conacele grofilor maghiari, precum cele ale familiilor Apafy și Bolyai, au primit bani publici pentru reabilitare. Și nu puțini.
Mai amintim și faptul că, în județul Sălaj, cei aproximativ 1.660.000 lei alocați au fost împărțiți între trei biserici reformate. Mai amintim și că, în timp ce vestigiile antice dacice sau romane zac în paragină, reședința Episcopului Unitarian din Cluj Napoca a primit 507.500 lei pentru reabilitare.
Pentru a vă contura o imagine de ansamblu asupra modului în care Ministerul Culturii, sub conducerea lui Kelemen Hunor, a selectat direcțiile prioritate de acțiune, va vom prezenta mai jos câteva exemple de obiective culturalo-istorice alese de instituția amintită pe lista celor ce necesitau investiții urgente (termen discutabil), precum și situația investițiilor pe județe.

Covasna:

Biserica unitariană din satul Sancrai (CV-II-a-A-13263.01) – 355.000 lei – reabilitare
Biserica reformată din satul Ghidfalau (CV-II-a-A-13218) – 355.000 lei – reabilitare
Biserica reformată din satul Dobolii de Sus (CV-II-m-A-13209) – 355.000 lei – reabilitare
Ansamblul bisericii unitariane,sat / com. Chichis (CV-II-a-A-13188) – 355.000 lei – reabilitare
Ansamblul bisericii reformate, sat Calnic, com. Valea Crisului (CV-II-a-A-13159) – 355.000 lei – reabilitare
Ansamblul bisericii reformate, sat / com. Zăbala (CV-II-a-A-13328) -393.000 lei – reabilitare
Biserica reformata Bătanii Mari (CV-II-m-A-13134) -393.000 lei- reabilitare
Conac Mikes-Szentkereszty, sat / com. Zagon, (CV-II-m-A-13326.01) – 253.750 lei- refacere acoperis
Fostul Sediu al Scaunelor, azi Biblioteca Județeană Covasna, Municipiul Sfântul Gheorghe (CV-II-m-A-13094) – 1.015.000 lei- reabilitare
Ansamblul conacului Ferenczy-Boda, sat Filia (CV-II-a-A-13215) – 50.000 lei
Cetatea Ika sat / com. Cernat (CV-II-a-A-13163) – 410.000 lei – setaurare si consolidare
Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf Mihail, sat/com. Lemnia (CV-II-a-A-13234) – 400.000 lei- reabilitare.
total județ Covasna : 5.521.644,69 lei

Harghita:

Biserica reformată DAIA,com. Ulies (HR-II-m-A-12811) – 251.500 lei – conservare,restaurare componente artistice
CASTELUL MIKO, Muzeul Secuiesc al Ciucului (HR-II-a-A-12726) – 3.061.180 lei!!!! – consolidare, restaurare
Ansamblul Bisericii unitariane Darjiu, com. Darjiu (HR-II-m-A-12813.01) – 1.015.000 lei – consolidare, restaurare
Ruinele Cetății Szekely Tamadt, municipiul Odorheiu Secuiesc (HR-II-m-A-12918) – 566.000 lei – consolidare,restaurare
Scoala generală Zold Peter, Siculeni, 1885 (HR-II-m-B-12977) – 304.500 lei – reabilitare
Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf. Nicolae, municipiul Gheorghieni (HR-II-a-A-12836) – 151.500 lei – consolidare,restaurare
Ansamblul Bisericii romano-catolice Sf. Treime, municipiul Miercurea Ciuc (HR-II-a-a-12738) – 100.000 lei.
total judet Harghita: 5.649.668,00 lei

Mureș:

Biserica evanghelică fortificată, Saschiz (MS-II-a-A-15782) – 304.500 lei – consolidare restaurare turn clopotni_ă si instala_ii electrice ansamblu
Castelul Rhedey, Sângiorgiu de Pădure (MS-II-m-A-15792) – 304.500 lei – consolidare,restaurare
Ansamblul Bisericii Evanghelice sat Măgherus, com. Nades (MS-II-a-A-15718) – 100.000 lei
Castelul Mariaffi, sat / com. Sângeorzu de Mures (MS-II-m-B-15789) – 100.000 lei.
total judet Mures: 1.593.000,00 lei

Cluj:

Biserica romano-catolică 1498-1504, municipiul Turda (CJ-II-m-A-07800) – 355.250 lei – restaurare biserică – intervenții la subansamblurile de închidere și structurile acestora
Biserica Reformată sat / com. Mănăstireni (CJ-II-m-A-07706) – 355.250 lei – reabilitare
Biserica Reformată sat Văleni, com. Călătele (CJ-II-m-B-07807) – 253.750 lei – reabilitare
Biserica Reformată “Turda Veche”, str. Hasdeu Petriceicu Bogdan 1, Municipiul Turda (CJ-II-m-A-07793) – 355.250 lei – reabilitare
Biserica Reformată 1821-1859, Bd. 21 Decembrie 1989 41, Cluj-Napoca (CJ-II-m-B-07264) – 369.000 lei – restaurare
Resedinta Episcopului Unitarian bd. 21 Decembrie 1989 nr. 14, Cluj Napoca (CJ-II-m-B-07254) – 507.500 lei!!! – reabilitare
total județ Cluj : 2.706.617,45 lei

Situația pe județe:

Alba – 1.516.345,89 lei;  Argeș – 704.479,84 lei; Arad – 555.250,00 lei; București – 1.236.298,93 lei; Bacău – 100.000,00 lei; Bihor- 706.750,00 lei; Bistrița – 1.022.858,68 lei; Brăila- 101.500,00 lei; Botoșani- 715.250,00 lei; Brașov – 2.028.021,76 lei; Buzău – 697.084,34 lei; Cluj – 2.706.617,45 lei; Călărași – 300.000,00 lei; Caraș-Severin – 591.056,00 lei; Constanța – 301.500,00 lei; Covasna : 5.521.644,69 lei; Dâmbovița – 1.346.806,51 lei; Dolj – 203.000,00 lei; Gorj -  931.930,89 lei; Giurgiu – 1.028.196,71 lei; Hunedoara – 738.525,00 lei; Harghita – 5.649.668,00 lei; Ilfov – 1.307.733,18 lei; Ialomița – 309.575,00 lei; Iași -  5.213.235,42 lei (Palatul Culturii Iași, Piața Palat 1, IS-II-m-A-03957.01 -3.160.000 lei); Mehedinți – 378.000,00 lei; Maramureș – 2.554.809,52 lei; Mureș: 1.593.000,00 lei; Neamț – 476.867,20 lei; Olt – 640.025,00 lei; Prahova – 1.540.552,47 lei; Sibiu – 1.515.457,07 lei – (10 biserici evanghelice și două castele ale grofilor maghiari, familiile Apafy și Bolyai ); Sălaj – 1.660.075,78 lei (toată suma a fost alocată pentru doar trei obiective, anume trei biserici reformate); Satu Mare – 761.250,00 lei; Suceava – 2.990.299,02 lei; Tulcea- 406.000,00 lei;  Timiș – 1.471.125,85 lei; Teleorman -  201.500,00 lei; Vâlcea – 1.846.562,59 lei; Vrancea- 351.500,00 lei; Vaslui – 812.000,00 lei.

Monumente de categoria A ignorate total:

Dintre monumentele de importanță maximă care, pe anul 2012, nu au primit niciun ban pentru reabilitare sau restaurare, amintim: Ansamblul Curții Domnești cu Biserica Domnească, Sf. Nicolae, sec. XIV – XVI Curtea de Argeș AG-II-a-A-13647; Conac Rosetti Balș, sec XVII, Pribești, VS-II-a-A-06870;  cetățile antice Halmyris, Argamum, Dinogeția;  Cetățile Dacice din Munții Orăștiei: Sarmizegetusa Regia, sec I a.Chr-sec II p.Chr, LPM – UNESCO, HD-I-m-A-03190.05 RPSEE;  Forum Sarmizegetusa Ulpia Traiana, sec II, HD-I-s-A-03205; Biserica AMD și Sf. Gheorghe a fostei Mânăstiri Humor, LPM – UNESCO, SV-II-a-A-05570; Curțile Domnești, sec. XIV – XVI, Suceava, SV-II-a-A-05471.

Sarmizegetusa Regia, invesțiii de doar 405.000 lei în șapte ani

În intervalul 2004-2011, capitala Daciei lui Decebal a primit, de la stat, numai 405.000 lei, adică aproximativ suma primită de multe biserici reformate, unitariene sau catolice din Harghita și Covasna într-un singur an. Distribuția pe ani a fondurilor alocate capitalei dacilor s-a făcut după cum urmează: 2004 – 30.000 lei; 2005 – 40.000 lei; 2006 – 120.000 lei; 2007 – 70.000 lei; 2008 – 45.000 lei; 2009 – 20.000 lei; 2010 – 30.000 lei; 2011 – 50.000 lei.
Dupa cum am precizat mai sus, pentru anul în curs, Sarmizegetusa Regia nu a primit niciun ban din fondurile publice. Vă atașăm, în acest sens, la finalul articolului, un document pe care ni l-a pus la dispoziție domnul Dan Tănasă.

Considerații de final

Este mai mult decât evident că obiectele de patrimoniu ce aparțin antichității și evului mediu, creații ale dacilor, grecilor, romanilor sau românilor, sunt ignorate aproape complet, cu mici excepții, excepții care includ obiective de importanță secundară.
În acest ritm, ne putem aștepta ca, în câteva zeci de ani, tot ce înseamnă urme antice lăsate de strămoșii noștri să dispară. Același pericol există și în cazul bisericilor ortodoxe vechi, neimportante, se pare, pentru Ministerul Culturii.
Cine are interes să distrugă, sistematic și perseverent, trecutul antic și medieval al acestui popor? Cine oare are interes să submineze, atent și la fel de sistematic, spiritualitatea acestui popor? Ce ar trebui să facem noi, românii, când realizăm clar discriminarea manifestată de unii oficiali și ignoranța acestora vis-a-vis de obiecte de patrimoniu unice în lume, care nu primesc bani dintr-un singur motiv, anume că aparțin românilor și nu sunt creații ale celor ce s-au propășit pe aici de-a lungul timpului?

Ne mai întrebăm, mai mult decât pertinent, de ce nu s-au alocat fonduri substanțiale și obiectelor de patrimoniu ce aparțin culturilor altor minorități din România, în afară de cea maghiară? Milităm pentru protejarea tuturor obiectelor de patrimoniu, indiferent că ele sunt create de români, maghiari, slavi, turci, armeni, lipoveni, sași etc, atât timp cât ele sunt pe teritoriul nostru național. Moștenirea unei țări trebuie să aibă caracter multicultural, astfel încât fiecare componentă etnică a unui popor să se simtă respectată și susținută în a-și proteja monumentele.
Însă atunci când tocmai majoritatea este discriminată, în contextul în care această majoritate este cea mai veche pe aici, cu o continuitate de peste 2.000 de ani, lucrurile sunt îngrijorătoare."

Un articol de Valentin Roman

Sursa: Daniel Roxin




Saturday, August 25, 2012

Misterele Bucegilor


Sfinx Bucegi

Taina Marelui Sfinx


Chipul de om sapat in stanca priveste cu ochii larg deschisi peste tara dacilor. Are infatisare mandra, cu caciula moale pe crestet, cu varful indreptat inainte. Fata ii este potrivita, proportionata, buzele ferme si barbia hotarata. Marele Sfinx din Bucegi este simbolul Romaniei, asa cum turnul Eiffel este pecetea Frantei ori piramidele de la Gizeh emblema Egiptului. Il asezam cu mandrie pe carti postale ilustrate si in ghidurile turistice pentru straini, dar am uitat de mult care e rostul lui, ce cauta acolo, in Bucegi, si de ce ne vegheaza tainic de atatea milenii. 

 Sfinx - Egipt


Sfinxul nostru are exact aceeasi inaltime cu cea a sfinxului egiptean de la Gizeh. Oare e o coincidenta? Privirea sa este indreptata spre locul in care echinoxurile se deseneaza pe cer, iar conturul cel mai clar il dobandeste la 21 noiembrie, cand apune soarele. Daca sfinxul din Egipt stim ca a fost facut de mana omului, despre al nostru specialistii romani se tem sa spuna asa ceva. Doar strainii, mereu strainii, cand vin pe aici si se minuneaza de frumusetea si vraja plaiurilor noastre, au curajul sa gandeasca mai departe. Asa a fost cercetatorul peruan Daniel Ruzo, care a venit in Bucegi in 1968, anume ca sa vada Sfinxul nostru, pe care il stia de pe o carte postala. Si a constatat ca Sfinxul seamana cu chipul principal dintr-un ansamblu sculptat intr-o stanca de pe podisul Marcahuasi din Peru... Controversatul istoric Nicolae Densusianu spunea ca egiptenii au plecat din Carpati, trecand prin Grecia, Asia Mica si Liban, pana pe malurile Nilului, ducand cu ei zestrea spirituala pelasga. Iata deci originea sfinxului egiptean, in opinia sa! Si chiar daca am admite ca Sfinxul nostru, impreuna cu Babele - stranii fapturi de piatra ce stau la taifas in apropierea Sfinxului - sunt doar opera naturii si nu creatia unor indepartati stramosi, inseamna ca natura si-a depasit limitele si s-a intrecut pe sine. Sunt, oare, Babele, niste altare ciclopice? Caci singura actiunea naturii pare sa nu le explice suficient forma. Nu stim daca asa au fost dintotdeauna, ori o mana de om a intervenit asupra lor, dandu-le infatisarea de azi. 
Sfinx - Peru


Cum priveau dacii Sfinxul, acest Om de Piatra din varful muntilor? Cu siguranta, nu ca pe o simpla stanca erodata de ploi si vant, cum facem noi astazi. Probabil ca la poalele lui se practicau ritualuri, era intrebata vointa zeilor ori se faceau initieri si sacrificii. Poate ca aici, mai mult ca in orice loc, nemurirea era la ea acasa. Dar Sfinxul din Bucegi nu este singurul de la noi din tara. Mai exista si un Sfinx banatean, "de la Toplet", undeva, pe un mal al raului Cerna, apoi un Sfinx al Bratocei, in Muntii Ciucas, un altul in zona Carpatilor de Curbura, pe valea raului Teleajen... Si mai spun unii ca numele de "Sfinx" nu este potrivit. E un nume carturaresc, din mitologia greaca si egipteana, menit sa-i atraga pe turisti, nume ce nu are a face cu lumea noastra dacica, straveche. Oare cum numeau stramosii nostri acest chip impietrit, vesnic veghetor asupra noastra?

Sfinxul din Bratocea - Muntii Ciucas


Muntele cu nume de om


"Un munte care se numeste Omul! Este oare muntele atat de mic sau fost-au omul atat de mare, de s-a numit muntele dupa dansul? Ce a fost oare omul acela? Fost-a el un erou mare, care s-a batut in batalie? Fost-a el un pustnic, care traia in locuri salbatice? Fost-a el un hot mare al carui nume nimeni nu indraznea sa-l pronunte? Fost-a el un imparat, de care se cutremurau imparatiile?" Asa isi incepea Carmen Sylva, regina indragostita de Bucegi, legenda despre Muntele Omu. Un nume ciudat, pentru cel mai inalt varf din Bucegi, un nume abstract si tulburator. Unii spun ca o data pe an, la asfintit de noiembrie, una din stancile din apropierea varfului isi lasa umbra pe platou. Profilul stancii deseneaza o imagine umana, care i-a dat numele "Omul". Altii spun ca e mai mult de atat. Ca pe Varful Omu a existat, in vremea dacilor, un altar inchinat unui mare zeu, poate lui Saturn, zeul timpului, cunoscut la noi sub numele de Zamolxe. Ori ca pietrele enigmatice semanate parca de uriasi, tocmai in varful varfului, sunt altare ciclopice, sunt megaliti, asemenea celor din apusul Europei. Sau ca sunt coloanele cerului. Unii numesc stanca cea mai inalta de pe Varful Omu "Tronul lui Zamolxe". Iar altii, mai indrazneti, zic ca nici macar nu e vorba in numele Omu de cuvantul pe care noi l-am luat din latina, pentru a desemna fiinta umana, ci de un cuvant mult mai vechi, de cand lumea, care il desemna pe zeul primordial. E adevarat, un Monte Omu exista si in insula Sardinia, Alpii Dolomitici au si ei un varf Omo, iar cei Ligurici un Monte Omo a carui creasta depaseste altitudinea de 2600 m. Si nu putem jura ca este vorba de cuvantul latinesc pentru om, caci stim ca varfurile cele mai inalte nu erau ale oamenilor, ci erau consacrate zeilor umblatori prin nori, erau sacre, erau lacasurile marilor preoti. Acel Om care a dat numele celui mai inalt virf din Bucegi nu putea fi decat un zeu.


Despre Varful Omu (2507 m) se spune ca este centrul unei stele alcatuite din mai multi munti convergenti. El este chiar centrul intregului arc de culmi care alcatuiesc Bucegii, in el se intalnesc si se innoada toate crestele. Si cu toate acestea, chiar fiind cel mai inalt varf din Bucegi, el nu poate fi vazut tot timpul de pe traseu, ci doar din anumite puncte: este, intr-un fel, un munte tainic, un munte ascuns. Din acest centru, de la poalele Varfului Omu, izvoraste Ialomita, care curge prin Valea Obarsiei, lasand la rasarit Sfinxul si Babele, iar la apus Muntele Batrana si Muntele Doamnele. Babele, Batrana si Doamnele: ce duhuri, ce vantoase, ce zane prefacute in pietre salasluiau aici in vremuri de mult apuse?

 Babele


Cei incercati, care au urcat pe varful Omu de nenumarate ori si au scrutat zarile in diminetile limpezi, spun ca de aici, din inima Bucegilor, poti sa vezi aproape toata tara, daca te uiti in toate directiile. Se vede pana si Dunarea, se vad Bucurestiul, Buzaul, Carpatii Orientali, Tara Barsei, toata Transilvania. Esti pe acoperisul tarii dacilor. Numai cerul e deasupra ta.


Unii sustin ca Omu e un munte vrajit, cu o energie foarte puternica, in maruntaiele caruia sunt stranse comori. S-a afirmat, pe baza masuratorilor radiestezice, ca exista o poarta de intrare intr-o retea subterana aflata sub Omu. Aceasta poarta ar fi undeva pe Valea Obarsiei Ialomitei, intr-un loc dominat de o stanca numita "Biserica Trasnita". Vasile Lovinescu sustine si el, in "Dacia Hiperboreana," ca "muntele Om este traversat de o grota imensa, care este una dintre cele mai mari din lume, in sensul ca nu i s-a dat de capat, fiind explorata doar pe vreo 20 de kilometri".

Sfinx banatean - Toplet


Nume vrajite


La fel de magice ca si locurile sunt numele acestora. Cele mai multe sunt franturi dintr-o limba straveche, pe care am uitat-o, desi ea inca salasluieste in vorbirea noastra de zi cu zi. De la nume de forme de relief marunte, la numele proprii ale fiecarui coltisor din Bucegi, cuvintele au taria si mireasma unor vremuri in care oamenii vorbeau cu zeii si erau una cu natura. Putine influente straine, venite mai tarziu, au putut patrunde aici.Piscul, plaiul, muchia, curmatura, braul sau brana, strunga - toate sunt cuvinte stravechi, unele socotite dacice, altele cu origine necunoscuta, deci probabil tot din vremea dacilor sau chiar mai demult. Zimbrii, animale cu nume dacic, salasluiau odinioara pe Creasta cu Zimbri sau in Valcelul cu Zimbri. La fel si tapul, denumit tot cu un cuvant dacic, dar de buna seama tapul salbatic, cel negru si iute de picior, care a dat numele Coltii Tapului, Valea si Poiana Tapului. Candva, Bucegii erau cutreierati si de cerbi, cum ne marturiseste Valea Cerbului. Zanoage, Bolboci, Gavane, Galme, Clabucete, Clai, Spintecaturi, Zgarbura, Vanturisul si Vantoasele, atatea cuvinte milenare incarcate de poveste, ce astazi nu mai exista in vorbirea noastra cea chinuita de neologisme ale noului mileniu, precum inflatie, piata de capital, incalzire globala, pensii private, motiuni de cenzura... O alta lume, un alt taram, dar acelasi suflet legat de pamantul romanesc...


Chiar numele Bucegilor se lasa greu de descifrat: ce este un buceag? Lingvistii spun ca huceagul sau buceagul este un paduris des si jos, ori covorul de muschi verde si moale, sau chiar pamantul pustiu, lipsit de paduri, doar cu buruieni si ierbarie. Localitati cu numele Bugeac sau Buceag exista in judetele Constanta, Ialomita si Teleorman, ca sa nu mai vorbim de Bugeacul istoric din Basarabia, teritoriu apartinand regatului dacic al lui Burebista. Poate ca tufele joase de jepi, numite si buceag, au dat numele Bucegilor. Cat despre originea numelui, in zadar o cautam in limbile vecine: este la fel de vechi precum numele Carpatilor. Lingvistul Sextil Puscariu sustine chiar ca Bucsoiul, unul din bratele stelei de munti ce se intalnesc in varful Omu, isi are numele derivat de la Buc, Bucur, tot asa cum si Buceci, Bugeci, se deriva de la Buc cu acelasi sufix ca in Maneciu sau Moeciu. Iar Bucur, stim, este un nume autentic dacic.


Ca locurile acestea erau vrajite, ne-o arata si alte nume. Valea Comorilor ne povesteste de uriasele tezaure dacice, ascunse la ananghie de preoti si regi. Iar povestile locului spun ca nu departe, in Sinaia, doua astfel de tezaure chiar au fost descoperite in vremea regelui Carol. Ce stiau batranii locului de i-au spus acelei vai "a comorilor"? Daniel Ruzo spunea ca, de fapt, Sfinxul nu reprezinta doar un singur chip, ci e inconjurat de alte chipuri umane, din rase diferite, precum si de capul unui caine, care are rolul de pazitor al unei comori ascunse intr-o Pestera a Tezaurului. Iar aceasta pestera, mai adauga cercetatorul, trebuie sa fie undeva in apropierea Sfinxului, acest magnific monument al Omului. Ce fel de tezaur ar putea fi ascuns in maruntaiele muntelui? Unul omenesc, alcatuit din cupe scumpe de aur si argint, incrustate cu nestemate, sau unul divin, care strange laolalta cunoasterea si intelepciunea unui trecut ce poate a fost, in privinta spiritualitatii, cu mult deasupra prezentului?


Si atatea alte nume de poveste... Dar poiana Sfarsitul Lumii? Poate e vorba de o lume ce incepe in ochiul Sfinxului si se sfarseste in norii de sub talpile zeilor daci. Dar Podul cu Florile sau Piatra Arsa? Dar Varful cu Dor? Ce dor atat de fierbinte a dat numele unei vai, unui izvor si unui varf printr-o numire atat de stravechi inmiresmata? Caci nu este Varful Dorului, ci e Varful cu Dor, asa cum e Valea cu Brazi ori Dealul cu Melci. Iata dorul, stand pe un varf, unde pietre ciudate formeaza, zice Nicolae Densusianu, un altar ciclopic. Un dor mai tare decat moartea, un dor vesnic, incremenit in piatra. Poate sufletul strabunilor care geme, uitat, poate dorul de vremurile cand zeii umblau cu talpile goale pe pajistile Bucegilor.


Au venit apoi valurile tarzii de neamuri straine, care si-au lasat numele in Bucegi: turcii (Mecetul Turcesc), tatarii (Cheile Tatarului) si chiar tiganii, dar samburele dacic a ramas. Pana si "stanca" si "stana", vorbe atat de insemnate, au obarsie necunoscuta: de buna seama sunt cuvinte stravechi, rostite pe aceste meleaguri cu mult inainte ca romanii sa ajunga cu armatele lor la Dunare, si pastrate in limba noastra pana astazi.


Un urias sanctuar stravechi


Cetatea de piatra a Bucegilor nu a fost niciodata cucerita. Armatele imparatilor romani Domitian si Traian nu au ajuns in locurile sacre ale dacilor. A fost cucerita Sarmizegetusa, cu complexul ei de sanctuare minunate, ce au fost facute de romani una cu pamantul. Stalpii templelor au fost facuti bucati, preotii alungati ori ucisi, incinta sacra a fost vandalizata. Dar Muntele Sfant al dacilor nu a fost niciodata profanat. Poate pana astazi, cand hoardele de turisti ii rapesc linistea, ingroapa in gunoaie aceste monumente si le manjesc cu spray-uri colorate.


Scriitorii greci din vechime spun ca dacii aveau un munte sfant, pe care il numeau Kogaionon, cuvant care insemna chiar acest lucru "Cel Sfant", iar pe langa acesta curgea apa lor sfanta, care se numea la fel. Tot in apropiere se afla si o pestera sacra, in care s-a retras Zamolxe si, dupa el, preotii daci care tineau cumpana vremilor. Multi si-au batut capul sa afle unde se afla acest munte. Unii au spus ca Godeanul este muntele sfant, cel indeaproape veghetor asupra Sarmizegetusei, iar apa sfanta ar fi ori Streiul, ori Gradistea. Altii au vazut in Retezat acest munte sfant, altii au ales Ceahlaul, unii Muntele Gaina ori varful Gugu, din Muntii Tarcului. Ba mai mult, unii sustin ca Kogaionon nu a fost unul singur, ci mai multi munti. Si despre Bucegi s-a spus, cu indreptatire, ca ar putea adaposti muntele sfant, iar Varful Omu pare sa fie cel mai de crezut pentru aceasta demnitate. Si nu doar pentru ca este cel mai inalt din Bucegi si de pe fruntea lui se poate vedea braul Dunarii. Si nu doar pentru ca este presarat cu stanci ciudate, socotite de unii altare megalitice. Si nu doar pentru ca de la poalele lui izvoraste Ialomita, care curge pe langa Sfinx, Babe si naucitoarea pestera cu acelasi nume - loc curat de rugaciune, atat in trecut cat si astazi. Si nu doar pentru ca se numeste Omu... Ci pentru ca intreaga zona pare sa fie un urias sanctuar preistoric, cu un parcurs initiatic ce incepe de la Pestera Ialomitei, pe care unii o numesc Pestera lui Decebal, locuita in trecut de preoti daci, iar astazi de calugari crestini, urca la platoul Babelor, unde se face inchinare Sfinxului si sfatuitoarelor lui, apoi se indreapta spre obarsia Ialomitei, pana pe varful Omu. Acesta este Muntele Sfant, aceasta este Apa Sfanta, aceasta este Pestera lui Zamolxe. Nu puteau fi preotii daci atat de necugetati incat sa-si lase muntele sacru, toata sfintenia si tot temeiul neamului lor, in mainile dusmanului. Ce aveau ei mai sfant nu se afla la Sarmizegetusa, unde era de prevazut ca romanii vor putea ajunge, ci in creierii muntilor, in nori, pe varfurile cele mai inaccesibile.

Locul unde se intalnesc lumile


Locuitorii din satele de munte ale Bucegilor, dar si cercetatorii zonelor obscure ale existentei spun ca aici se petrec lucruri stranii. Aici se intalnesc lumile. Aici este polul energetic al intregii Romanii. Oamenii care ajung in aceste locuri cu sufletul curat se incarca de energie. Unii chiar se vindeca. Legendele spun ca Bucegii sunt strabatuti de nesfarsite tuneluri subterane. Uneori, Omu se cutremura din senin, cum a fost in 1993, cand timp de o luna au fost sute de cutremure mici, uneori si cate zece pe zi. Lucru ciudat, caci muntele e alcatuit din calcare si conglomerate, care sunt roci stabile. Alteori se aud bubuituri de sub pamant, ca si cum ceva s-ar prabusi, iar multi oameni din asezarile din apropiere sunt chinuiti de insomnii in timpul acestor fenomene. Se zice ca intre 1994 si 1998, in zona Bucegilor s-au inregistrat mici zguduituri subterane zilnice, produse fix la orele 20.00 si la 3.00 noaptea. Specialistii au afirmat ca e vorba de fracturi ale scoartei, dar n-au putut explica de ce s-au petrecut la ore fixe... Cercetari efectuate inainte de 1989 pe mostre de roca au demonstrat ca Varful Ocolit (Bucura), aflat aproape de Varful Omu, are caracteristici speciale, e un adevarat Stalp al Cerului. Concluzia cercetarilor neconventionale a fost ca acolo se afla un fel de poarta de iesire din universul terestru, cu o activitate energetica masurabila, iar aceasta energie era din ce in ce mai puternica, depasind pragul de latenta in 1986. Acest centru energetic ar fi fost cunoscut si dacilor, care l-au numit Kogaionon. Fenomene stranii se petrec si in aer, in aceste locuri: curcubee stralucitoare in plin soare, fara sa fi plouat inainte, uneori chiar saptamani intregi; lumini ciudate, fulgere, scantei lungi de un metru in jurul Sfinxului si multe altele. Cate din acestea sunt reale si cate provin din imaginatia turistilor, nu stim. Dar, in mod sigur, Bucegii sunt un loc aparte, caci multi le-au simtit energia extraordinara.


In ce priveste Apa Sfanta, chiar si cercetarile stiintifice moderne par sa i se supuna. Poate ca Ialomita, numita in scrierile vechi Naparis si Helibakia, a fost intr-adevar apa sfanta, care dupa 400 de km se varsa in Dunare, la Carsium, unul din punctele strategice de pe fluviu. Sau poate este vorba de Apa Vie, un fenomen straniu, dar real, intalnit in Valea Ialomitei. Este vorba de zona numita "Sapte Izvoare", aflata pe versantul estic al Bucegilor, pe Valea Ialomitei, intre Lacul Bolboci si Scropoasa, unde exista o sursa de apa misterioasa, cercetata in laborator inca din 1927. Ce are special aceasta apa? Se pare ca este una dintre cele mai curate din lume! Studiile au continuat, au venit si strainii si au facut cercetari, iar testele aratau ca toti indicatorii calitativi ai apei de la Sapte Izvoare au un standard superior tuturor surselor de apa cunoscute in lume! De pilda: numarul de bacterii e zero - fata de 5, limita minima acceptata - poluarea cu azotati si azotiti e zero. In anii 80, au fost reluate cercetarile, iar zona a fost inchisa. Testele recente au aratat ca, intr-adevar, este vorba de o apa speciala, care izvoraste dintr-o grota unde se afla un imens lac subteran. Din punct de vedere chimic, aceste izvoare sunt, intr-adevar, unele dintre cele mai curate surse naturale de apa plata din lume. S-au gasit si explicatii stiintifice pentru aceasta minune: fie apa aceasta trece printr-un camp magnetic, fapt care o face sa-si recapete structura ordonata ideala (iar cercetarile magnetometrice au detectat puternice anomalii in zona), fie izvoarele trec pe langa un zacamant de argint, iar argintul impiedica dezvoltarea bacteriilor. Aceasta este "apa vie", cunoscuta de preotii daci, care erau si mari vindecatori.


Oricat de greu sunt de crezut pentru unii legendele, povestile impatimitilor de munte sau cercetarile neconventionale, oricat de banala si cenusie ar fi perspectiva asupra Bucegilor din birourile oficiale ale institutelor de cercetare, un lucru e sigur: Bucegii sunt un loc cu totul special. Dar numai cei care ajung acolo cu gand curat stiu asta. Chiar daca ni se spune ca e vorba doar de capriciile naturii, care a sapat in pietre forme curioase, a croit pesteri si a limpezit izvoare pana la puritatea absoluta, nu trebuie sa uitam ca un lucru, oricat de banal, daca generatii la rand e socotit sfant, devine sfant. Iar Sfinxul, Babele si Omu nu sunt deloc banale: este de netagaduit ca dacii, si chiar stramosii lor indepartati, le-au considerat sacre. Mii de ani, preotii au vorbit cu zeii la poalele Sfinxului si s-au initiat band apa vie. Trebuie sa fii orb la suflet si intunecat la privire ca sa nu accepti ca Bucegii, daca nu au fost dintotdeauna, in mod sigur au devenit la un moment dat, datorita stramosilor nostri, un mare si puternic sanctuar. Si nu multe neamuri au parte de astfel de minunatii, produse de atingerea zeilor, asa cum avem noi: trebuie doar sa vedem, sa intelegem si sa ocrotim ceea ce ni s-a dat.








Monday, August 20, 2012

Acceptă-ți sentimentele într-un mod responsabil


Negarea propriilor sentimente nu înseamnă că acestea mor sau nu mai există, ori că energiile lor nu mai operează în câmpul nostru energetic. Dimpotrivă, atât timp cât vor rămâne nerezolvate, energia lor va rămâne în interiorul nostru, continuând să crească şi să se amplifice la fel ca o drojdie. Ea va atrage către sine toate vibraţiile similare din atmosferă, inclusiv a celorlalte emoţii negative din interiorul corpului nostru. Aceste energii reunite creează astfel un blocaj, care acţionează la fel ca un baraj ce împiedică fluxul normal al apei şi carescurtcircuitează sistemul nostru energetic în o mie şi unul de feluri, pe care de cele mai multe ori nici măcar nu ni le putem imagina. Dacă aceste sentimente rămân nerezolvate, procesul continuă să se amplifice, iar efectele perturbatoare pot fi fără număr. Dacă te afli în această situaţie, începe prin a recunoaşte aceste efecte şi necesitatea schimbării.

   Aceste sentimente nerezolvate nu pot fi considerate moarte şi îngropate, întrucât energia lor continuă să fie vie, rezonând pe un anumit nivel al fiinţei noastre. La un moment dat, ele se vor manifesta într-un fel sau altul. De aceea, transformarea energiei lor negative într-o energie pozitivă şi vindecătoare conferă un mare sentiment de eliberare interioară.

  Sentimentele sunt energie, deci pot fi sublimate. Altfel spus, vibraţia lor poate fi transformată dintr-una negativă într-una pozitivă. Aceste sentimente negative pot fi rezolvate pentru totdeauna. Procesul este minunat, amuzant, terapeutic, vindecător şi generator de mari beneficii. El îţi permite să intri în contact cu întregul tău potenţial adormit, nerealizat, dar care îţi este inerent.

   Care a fost prima ta reacţie atunci când ai aflat că TU ÎNSUŢI ai putea fi cauza şi creatorul tuturor problemelor cu care te confrunţi, inclusiv al tuturor bolilor tale? […]Este infinit mai puţin dureros să crezi că altcineva este de vină pentru problemele tale de sănătate, sau pentru orice fel de alte probleme. Din păcate, atunci când învinovăţim pe altcineva, apar două dificultăţi. Pe de o parte, acuzarea altor persoane ne protejează sistemul inconştient de supravieţuire. Ea ne permite să rămânem în zona noastră de confort psihic, în care ne simţim în siguranţă. Din păcate, în acest fel noi blocăm procesul creşterii noastre interioare, care ne-ar putea elibera de condiţionarea noastră anterioară.

   Pe de altă parte, dacă ne-am învăţat să dăm întotdeauna vina pe altcineva, fără să ne asumăm vreodată responsabilitatea pentru sentimentele, emoţiile şi gândurile noastre, noi sfârşim prin a nu ne mai recunoaşte aceste trăiri care fac parte integrantă din fiinţa noastă. „Şi ce dacă?”, te-ai putea întreba. Atunci când îi învinovăţim pe cei din jur, nu putem învăţa din propriile noastre experienţe şi nu ne putem maturiza psihic, proiectând astfel asupra altora puterea noastră personală, respectiv voinţa şi libertatea noastră de a face alegeri. Practic, noi îi lăsăm pe ceilalţi să fie responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră, nemaiavând la îndemână nicio pârghie prin care să preluăm controlul asupra acesteia. De aceea, dacă dorim să ne păstrăm aceste comori supreme, singurele care fac ca viaţa să merite să fie trăită – puterea personală, autocontrolul, voinţa şi libertatea de a face alegeri –, noi trebuie să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre sentimente, emoţii şi gânduri, inclusiv pentru atitudinile şi reacţiile derivate din ele. În acest fel, noi vom deveni singurii responsabili pentru tot ceea ce se întâmplă în viaţa noastră.



   Dacă vom depăşi nevoia de a-i învinovăţi pe ceilalţi, nu vom mai fi o victimă a circumstanţelor exterioare ale vieţii. Altfel spus, vom elimina din viaţa noastră tiparul victimei. Dacă vom înţelege că toate greutăţile prin care trecem sunt rezultatul Legii Cauzei şi Efectului, noi vom fi motivaţi să căutăm „cauzele” circumstanţelor noastre actuale, astfel încât să putem schimba „efectele” lor, adică situaţiile neplăcute în care ne aflăm.

   Dacă profesorii nu ne-ar fi obligat la şcoală să învăţăm adunarea şi scăderea, apoi înmulţirea şi împărţirea, crezi că am fi reuşit vreodată să facem acest lucru pe cont propriu? Puţin probabil. Dacă vom deveni conştienţi de faptul că fiecare provocare din viaţa noastră reprezintă o experienţă din care putem învăţa ceva şi dacă ne vom propune să facem tot ce ne stă în puteri pentru a depăşi toate obstacolele care ne ies în cale, noi vom putea ieşi din actuala zonă de confort psihic, ridicându-ne pe un nivel superior de conştiinţă. Pe de altă parte, dacă vom rămâne în actuala zonă de confort psihic, urmând calea minimei rezistenţe, noi ne vom bloca singuri progresul. Reţine acest lucru: rămânerea în interiorul zonei de confort echivalează cu blocarea creşterii spirituale.

   Cel mai bun lucru pe care îl putem face este să ieşim din această zonă de confort psihic, să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre atitudini şi să ne lărgim orizonturile riscând să facem un mic efort, sau chiar unul mai mare! Dacă vom accepta acest risc şi vom păşi în afara zonei noastre de confort psihic, procesul de creştere spirituală va începe automat.

   Adeseori, acesta se dovedeşte neconfortabil, sau chiar dureros, dar creşterea nu poate fi concepută fără acest disconfort. Pe măsură ce ne vom acomoda cu noua situaţie, experienţele noastre vor deveni din ce în ce mai puţin dureroase, din ce în ce mai puţin înspăimântătoare şi din ce în ce mai confortabile. Partea cea mai interesantă este că noi putem să ne continuăm creşterea spirituală chiar şi fără vreo senzaţie de disconfort.

Un alt motiv pentru care noi nu dorim să ne asumăm responsabilitatea pentru propriile noastre gânduri şi sentimente (proces numit negare) este acela că dacă am admite că NOI suntem cei care ne-am provocat singuri toată această suferinţă, boala sau problemele cu care ne confruntăm, ar însemna să recunoaştem că am greşit în toţi aceşti ani în foarte multe privinţe. Noi preferăm să rămânem în starea de negare, întrucât ne simţim atacaţi sau ameninţaţi. Foarte mulţi oameni nu sunt dispuşi să îşi asume faptul că au greşit,întrucât îşi bazează identitatea pe un sistem de convingeri incorecte, la care se rezumă însă întreaga lor filozofie de viaţă. Dacă şi-ar asuma propriile greşeli, multe din aceste convingeri s-ar prăbuşi, iar ei s-ar simţi extrem de vulnerabili. O astfel de experienţă poate spulbera literalmente identitatea unei persoane, aruncând-o într-o confuzie totală, care ar face-o să îşi piardă orice punct de referinţă. Din cauza dezorientării, ea nu şi-ar mai da seama cine este şi încotro se îndreaptă.

   De aceea, decât să experimenteze un astfel de disconfort şi o astfel de vulnerabilitate, foarte mulţi oameni preferă să revină la vechiul lor mod de a fi, refuzând să privească în faţă realitatea. Ei nu sunt capabili să recunoască faptul că ceea ce au căutat atâta vreme a fost maturizarea spirituală, şi implicit spaţiul mai sigur pe care îl asigură aceasta.

   Ceea ce foarte puţini oameni înţeleg este faptul că greşelile sunt permise, că nu este nicio problemă dacă greşesc. Noi am crescut într-o societate care ne-a programat să avem cu orice preţ dreptate. De aceea, schimbarea acestei prejudecăţi poate părea extrem de înspăimântătoare şi de dureroasă. Această ajustare atât de dificilă se datorează faptului că mintea noastră este convinsă că trebuie să aibă cu orice preţ dreptate şi să îşi justifice toate acţiunile.



   Îngăduie-ţi să greşeşti. Acordă-ţi permisiunea să nu ai dreptate. Numai în acest fel vei învăţa să îţi schimbi condiţionarea mentală. Dacă oamenii ar putea să renunţe la convingerea subconştientă că trebuie să aibă cu orice preţ dreptate, înlocuind cuvântuldreptate cu cuvântul corect, probabil că tranziţia ar fi ceva mai uşoară. Poate că egoul nu s-ar mai simţi atât de traumatizat la gândul că trebuie să renunţe să îşi mai justifice tot timpul acţiunile şi să aibă în permanenţă dreptate. Ori de câte ori simţi nevoia să ai dreptate cu orice preţ, pune-ţi întrebarea: „La urma urmelor, chiar contează atât de mult?” De cele mai multe ori, dacă vei răspunde cinstit la această întrebare, vei constata că răspunsul este: „Nu, nu contează deloc!”

   O altă întrebare pe care ţi-o poţi pune este cea pe care o recomandă dr. Jampolsky în cartea sa: „Ce ai prefera: să ai dreptate sau să trăieşti într-o stare de pace interioară?” Dacă vei ajunge să îţi spui cu sinceritate: „Nu contează dacă am dreptate sau nu. Prefer să fiu liniştit şi împăcat”, sau „Optez pentru starea de pace interioară”, vei ieşi automat din multe situaţii sau momente neplăcute şi VEI TRĂI într-adevăr starea de pace interioară, care este atât de plăcută.

   “Dacă te decizi să nu mai fii o victimă, dacă îţi doreşti acest lucru cu toată ardoarea, primul lucru pe care trebuie să îl faci este să scapi de sentimentul de vinovăţie. Dacă doreşti să îţi amplifici şi mai mult capacitatea de a te schimba, va trebui să renunţi inclusiv la judecăţile critice. Dacă simţi nevoia de a judeca cu orice preţ pe cineva, păstrează-ţi judecăţile critice pentru singurul domeniu de care eşti cu adevărat responsabil: cel al minţii, al corpului şi al inimii tale. Chiar şi atunci, ai grijă să nu fii prea dur cu tine însuţi. Cel mai bine este să îţi recunoşti propriile dezechilibre, să le ajustezi şi să mergi mai departe.” Aceste cuvinte pline de înţelepciune îi aparţin autorului Ken Carey şi apar în cartea sa, Terra Christa.



   După cum ai constatat, totul se rezumă la asumarea conştientă a propriilor gânduri, sentimente şi atitudini. Această asumare permite o schimbare uriaşă, de proporţii dramatice, care îţi va permite să devii stăpânul propriului tău sine, şi implicit al întregului univers interior al acestuia.

   În acest scop, este necesar să îți asumi într-un mod responsabil:
1. Propriile sentimente
2. Propriile gânduri
3. Propriile cuvinte
 4. Propriile acţiuni.

   Cum intenţionezi să devii responsabil de sentimentele, gândurile, cuvintele şi acţiunile tale?Îţi reamintesc că starea de sănătate a tuturor aspectelor vieţii tale depinde de conştiinţa ta. De aceea, urmăreşte să devii conştient de ceea ce simţi, de ceea ce gândeşti, de ceea ce spui şi de ceea ce faci. Dacă nu eşti conştient în aceste patru domenii importante, viaţa ta poate fi comparată cu o navă fără busolă şi fără cârmaci, împinsă de colo-colo de toate vânturile, fără nicio direcţie bine stabilită şi fără capacitatea de a ajunge vreodată la destinaţie.

    [...]Dacă vei opta pentru renunţarea la vinovăţie şi la acuzaţii, tu îţi vei începe practic călătoria către o mai mare responsabilitate. Această responsabilitate este absolut necesară doreşti să renunţi la rolul de victimă, să transformi cauzele care au produs efecte nedorite în viaţa ta, să îţi descoperi puterea divină care îţi va permite să îţi controlezi în totalitate viaţa şi să experimentezi rezultatele pe care ţi le doreşti cu adevărat în viaţă.



   Reţine: la baza problemelor tale nu stau niciodată factorii EXTERIORI. Cauzele tuturor problemelor tale se află ÎN INTERIORUL tău. Dacă vei înceta să mai cauţi răspunsuri în exteriorul tău, tu vei începe să capeţi un control din ce în ce mai mare asupra adevăratelor cauze ale dificultăţilor prin care treci, ale problemelor şi obstacolelor cu care te confrunţi, şi te vei transforma astfel dintr-o victimă a circumstanţelor exterioare într-un stăpân al propriei tale vieţi.

   Cele şapte metode prin care poţi realiza acest lucru sunt:
 1. RENUNŢAREA la vinovăţie şi acuzaţii
2. RENUNŢAREA la forţă şi la control
3. IERTAREA totală
4. IUBIREA necondiţionată
5. ACCEPTAREA cu recunoştinţă a dificultăţilor vieţii
6. ACCEPTAREA perfecţiunii absolute a tuturor fiinţelor şi a tuturor situaţiilor
7. RECUNOŞTINŢA faţă de toate fiinţele şi faţă de toate situaţiile.

   Prin acceptarea responsabilităţii pentru acţiunile şi pentru comportamentul tău, şi prin asumarea conştientă a TUTUROR sentimentelor, gândurilor (emoţiilor), atitudinilor, convingerilor şi cuvintelor tale, tu îţi vei crea practic un mic paradis interior, în care vor domni numai bucuria şi pacea interioară. Alegerea îţi aparţine. Ce preferi? Să fii în continuare o victimă,sau să devii stăpânul propriului tău destin?

  Karol K. Truman – Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata


Wednesday, August 15, 2012

DESCOPERIRE uluitoare pe fundul Mării Negre: un râu subacvatic, cu copaci, frunze şi cascade


- Râurile sub apă există cu adevărat! Mările şi oceanele Pământului au multe secrete, iar acesta este unul dintre ele.
Oamenii de ştiinţă au descoperit un masiv râu subacvatic curgând pe fundul Mării Negre. Acest râu fascinant, cu copaci şi frunze ce cad pe fundul mării, are chiar şi cascade!
S-a estimat că dacă ar fi pe pământ, râul subacvatic ar fi în top 6 în ceea ce priveşte volumul de apă care curge prin el. Este de aproape 350 de ori mai mare decât Thames şi de 10 ori decât cel mai  mare râu din Europa, Rinul, relatează Setyoufreenews.com.
Descoperirea poate ajuta oamenii de ştiinţă să facă mai multă lumină asupra modului în care viaţa reuşeşte să supravieţuiască în adâncul oceanului, departe de apele bogate în nutrienţi din apropierea ţărmului.
Râul subacvatic, care atinge şi adâncimi de 30 de metri în unele zone, are şi cascade asemănătoare celor terestre.

Cercetătorii de la Universitatea din Leeds au folosit un robot submarin pentru a studia canalul adânc ce a fost descoperit sub apă şi aşa au dat peste un râu cu apă foarte sărată, care curge de-a lungul canalului de pe fundul Mării Negre şi crează maluri şi lunci asemănătoare cu cele ale unui râu terestru.
Dr. Dan Parsons,  a spus: “Apa din aceste canale este mai densă decât apele din jur pentru că salinitatea mai ridicată poartă multe sedimente”. Curge de-a lungul platoului continental şi în afara platoului abisal, la fel ca şi un râu terestru.
Platourile abisale din oceanele noastre sunt precum deşertul, dar aceste canale pot distribui nutriente şi ingrediente necesare pentru supravieţuirea într-un asemenea mediu. Asta înseamnă că pot fi vitale, la fel ca şi arterele care aduc viaţa în adâncimea oceanului”.
Nu este prima descoperire a unui râu subacvatic. În adâncul Mării Mexicului există un râu numit Cenote Angelita, descoperit de către Anatoly Beloshchin şi echipa lui de scafandrii.
“Eram la 30 de metri adâncime, apă dulce, şi apoi 60 de metri adâncime, apă sărată, şi văd un râu sub mine, o insulă şi frunze care cădeau. De fapt, râul este o albie de hidrogen sulfurat”, a declarat Anatoly Beloshchin.
Acest râu subacvatic este la fel ca şi un râu convenţional. Atinge o adâncime de 35 de metri în unele locuri, cu debit de apă dulce şi apă sărată în funcţie de adâncime.
Oamenii de ştiinţă au bănuit că se pot forma râuri subacvatice, după ce scanările sonare ale fundului oceanului au dezvăluit canale şerpuite în oceanele din întreaga lume.
De când a fost făcută publică existenţa unor asemenea râuri, cercetătorii sunt în căutarea cât mai multor exemple. Multe au fost descoperite, iar numărul lor va creşte probabil în viitorul apropiat.






Sursa: Financiarul

Tuesday, August 7, 2012

2012 - intervenţia extraterestră pe Pământ (25b)


[continuare din partea a saizecea]

Transporturile, comunicaţiile, medicina şi construcţiile vor fi revoluţionate din temelii; la început, noile tehnologii vor folosi ca bază funcţională infrastructura veche din 3D, însă curând aceasta va fi complet înlocuită.

Mulţi oameni vor alege să se mute în zonele de munte, la ţară sau în alte zone în care natura nu este afectată, punând astfel bazele unor nuclee în jurul cărora se vor dezvolta apoi, gradat, în funcţie de afinităţi şi de alte caracteristici, comunităţi spirituale din ce în ce mai mari.

Ce anume va determina acest aparent exod în alte zone decât marile metropole, ce vor deveni tot mai afectate de lipsuri şi de felurite alte probleme? În primul rând va fi vorba despre vibraţia diferită a conştiinţei, care va face ca diferite categorii de oameni să nu mai poată convieţui împreună; diferenţele vor fi la un moment dat atât de mari, iar năzuinţele şi aspiraţiile atât de separate, încât pur şi simplu nu vor mai putea exista puncte comune de înţelegere şi de convieţuire.

Astfel, cei care au ascensionat deja la nivelul 4D vor începe să se retragă şi să construiască alte aşezări, iar cei din 3D se vor împărţi în mai multe categorii: o parte nu vor înţelege nimic din realităţile acestor vremuri şi, prin urmare, cel mai probabil ei vor părăsi destul de repede planul fizic, în virtutea unor necesităţi karmice dure de "epurare" a societăţii şi a vibraţiei planetei; o altă categorie va fi cea a oamenilor cu un nivel de inteligenţă mai ridicat, dar care, deşi vor înţelege noile realităţi ale lumii, vor continua totuşi - în virtutea unor obişnuinţe reprobabile - să încerce să păstreze ce ştiau ei să facă cel mai bine, adică să rămână cantonaţi în limitările penibile ale planului fizic grosier.

Această categorie a populaţiei, dacă nu se va reforma într-un timp scurt, va avea de suferit enorm de pe urma teribilelor teste pe care va trebui să le depăşească. Mai există de asemenea categoria - destul de numeroasă - a celor care vor opta pentru relocarea în altă zonă a universului, atunci când această posibilitate va deveni operaţională, undeva spre sfârşitul anului 2013, în conformitate cu afirmaţiile lui Tolec (reprezentantul de pe Pământ al Consiliului Andromeda). Pentru acei oameni, deşi noua viaţă va începe abia peste 10-12 ani (perioada care va fi petrecută pe navele-mamă extraterestre (biosfere), care îi vor transporta pe acea planetă), totuşi perspectivele lor vor fi net mai bune decât cele de pe Pământ, atât la nivel ideologic, cât şi la cel tehnologic. Tocmai de aceea, este de aşteptat ca această categorie de oameni să evolueze destul de repede şi peste câteva cicluri cosmice să poată ascensiona şi ea la nivelul 4D.

Una dintre caracteristicile importante ale fiinţelor umane care vor ascensiona la nivelul de conştiinţă a dimensiunii 4D este aceea că, datorită rafinării materiei din care este alcătuit trupul, comunicarea între acesta şi energia mentală (idei, gânduri, intenţii) va fi mult mai eficientă, astfel încât tot ceea ce oamenii vor gândi şi vor dori atunci se va manifesta mult mai repede şi de asemenea cu o forţă mai mare.

Prin comparaţie cu existenţa în 3D, atunci gândirea va fi orientată preponderent în sens benefic, pentru că rezonanţa cu energiile elevate ale dimensiunii 4D va face aproape imposibilă manifestarea unor intenţii duşmănoase, ori a unor gânduri negative. Certitudinea transformării fiinţei şi a noilor capacităţi pe care ea le are va deveni din ce în ce mai puternică, deoarece atunci efectele a ceea ce gândim vor apărea foarte rapid în existenţa noastră.

Din acest motiv, o serie întreagă de probleme care în timpul existenţei fizice constituiau un serios handicap în evoluţia spirituală - cum ar fi bolile ori alte afecţiuni ale trupului etc. - vor dispărea în ritm accelerat, pentru că trupurile oamenilor vor fi atunci în mare parte de natură energetică radiantă, iar partea fizică aşa-zis grosieră va exista doar într-un mic raport; chiar şi în aceste condiţii ea va fi totuşi infuzată de energia pură a vibraţiei elevate a conştiinţei.

După realizarea ascensiunii, în următorii ani oamenii vor resimţi tot mai pregnant o stare generală de bine, de mulţumire interioară şi de libertate care va deveni status quo-ul existenţei lor. Aceasta va fi într-o directă legătură cu anumite realităţi de ordin fiziologic şi subtil, cum ar fi vitalitatea mult mărită, diminuarea considerabilă a nevoii de hrană şi de somn, lipsa bolilor şi a simptomelor îmbătrânirii.

Totuşi, aceste aspecte se vor manifesta gradat, în timp; cu alte cuvinte, va exista o tranziţie între stările caracteristice existenţei în 3D şi cele ale dimensiunii 4D, în care vor mai fi "experimentate" uneori tendinţe de natură egotică, ce vor alterna cu perioade de manifestare a calmului, a introspecţiei adânci, a bunătăţii şi chiar a înţelepciunii, ce vor caracteriza noua stare existenţială.

Odată cu trecerea timpului şi cu amplificarea energiei spirituale din fiinţa lor, oamenii vor resimţi tot mai accentuat modificarea structurii lor celulare, care în cele din urmă se va reflecta în "mutaţii" profunde la nivelul structurii ADN-ului; după o anumită perioadă de timp, ele vor fi remarcate chiar şi de oamenii de ştiinţă contemporani. Aceste mutaţii vor deveni din ce în ce mai evidente după 14-15 ani din acest moment, când genele responsabile cu procesul de îmbătrânire vor fi "sublimate" în gene aşa-zis "nemuritoare". "Forţa" ADN-ului uman va creşte atunci foarte mult, datorită spectrului mult mărit de rezonanţe macrocosmice la care el va avea acces.

În prezent, transformarea structurii ADN-ului este încă la un nivel incipient, dar ea urmează - la acele fiinţe umane care sunt pregătite pentru linia temporală a ascensiunii - drumul ferm al modificării structurii biologice de la o formă de viaţă bazată pe carbon la o formă de viaţă bazată pe siliciu.

Deşi cercetătorii contemporani sunt încă limitaţi la nişte concepţii retrograde în ceea ce priveşte evoluţia viului, iar instrumentele lor de măsurare şi control sunt încă relativ primitive pentru a le permite să constate aceste modificări incipiente, dar esenţiale, în structura ADN-ului uman, totuşi ei au descoperit deja la unii copii secvenţe suplimentare de ADN (de fapt, aceţtia sunt nişte receptori sau rezonatori suplimentari, care există în aşa-numitul ADN "rezidual") ce nu se află în baza lor de date. În cea mai mare parte acestea sunt fiinţele care s-au întrupat pe Pământ, venind din alte sisteme solare; prin urmare, ele poartă "zestrea" specifică a ADN-ului sau programului lor din acea parte a Universului, în care au trăit existenţele anterioare.

ADN-ul "rezidual" (care aşa după cum am menţionat în partea a doua a acestei serii de articole reprezintă aproximativ 95-97% din volumul informaţional al moleculei de ADN) conţine în special secvenţe de codificare de origine extraterestră, care au fost "închise" în decursul timpului prin anumite operaţiuni de manipulare genetică efectuate de rasa reptiliană draconiană. Aceste "secvenţe" oferă posibilitatea rezonanţei - atunci când sunt activate şi readuse "la lumină" - cu unele frecvenţe foarte elevate de vibraţie energetică.

Una dintre consecinţele acestor "mutaţii" la nivelul ADN-ului va fi aceea a măririi spectrului vizibilităţii noastre, care va creţte considerabil odată ce vom trece prin experienţa înălţării, cuprinzând şi zona vederii în infraroşu şi în ultraviolet.

Cu alte cuvinte, putem spune că există un program complicat de "calibrare" a ADN-ului la frecvenţele înalte de vibraţie ale ascensiunii sau înălţării care va avea loc pe 21 decembrie 2012 (el va continua şi după aceea în diferite grade de intensitate la fiinţele care sunt pregătite în acest sens).

Pentru aceasta este însă necesar ca frecvenţa generală de vibraţie a moleculei de ADN, care e specifică fiecărei fiinţe în parte (ea reprezintă nota ei distinctă în manifestare, modul ei particular în care s-a structurat în Creaţie şi în care a evoluat până acum) să poată fi ajustată la frecvenţa de vibraţie a ascensiunii în 4D sau în 5D; dacă această "ajustare" sau rezonanţă nu poate fi realizată (datorită unei diferenţe prea mari care există între aceste două niveluri vibratorii), atunci inevitabil va apare un dezechilibru ce va conduce la manifestarea unor blocaje specifice.

Ele nu vor putea fi depăşite deoarece nu există încă informaţia adecvată pentru realizarea evoluţiei acelei fiinţe pe respectivul nivel de vibraţie al conştiinţei. Ea va trebui să mai aştepte şi să cumuleze experienţă suplimentară, care să atragă în decursul timpului modificările de stare şi de informaţie în structura moleculară a ADN-ului, ce sunt necesare pentru ca acea fiinţă să realizeze saltul vibraţional major al ascensiunii.

Aceste modificări sunt de asemenea în legătură cu câmpurile fluctuante electromagnetice ale corpului eteric, care la rândul lui este conectat cu structura eterică a Pământului, a Soarelui şi a celorlalte planete din sistemul nostru solar (şi chiar de la nivel galactic).

Cu alte cuvinte, structura ADN-ului nostru este totdeauna corelată cu nivelul de dezvoltare al conştiinţei noastre, ceea ce face, de pildă, ca o fiinţă relativ grosieră sau animată de aspiraţii şi tendinţe materialiste să nu poată avea acces la existenţa în dimensiunea 4D, deoarece în structura ei celulară nu există o bază de rezonanţă corespunzătoare pentru a o susţine în acel plan al Manifestării.

În acelaşi timp, procesul de conversie şi activare a genelor ADN-ului care sunt corespunzătoare acestor "mutaţii" specifice este controlat şi reglat de aşa manieră, încât el să nu provoace reacţii de respingere în trup prin activarea anumitor anticorpi sau elemente de apărare a organismului, ce vor putea interpreta o prea rapidă transformare ca fiind o "invazie" exterioară ce trebuie blocată.

Pentru cei care refuză - mai mult sau mai puţin conştient - să se integreze în procesul ascensiunii pe 21 decembrie 2012, acţiunea fluxurilor de energie cosmică elevată ce cuprind din ce în ce mai intens Pământul va determina în fiinţa lor o decădere accentuată a sistemului imunitar, ceea ce demonstrează că pentru acea fiinţă Pământul nu mai reprezintă un loc potrivit unde ea ar putea să-şi continue experienţa existenţială. Astfel, sufletul respectiv se va încarna pe o altă planetă din 3D, unde sunt îndeplinite cele mai apropiate condiţii pentru ca el să-şi continue evoluţia de la nivelul conştiinţei la care se află.

Pentru fiinţele care vor trece cu succes perioada de hiatus a translaţiei din luna decembrie 2012, ascensiunea nu va consta doar într-o transformare bruscă şi totală de stare a conştiinţei, ci ea va fi de fapt un proces care va ajunge la "maturitate" după mai mulţi ani, în directă legătură cu rapiditatea de adaptare a conştiinţei la noile frecvenţe de vibraţie elevată.

Durata medie de asimilare completă a frecvenţei ascensiunii în 4D sau 5D este de 20-30 de ani, timp în care fiinţa se "ajustează" gradat la diferitele ei nivele cu noile cerinţe şi particularităţi ale lumii în care există. Chiar dacă acum unii ar putea considera această durată de timp ca fiind mare, ea va fi totuşi percepută ca o binecuvântare, întrucât va permite asimilarea unei vaste experienţe, a bucuriei şi iubirii ce vor izvorî gradat din înţelegerea profundă a realităţii înconjurătoare şi a misterelor ei nebănuite.

Vechile căi şi modalităţi de acţiune pur şi simplu nu vor mai funcţiona; aceasta poate să fie dezamăgitor mai ales pentru cei obişnuiţi cu anumite paradigme "ieftine" ale vieţii, cu unele concepţii nesănătoase, cu un mod de acţiune lipsit de o finalitate constructivă (cum ar fi cele ale mediului viciat al afacerilor, al câştigurilor oneroase, al intrigilor penibile din politică, al luptei pentru înavuţirea materială etc.), dar adevărul este că toate aceste "păreri de rău" nu reprezintă decât influenţa grosieră a egoului, care încă mai luptă pentru o susţinere a modului anterior de viaţă.

Acele fiinţe umane par să nu fie deocamdată conştiente că tot ce se petrece în prezent pe acest Pământ este încununarea unei teribile experienţe de zeci şi chiar de sute de mii de ani, ce trebuie să conducă la evoluţia spirituală glorioasă a omenirii. Este un act final din piesa suferinţei, este sfârşitul iluziei în care am trăit până acum.

Datorită aşa-numitelor "dispense divine" care au făcut posibilă intervenţia de multe ori punctuală a civilizaţiilor extraterestre benefice în destinul omenirii, astfel încât ea să nu alunece pe aceleaşi căi distructive care au condus la anihilarea multor civilizaţii din alte colţuri ale Universului (mai ales după şablonul războaielor atomice), s-au creat condiţiile necesare pentru ca un număr destul de mare de fiinţe umane să poată realiza translaţia în masă la o frecvenţă superioară de vibraţie a conştiinţei, ce corespunde dimensiunii 4D.

Un număr considerabil mai mic de fiinţe vor fi capabile să realizeze ascensiunea la nivelul dimensiunii 5D. Totuţi, cea mai mare parte din populaţia actuală a planetei nu va fi capabilă să realizeze translaţia din luna decembrie 2012, pentru că nivelul ei de vibraţie a conştiinţei este mult prea jos şi prea lent pentru a se putea ajusta la frecvenţa ascensiunii.

Lumea se află în mod evident la un moment de răscruce. Translaţia din decembrie 2012 va însemna schimbarea totală a paradigmei existenţei pe Pământ. Progresele ştiinţei şi ale tehnologiei, care vor fi făcute în următorii trei ani şi care se vor baza pe energia liberă şi pe cu totul alte concepţii despre natura vieţii şi a Universului, vor determina o modificare substanţială a vieţii pe planeta noastră.

Pentru cei care vor realiza ascensiunea, aceasta transformare fundamentală va dovedi că prosperitatea şi abundenţa există deja în planurile eterice şi doar aşteaptă să fie activate. Economia va fi structurată din temelii, deoarece bazele ei rigide şi corupte, care au existat până acum, nu vor avea nicio susţinere în condiţiile noilor tehnologii şi posibilităţi extraordinare care se vor deschide omenirii.

Am ajuns astfel la finalul acestei serii de articole, sinteză corelată a situaţiei actuale pe Pământ, în legătură directă cu intervenţia civilizaţiilor extraterestre benefice care ajută omenirea. Ne exprimăm speranţa că informaţiile furnizate aici vor contribui în mod benefic la alegerile pe care fiecare dintre noi le va face în lunile care au rămas până la momentul hiatusului din decembrie.

O nouă lume ne aşteaptă, un nou tărâm se deschide în faţa noastră. Tot ceea ce umanitatea a realizat până în prezent va fi resorbit şi apoi renăscut pe o treaptă superioară a evoluţiei. Nu ne rămâne decât să ne abandonăm plini de uluire ţi de încântare în faţa complexităţii ţi frumuseţii divine nesfârţite în Creaţie; să regăsim fiorul libertăţii ţi al acţiunii perfect armonioase; să fim noi înţine chiar lumile celeste in manifestare.


Sursa: AIM







Sunday, August 5, 2012

2012 - intervenţia extraterestră pe Pământ (25a)

[continuare din partea a cincizecisinoua]

În prezent ne aflăm chiar în mijlocul "vortexului" de evenimente care angrenează în spirala sa marile transformări planetare, inerente ascensiunii omenirii pe un nivel superior de vibraţie a conştiinţei.

Pentru mulţi, evenimentele care vor avea loc par înfricoşătoare, dar în realitate ele sunt manifestarea unei necesităţi cosmice ce se află în deplin acord cu legile divine creatoare. Planeta noastră trece practic de la existenţa în planul fizic (3D) la existenţa energetic-subtilă a unei dimensiuni mult superioare (4D), pentru ca mai apoi să ascensioneze în planul "luminos" al manifestării (5D).

Aceasta înseamnă evoluţie, transformare, translaţie de la o formă de manifestare grosieră la altă formă de manifestare, care este mult mai subtilă şi elevată decât realitatea fizică. Prin urmare, toate formele de viaţă de la suprafaţă şi din interiorul planetei vor trebuie să se "ajusteze" la această nouă stare existenţială, dacă ele doresc să rămână în continuare pe Pământ.

Nu toate sufletele sunt de acord cu această experienţă, deoarece evoluţia este diferită pentru fiecare fiinţă în parte. Astfel, unele suflete sunt mai "tinere" în manifestare şi au nevoie să experimenteze un timp mai îndelungat posibilităţile oferite de planul fizic; altele, însă, sunt suflete "bătrâne", care au strâns deja un bagaj consistent de experienţe şi învăţături, considerând că este timpul pentru a trece pe o treaptă superioară a manifestării. Toate acestea se petrec într-un deplin acord cu cele mai profunde nivele ale conştiinţei noastre, care sunt direct conectate la Sursa Supremă, adică la Dumnezeu Tatăl.

Problema este că de multe ori se ajunge la un dezacord între ceea ce vrea sufletul - care reprezintă forma de manifestare subtilă a realităţii esenţiale divine în manifestare pentru fiecare fiinţă în parte, modulată după propriile ei experienţe în planurile Creaţiei - şi ceea ce vrea mintea, adică egoul.

Fiind o expresie energetică mult mai apropiată de conştiinţa Sinelui, sufletul urmează neabătut calea evoluţiei, fiind ghidat de perfecţiunea divină a acestuia. El va sugera felurite căi şi mijloace pentru fiinţa încarnată, care sunt cele mai potrivite pentru evoluţia ei personală, însă datorită manifestării voinţei şi acţiunii egotice, de multe ori oamenii nu sunt conştienţi de "vocea lor interioară", care este "vocea inimii", adică vocea sufletului.

Astfel, apar discrepanţe între ceea ce fiinţa limitată consideră că trebuie să facă şi ceea ce este în realitate corect, armonios şi potrivit pentru ea să realizeze. Aceste "nepotriviri" dau naştere la mari tensiuni interioare, dar întotdeauna "vocea sufletului" este cea care orientează fiinţa pe calea ce i se potriveşte cel mai bine. A şti să ne ascultăm "vocea inimii" face parte din abilităţile unei fiinţe evoluate, care a învăţat că intuiţia şi discernământul spiritual sunt cu mult superioare inteligenţei şi acţiunii egotice.

Dacă privim cu luciditate motivele pentru care unii luptă cu disperare să nu evolueze, în schimbul unor "achiziţii" ridicole - cum ar fi banii, luxul, faima sau puterea -, ajungem la concluzia că toate aceste iluzii sunt pur şi simplu delirante; nu numai că ele atrag un întreg cortegiu de suferinţe şi de limitări, cum ar fi bolile grele, accidentele sau deziluziile crâncene, dar în plus ele generează noi lanţuri de legături karmice negative, care vor trebui compensate mai târziu într-un fel sau altul.

Odată cu ascensiunea în dimensiunile 4D şi 5D, toate aceste elemente care sunt comune planului fizic (3D) ne vor apărea ca fiind de-a dreptul nebuneşti şi o anumită perioadă de timp chiar vom medita adânc la "delirul" de care fiinţa noastră a fost cuprinsă, agăţându-se cu disperare de farsele existenţei în 3D. Vom resimţi atunci un sentiment profund de iubire şi de compasiune pentru cei încă netreziţi, deoarece vom şti deja din experienţă proprie ce înseamnă această "nebunie" a înglodării în jungla fizică.

Mulţi se întreabă: "Dacă Pământul va ascensiona în 4D şi apoi în 5D, oare aceasta înseamnă că planeta din dimensiunea fizică (3D) va dispărea? Va continua ea să existe în sistemul nostru solar, aşa cum îl cunoaştem acum?" Răspunsul este că translaţia planetei şi cea a unei părţi a omenirii la o dimensiune superioară de vibraţie a conştiinţei va da senzaţia că Pământul găzduieşte trei realităţi diferite, dar de fapt se poate vorbi despre existenţa a trei Pământuri paralele, care există simultan în dimensiunile 3D, 4D şi 5D.

Deja ne confruntăm cu o fază a acestor transformări în care cele trei dimensiuni se "intersectează" tot mai des, generând fenomene de neînţeles pentru majoritatea oamenilor. Astfel, au fost raportate în unele zone ale globului apariţii stranii pentru scurte perioade de timp, cum ar fi: doi sori identici pe cer, scene şi peisaje din alte epoci pe firmamentul cerului sau chiar stranii suprapuneri în anumite zone de la suprafaţa Pământului (în păduri, pe câmpuri sau în unele cazuri chiar în localităţi).

Cel mai adesea însa au fost semnalate incredibile sincronicităţi semnificative, care la o analiză atentă anulează până ţi cele mai sceptice ţi înverţunate atitudini din partea celor ignoranţi. Uşurinţa cu care multe dintre dorinţele benefice ale acelor persoane se împlinesc în prezent, energia mult amplificată ce le străbate întreaga fiinţă, modificările evidente în ceea ce priveşte dieta şi somnul lor, capacitatea mult mărită de efort intelectual şi multe altele sunt tot atâtea semne care indică o apropiere semnificativă de dimensiunea 4D şi chiar o anumită pătrundere sau cel puţin tangenţă cu aceasta în unele momente.

Pentru alţii, elementele de convergenţă cu dimensiunile superioare sunt chiar mai evidente, având directă legătură cu anumite semne distinctive ale modificării ADN-ului (senzaţii nefireşti în anumite zone ale trupului - în special la încheieturi sau la extremităţi -, furnicături intense fără o cauză aparentă în toate zonele corpului, amorţeală inexplicabilă a feţei, a capului, ori a spatelui, înţepături şi dureri de scurtă durată ale organelor principale, alternanţa perioadelor în care se resimte o capacitate energetică extraordinară (cum ar fi lipsa nevoii de somn chiar şi pentru două-trei zile succesive) cu stări de inexplicabilă oboseală ce solicită odihnă profundă etc.).

Toate acestea pot indica, atunci când sunt interpretate în mod corect şi observate cu atenţie, rezonanţa conştiinţei şi a structurilor fiinţei cu realitatea dimensiunii a cincea (5D). Totodată, ele se datorează şi tendinţei trupului de a echilibra apăsarea exercitată de tensiunea şi energiile negative care actualmente există pe planeta noastră, cu frecvenţa foarte elevată a fluxurilor de energie cosmică ce vor conduce la asa-zisul "salt cuantic" în etape al fiinţei umane, începând de la momentul de hiatus de pe 21 decembrie 2012. În mod ciudat, aceasta implică deseori oscilaţii între stările de sănătate şi de boală, în conformitate cu perioadele de "negativitate" mai intensă sau mai puţin intensă care se manifestă atunci pe Pământ.

Pe măsură ce vibraţia generală a fiinţei creşte, tendinţa este aceea de a se renunţa gradat la hrana care este densă şi impură, ori complicată; atunci alimentaţia va fi orientată cu precădere spre dieta vegetariană bazată doar pe fructe şi legume, în care alimentele nu sunt gătite absolut deloc (prin urmare, ele nu sunt procesate la foc, nu sunt fierte şi nici prăjite), ci sunt preparate mai mult sub formă de salate. De asemenea, un indiciu evident al transformărilor ireversibile pe care ADN-ul fiinţei le înregistrează în această perioadă - în sensul extinderii paletei de rezonanţe cu energiile din Macrocosmos - este acela că organismul are nevoie de hrană din ce în ce mai puţină; cu alte cuvinte, cantitatea zilnică de hrană care este necesară susţinerii activităţii devine foarte mică, fără ca trupul să slăbească sau greutatea corporală să se micşoreze.

Aceasta este verificarea ce arată că procesul este unul natural şi nu unul egotic, impus forţat de ideile sau de dorinţa egotică a fiinţei. În general vorbind, trupul reacţionează lent, deoarece organismul nu agreează modificările bruşte în regimul de viaţă (dietă, program, activitate etc.).

Gradat, fiinţa va trece printr-o serie de etape succesive ale alimentaţiei ei, pornind de la cea grosieră, bazată pe carne şi procesare masivă, trecând prin cea lacto-vegetariană, ajungând la cea predominant bazată pe sucuri şi pulberi din plante şi minerale, pentru ca mai apoi ea să renunţe chiar şi la acestea, hrănindu-se doar cu apă; faza ulterioară este cea în care fiinţa nu mai simte nevoia să bea nici măcar apă, ci se hrăneşte doar cu energia vitală preluată din aer, prin procesul respiraţiei, fără să mai consume absolut deloc hrană solidă sau lichidă.

Ultima fază constă în captarea pură a energiei vitale foarte elevate, direct la nivelul centrilor subtili de forţă (chakra) ai structurii subtile, fără a mai fi nevoie nici măcar de procesul respiraţiei.

Elementul principal care ne oferă certitudine asupra semnificaţiei unor astfel de manifestări ce au mai ales o natură energetică este că negativitatea care până atunci bloca aproape orice tentativă de progres spiritual a dispărut aproape cu desăvârşire. De pildă, fiinţa nu trebuie să mai depună eforturi atât de mari pentru a se simţi bine; ea deja există atunci într-o stare elevată şi a transcens în mare parte unele dintre atitudinile şi tendinţele grosiere, ce sunt specifice planului fizic.

Un element distinctiv este faptul că atunci dispare "modelul identificării cu emoţiile şi sentimentele pe care le avem", adică dispare una dintre cele mai mari surse de suferinţă pentru omul ignorant, a cărui conştiinţă vibrează în mod preponderent la nivelul limitat al planului fizic. Datorită energiei grosiere a structurii lor fizice, în care energia luminoasă a dimensiunilor superioare nu a pătruns încă în mod semnificativ, oamenii se simt în continuare oprimaţi, trişti, nedreptăţiţi şi se consumă aproape pentru orice trăire negativă pe care o resimt.

Chiar dacă unii fac anumite eforturi pentru a se controla şi a îndepărta aceste influenţe negative şi obiceiuri mentale păguboase, cu toate acestea ei revin destul de repede în matca obişnuinţelor de până atunci, pentru că nu există suficientă energie elevată pentru a susţine demersul unor gânduri pure şi a unor vibraţii înalte în structura lor subtilă. Ei reprezintă acea categorie de oameni care vor rămâne mai departe, un anumit timp, pe Pământul grosier din 3D, suferind şi fiind nevoiţi să se confrunte în continuare cu multe vicisitudini şi cu evenimente din ce în ce mai dure ale vieţii de la suprafaţa planetei.

Pe de altă parte, cei care reuşesc să ascensioneze la nivelul 4D trăiesc din ce în ce mai mult stări de linişte, de seninătate, de bucurie şi chiar de extaz lăuntric, fiind preocupaţi de aspectele vieţii spirituale, manifestând iubire, înţelegere şi compasiune, dar mai ales înţelegând de pe o bază mult mai profundă noua lor condiţie existenţială.

Chiar dacă uneori ei mai resimt influenţe ale unor sentimente mai puţin armonioase, diferenţa faţă de situaţiile asemănătoare din 3D constă în faptul că atunci ei nu se mai identifică cu aceste emoţii şi sentimente, reuşind adeseori să se detaşeze de ele într-un timp foarte scurt.

La un nivel superior se află însă cei care ascensionează chiar în dimensiunea 5D, deoarece aceştia nu doar că au transcens în totalitate aspectele grosiere ale planului fizic, dar chiar interacţionează cu lumile nevăzute ale spiritelor naturii, resimţind de asemenea transformări profunde în propriul lor trup.

Ei devin astfel destul de repede capabili să "simtă" conştiinţa unor fenomene naturale (cum ar fi fulgerele, vântul, ori furtunile), să empatizeze cu sufletul pădurilor, să vadă şi să comunice cu spiritele elementale care se îngrijesc de bunul mers al vieţii în natură. Atunci ei realizează toate acestea cu o uşurinţă din ce în ce mai mare, deoarece conştiinţa le permite să perceapă un anumit "fragment" din misterul nerostit al unităţii divine în manifestare.

Cei din 4D nu pot însă să vadă şi nici să trăiască aceste minuni ale Creaţiei, pentru că frecvenţa de vibraţie a conştiinţei lor - chiar dacă atunci ea este incomparabil mai mare decât cea din planul 3D -, nu este totuşi suficient de elevată pentru a percepe acele realităţi ale manifestării, aşa cum sunt capabili să o facă cei care au ascensionat deja la nivelul 5D.

Totuşi, aceştia vor putea interacţiona cu oamenii din 4D, devenind într-un fel învăţătorii lor spirituali, cei care îi vor ghida mai departe pe drumul evoluţiei şi al ascensiunii către 5D.

La început, această ipostază se va integra normal în activitatea cotidiană a noilor comunităţi spirituale ce se vor forma în anumite zone ale planetei după momentul ascensiunii, însă odată cu trecerea timpului fiinţele al căror nivel de vibraţie a conştiinţei corespunde frecvenţei dimensiunii 5D vor începe să radieze tot mai puternic lumină subtilă şi curând după aceea ele vor începe chiar să strălucească.

Capacităţile energetice şi spirituale ale fiinţei lor le va permite atunci să nu mai fie influenţate de condiţiile mediului în care trăiesc, ori de cele naturale; în cele din urmă, ele nu vor mai fi dependente absolut deloc de hrană ori de adăpost.

Chiar dacă acele fiinţe vor continua pentru o anumită perioadă de timp să facă parte din comunităţile spirituale care se vor dezvolta gradat prin efortul şi munca pline de dăruire şi entuziasm ale celor care au ascensionat la nivelul 4D al conştiinţei, totuşi legătura cu lumea acestora se va diminua din ce în ce mai mult pentru cei din 5D. La un moment din viitor, atunci când evoluţia lor a atins un anumit prag, ei vor deveni invizibili pentru cei din 4D, deoarece vibraţia lor aurică va fi atunci prea înaltă pentru domeniul de percepţie al fiinţelor umane din 4D.

După ascensiunea în 4D, oamenii vor începe să convieţuiască în grupuri relativ mici, la care se vor alătura în timp tot mai mulţi, formând astfel aşa-numitele comunităţi spirituale care vor hotărî să construiască un Nou Pământ, aşa după cum ne transmit profeţiile din vechime.

Totuşi, nu toate comunităţile de acest fel - care se vor forma în diferite zone ale planetei - vor beneficia de aceleaşi condiţii pentru a se dezvolta şi progresa; o parte dintre acestea vor demara felurite proiecte cu mijloacele rudimentare pe care le vor avea la dispoziţie într-o primă fază, în timp ce alte comunităţi vor avea avantajul unor tehnologii avansate şi a experţilor, ori chiar vor fi asistate în dezvoltarea lor de către civilizaţiile extraterestre benefice, care în plus le vor furniza şi logistica necesară pentru aceasta. Mai apoi, pe măsură ce lucrurile vor evolua, toate aceste comunităţi spirituale minunate vor comunica între ele ţi vor face diferite schimburi de produse, de tehnologie, de învăţături.

În paralel, fiinţele din 3D care nu au reuşit să realizeze ascensiunea sau care au refuzat această oportunitate în mod conştient, alegând mai departe experienţa fizică, vor începe cel mai probabil să se confrunte cu dificultăţi tot mai mari, generate de convulsiile accentuate ale planetei care sunt expresia manifestată a unor necesităţi karmice şi a anumitor influxuri energetice foarte puternice de energie cosmica, care atunci vor interacţiona în forţă cu planeta noastră.

Uimitor va fi însă faptul că fiinţele din 4D care trăiesc în comunităţi spirituale nu vor resimţi în niciun fel acele suferinţe şi probleme, deoarece realitatea existenţială în care ele se vor afla, va fi foarte diferită de cea fizică. Cele două lumi (3D şi 4D) coexistă aparent şi totuşi nu se întâlnesc. Legea ocultă a rezonanţei universale acţionează implacabil, făcând ca ceea ce este superior să aibă control asupra a ceea ce este inferior şi în acelaşi timp să nu poată fi influenţat de acesta; uleiul nu se amestecă cu apa, indiferent cât de mult timp le-am ţine împreună şi le-am agita în acelaşi vas. În mod analog, chiar dacă cele două tipuri de categorii de fiinţe (cele din 3D şi cele din 4D) par să convieţuiască pe aceeaşi planetă, totuşi ele nu se vor intersecta, în sensul că oamenii din 3D - neavând ajustată frecvenţa de vibraţie a conştiinţei lor perceptive la un nivel superior - nici măcar nu vor putea vedea comunităţile spirituale ale celor din 4D (cu foarte puţine excepţii, în care fiinţele respective simt un impuls interior puternic pentru evoluţie) şi cu atât mai puţin vor putea să le facă vreun rău sau să le atace.

Mai mult decât atât, comunităţile spirituale ale celor din 4D nu vor suferi în niciun fel de pe urma evenimentelor catastrofale de la suprafaţa 3D a Pământului, atunci când acestea vor începe să se petreacă, deoarece frecvenţele de vibraţie a conştiinţei celor două lumi sunt foarte diferite, iar karma negativă a fiinţelor din 4D nu mai există, astfel încât să justifice astfel de acţiuni "compensatorii".

Dezvoltarea fără precedent a comunităţilor spirituale din 4D se va baza de asemenea pe tehnologii noi şi pe dispozitive free-energy care în scurt timp vor oferi perspective excepţionale ale vieţii şi libertăţii de expresie în toate domeniile şi mai ales în cel spiritual.

Totodată, acest gen de tehnologii pozitive, foarte avansate şi eficiente, vor permite populaţiei din 4D să se protejeze de acţiunea foarte puternică a fluxurilor electromagnetice din cosmos ce vor lovi planeta în anumite perioade ale viitorului nu prea îndepărtat.

Această protecţie va fi asigurată de generarea unor câmpuri energetice puternice, ce vor izola mediul în care trăiesc cei din 4D şi le vor permite acestora să-şi continue viaţa pură, naturală şi sănătoasă, dezvoltându-se cu rapiditate în chiar mijlocul unor condiţii vitrege cu care oamenii din 3D trebuie să se confrunte.

[continuare în partea a saizecisiuna]

Sursa: AIM