(Primit de Christine Day)
Salutări tuturor! A fost o lună intensă și eu simt că suntem cu toții pregătiți energetic pentru a primi evenimentul din 12/12/12.
Cei din Pleiade mi-au dat niște informații foarte specifice care pot ajuta pe fiecare dintre noi să devină apt pentru a primi energiile acestui portal extrem de important, dar și celelalte valuri energetice care vin până la acea dată și după.
Mesajul de la ei a fost mai lung decât de obicei deoarece în el se fac referiri importante pentru fiecare dintre noi.
Pleiadienii spun că trebuie să ne așteptăm la o serie de valuri energetice cu scop de iluminare, care vor veni până pe 12/12/12 iar altele pe 21 dec.
Ei ne cer să activăm acele legături și alianțe pe care le-am prevăzut în programul cu care fiecare dintre noi am venit în această viață. Scopul ar fi acela de a fi capabili să ancorăm în ființa noastră energiile care se vor trimite pe Pământ în această perioadă.
Trebuie să știm că aceste fluxuri vor fi cele mai puternice în noaptea dinspre 12 dec., in intervalul orar 0 (miezul nopții) și 6 dimineața, primul val, și 12 a.m. - 3 p.m. (deci, de la prânz până la ora 3 după masă), al doilea val.
Pentru timpul de după 12.12.12 și în continuare, lucrurile se vor petrece în conformitate cu conținutul pre-contractelor încheiate de fiecare înainte de naștere. Până atunci, fiecare dintre noi ar putea cunoaște clar ce conțin acele pre-contracte pentr a acționa ca atare. Cei care nu vor cunoaște prevederile acestor pre-contracte, nu trebuie să se impancienteze: va fi suficient să aibă o atitudine de totală acceptare, de deschidere pentru acele prevederi. Această atitudine de completă acceptare trebuie s-o adoptăm în pre-ziua deschiderii portalului 12.12.12 (n.m.: deci, în intervalul 0 - 24 al zilei de 11 dec.)
Este lipsit de relevanță faptul că mintea noastră nu poate înțelege sau afla conținutul acelui contract.
Este suficient dacă vom fi convinși că înainte de a veni în prezenta viață, ne-am îngrijit să încheiem, la nivel energetic, contractele necesare cu ființele care au fost de acord să ne ajute cu energiile lor, în momentul 12.12.12 [Nota C.M.: Se pare că portalul 12.12.12. va aduce pentru fiecare, exact acele energii pe care le-am contractat. Sfatul care ni se dă este să nu avem o atitudine refractară, de respingere, a energiilor care ni se vor trimite, oricare ar fi motivul (dintre care cel mai important ar putea fi teama că, cine știe ce energii malefice am putea lăsa să intre în corpul nostru)].
Pe scurt: în zilele de 11 și 12 dec., exprimați-vă dorința de a primi și a accepta toate fluxurile energetice care vi se trimit. Ele sunt cele care vă vor ajuta să ascensionți și vă vor configura ființa (corpul total) pentru Lumea Nouă în care veți intra.
Valurile de iluminare sunt concepute pentru a activa un alt nivel al structurii cristaline în celulele corpului vostru. Această structură cristalină, odată activată, va fi capabilă să accepte, la rândul ei, un alt nivel al luminii divine în corpul nostru fizic. Pe de altă parte, structura cristalină a corpului fizic, nou instalată, va produce modificări în corpul nostru energetic, consecința fiind că întreaga noastră ființă își va mări foarte mult capacitatea de absorție și asimilare a energiei luminii divine. Ființele umane astfel transformate se vor afla într-o nouă relație cu universul și vor dezvolta abilități pe care nu le-au avut până atunci.
Trebuie spus că vechiul nostru sistem, care ne-a asigurat modul de relaționare cu mediul și cu universul, nu ne-a permis (și nu ne permite încă) o asimilare înaltă a enerigiilor divine din mediu, deși acestea există (și se vor amplifica și diversifica foarte mult în perioada care urmează).
Deci, trecerea noastră la structura cristalină ne va crea posibilitatea de a primi energiile luminii divine existente dar, mai cu seamă, pe cele care ne sunt aduse de portalul 12.12.12.
Este de înțeles că ființele a căror structură celulară nu va fi fost modificată până la deschiderea portalului, nu vor avea cum să primească și să fixeze acele energii, ceea ce înseamnă, practic, necooptarea acelor ființe în dinamica procesului de ascensionare, și deci, rămânerea lor în vechile realități ale dimensiunii a 3-a.
În acea zi, întraga planetă ca trece printr-o transformare energetică fără precedent.
S-ar putea pune întrebarea: "de ce dintr-o dată?" Nu e totul dintr-o dată! Procesul se desfășoară de ceva timp, perioadă în care au avut loc acumulări cantitative, în ziua deschiderii portalului producându-se saltul calitativ.
Modificările care vor avea loc vor pune în acord energetica structurii umane cu cea a siturilor megalitice aflate în locurile sacre ale planetei. Atunci, omul va putea rezona cu formele, neînțelesele forme, care au tot apărut în lanuri și cărora nu li s-a găsit nicio explicație; ele sunt plasate pe anumite linii magnetice ale planetei. Așa dar, acești megaliți și aceste forme (desene) stranii din lanuri, sunt un fel de capacitori care, amplasate fiind pe anumite linii magnetice ale planetei, se încarcă cu energie și vibrează pe anumite frecvențe, totul având un scop determinat. Lanțul acesta de acumulatori energetici răspândiți în diferite locuri, împreună cu ”acumulatoarele” umane (cele cu noua structură cristalină), vor crea un fel de linii de transmisiune energetică care va fi ca o plasă întinsă pe suprafața planetei. Aceste sui generis circuite nervoase își vor dovedi utiltatea în ziua producerii portalului din 12 dec. Țesătura aceasta energetică imensă (Nota C.M.: o putem compara și cu sistemul sanguin uman care are în centru inima și se răspândește în tot corpul, printr-o rețea tot mai fină de vase capilare, totul asigurând viața corpului) va activa și revitaliza întregul sistem planetar, și-l va conecta cu universul.
Nu este nevoie să înțelegeți în profunzime acest mecanism, această structurare energetică. Cu toate acestea, puteți ajuta într-un procent important, dacă în acele scurte perioade (n.m.: adică în ziua de 12 dec. în intervalele orare 0-6 și 12-15 ) veți medita și veți declara în sinea voastră că acceptați să faceți parte din această largă rețea de alimentare energetică a planetei.
Nouă zile mai târziu, adică pe data de 21 dec. 2012, un nou val energetic va veni pe Pământ, el adresându-se celor care au lucrat cu valurile energetice de iluminare din 12 dec.
Data de 21 dec. va fi deci un alt moment foarte puternic, când trebuie să ne deschidem și să acceptăm fluxurile de energie care vor veni. Ele vor permite activarea a încă unui nivel al structurii cristaline a corpului uman. Va fi deci cea de a doua etapă a implantării structurii cristaline, care, în acest fel, își va lărgi și diversifica paleta vibrațională, mărind și mai mult capacitățile și frecvența de vibrație a corpului uman. Cei care vor efectua aceste activități (meditații, invocații, binecuvântări) în grupuri umane organizate, vor avea foarte mult de câștigat (Nota C.M.: Spiralele yang ale yoghinilor, de ex.)
Cei care nu se vor putea deplasa pentru a forma grupuri, își pot stabili intervale orare pentru a medita la unison, chiar dacă se vor afla îl locuri diferite.
Cineva întreabă:” Locuiesc într-un apartament. Pot executa singur acest program prevăzut pentru această perioadă, cu maximele din 12 și 21 dec.? ”
Da, desigur. Permiteți-vă să vă deschideți către aceste energii, și, dacă considerați necesar, invocați ajutorul divin sau al ghizilor voștri personali. Declarați că eliberați vechile energii și că vreți ca ființa voastră să primească toate energiile noi care vin prin portalul din 12.12.12. și care vă sunt destinate, coform cu programul de viață cu care ați venit pe Pământ.
Pentru ca efectul acestor meditații să fie și mai puternic, aprindeți trei lumânări și așezați-le în jurul unui cristal (purificat în prealabil). Dacă aveți mai multe cristale, alegeți-l pe acela care vă caracterizează zodia și față de care aveți o anume atracție, empatie. Încercați să aflați din conținutul alianțelor voastre energetice cât mai multe detalii despre meditațiile pe care trebuie să le faceți și ce, în general, este bine să efectuați în această perioadă. Pentru a ”vă intra în mână” faceți o ”repetiție generală” cu o zi înainte.
Este posibil să doriți să aveți perne răspândite pe podea, dacă veți considera că veți avea nevoie, la un moment dat, de o poziție mai relaxantă.
Exersați în fiecare zi meditații pe diverse destinații: părinți, prieteni, țară, planetă, galaxie etc. Ele vă vor arăta ce corecții de formulare și de concentrare trebuie să faceți.
Frații noștri din Pleiade ne spun că în acea perioadă întreaga planetă va fi un pământ sacru.
Cu dragoste și binecuvântări!
Nu uitați că 12.12.12. vă poate aduce o minunată înălțare. Christine
Sursa: Spiritul Etern
Superb, Minunat ! Multumesc din suflet pentru aceste informatii atat de pretioase !
ReplyDeleteNAMASTE