Sunday, November 24, 2013

Miracolul piramidei soarelui din Bucegi

Tocmai am primit la redacţie acest film de amatori. Nu ştim când a fost filmat, dar este uimitor ! Vă lăsăm să-l urmăriţi...


Daca aveti probleme cu vizionarea clipului, click Aici

Puţini oameni, cei aleşi, știu că există o singură zi in fiecare an, când, la apusul soarelui deasupra Sfinxului de pe platoul Bucegi, razele blânde înconjoară chipul straniu sculptat în piatră şi coborându-se spre baza anticei statui, formează o piramidă magică... Si aceşti puţini oameni alesi se întâlnesc în fiecare an pe Platoul Bucegilor, în aceeaşi zi şi la aceeaşi oră. Au început deja să se recunoască de departe, urcând pe coama muntelui, din toate direcţiile. Doctorul din Hamburg, care vine an de an pentru a căpăta energia necesară conducerii cabinetului său în care tratează zeci de bolnavi, zilnic. Nimeni nu ştie secretul reuşitei celor peste zece operaţii pe care niciun doctor nu le-ar putea face într-o zi! Doamna cu pălăria violet din Sibiu, adusă pentru prima dată într-un scaun cu rotile de nepotul ei, cercetător la Institutul de Mineralogie Patologică Axente Sever, și care acum vine pe propiile-i picioare, mai mult pentru a mulțumi Piramidei pentru magica ei vindecare, Soarelui pentru căderea lui miracunoasă şi binefăcătoare în trepte piramidale, ori poate Sfinxului, fără de care nimic nu ar fi posibil... Desigur, unele guri şoptesc prin văi că doamna ar mai avea şi un alt motiv, în faptul că doar aici şi în această blândă lumină piramidală, pălăria ei trimite raze violete spre toate piscurile înconjurătoare, ca un tainic mesaj adresat pădurilor de brad şi animalelor ce le populează. Însă acest mesaj nu a putut fi descifrat de nimeni, niciodată.. Familia cu cei doi gemeni din Eastwood, ambii bolnavi de artrita psoriazică, boală autoimună care afectează ligamentele şi tendoanele. Efectul piramidei magice asupra celor doi micuți este incontestabil, având acţiune antiinflamatoare selectivă pentru COX2, și producerea de adalimumab, un anticorp monoclonal uman recombinat de tip Ig G cu specificitate pentru TNF alfa. Tânărul cu fibromialgie din Detroit, boală căpătată în urma unei depresii severe cu tulburări de anxietate, piramida acţionând asupra lui precum un inhibitor selectiv de serotonina (SSRI), antidepresiv tricyclic. Este ştiut că în această boală medicii nu au un tratament, recomandând meditaţia şi rugăciunea… Apoi bătrânul din Bombay, atins de sindromul Down, cu facies aplatizat şi gât scurt, urmare a unei diviziuni celulare anormale la nivelul ovocitului, sau domnul din Kinshasa cu toxoplasmoză însoţită de apariţia de adenopatii latero-cervicale, ori doamna din Xi'an ce suferă de virusul Papiloma Uman HPV, sau cei doi tineri din Ontario atinşi de alopecia, cu capetele acoperite de batice şi şepcuţe moderne, pentru a ascunde urmele necruţătoarei boli, și mulți alții, cu felurite boli şi afecţiuni, din toate colţurile lumii. Unii se reîntorc vindecaţi şi revin doar pentru a mulţumi, iar alţii resimt ameliorarea bolilor copleşitoare şi fără leac medical, și revin an de an pentru acțiunea spectaculoasă a Piramidei Magice în continuarea unei vieți normale, singura care le permite a se bucura de viaţa dăruită de Creatorul şi Mântuitorul umilelor noastre suflete păcătoase, El, Cel de Sus, întru veşnică şi vie pomenire. Există o singură zi din an, o zi sfântă, când soarele îşi coboară razele blânde, în trepte, peste Sfinxul ce străjuieşte mândru Bucegii, într-o piramidă magică… În ziua de 28 noiembrie a fiecărui an, pe Platoul Bucegi se întâlnesc oameni aleşi, veniţi din toate colţurile lumii…
Articol scris de Iulia Toyo

Mai multe întâmplări stranii citiţi pe: paranormal.

O EXPERIENŢĂ UNICĂ ŞI UIMITOARE

Revenim cu informaţii de ultimă oră referitoare la Piramida Magică din Bucegi. Rugăm pe toţi cei care au preluat acest articol pe bloguri si siteuri personale, ori în jurnale de ştiri, să preia şi să difuzeze şi acest anunţ extrem de important! Așadar, primim din toate colţurile lumii informţii că grupuri mari de oameni s-au mobilizat şi se organizează spre a veni pe Platoul Bucegi în data de 28 noiembrie. Înţelegând această firească dorinţă de a se afla la ora sfântă în perimetrul magic al energiilor solare, ne-am interesat pentru Dvs. și ne facem o datorie de onoare în a vă informa următoarele : - În acest an, în data de 28 noiembrie, vremea se anunţă foarte rea şi periculoasă pentru cei neobişnuiţi cu muntele. De altfel, dacă va fi viscol, nici telecabina nu va putea urca, și nici accesul pe munte cu piciorul ori cu mașina nu va fi nici posibil, și nici permis de către salvamont. - În plus, posibilităţile de cazare, care oricum sunt foarte limitate pe vârful muntelui, acum sunt deja epuizate, totul fiind ocupat sau rezervat pentru perioada respectivă. În aceste condiţii şi, în plus, luând în considerare pe cei mulţi care ar dori să ajungă la locul de taină, însă vârsta înaintată ori boli şi slăbiciuni fizice îi împiedică, vă propunem un experiment inedit, O EXPERIENȚĂ UNICĂ ŞI UIMITOARE, pe care doar cei cu suflete curate şi cu credinţă o pot realiza, prin unirea gândurilor într-un singur izvor de energie comună şi izbăvitoare ! Să fie această unire o răscruce în drumul evoluţiei umane, spre reînvierea Focului Sacru din inimile noastre, cu care să luminăm în întunericul ce ne înconjoară ! Oriunde vă veţi afla în data de 28 noiembrie, la ora 16,44, ora la care apune soarele, adunaţi-vă cu cei dragi alături, într-o pădure de la marginea oraşului, un parc, ori un loc liniştit din natură, aprindeţi lumini - lumânări sau lanterne- care să se vadă de departe, și reconstituiți cu lumina sufletelor voastre Miraculoasa Piramidă Energetică a Universului. Chiar dacă vă veţi afla la depărtare, prin puterea energiilor reunite ale pământului, aerului, cerului si gândului curat, veţi face ca aceste piramide luminoase să interacţioneze cu energia Marelui Sfinx, conectându-vă la Marea Piramidă a Universului. Cu cât vor fi mai multe persoane la un loc, cu atât energia grupului va fi mai mare, permiţând uimitoare evoluţii spirituale, ba chiar şi vindecări spectaculoase. Acest experiment poate fi o necesară etapă de pregătire în vederea unei viitoare Întâlniri Sacre, ce va veni în curând... Și nu uitaţi, Focul Sacru al Universului pâlpâie în inimile curate.
Articol scris de Iulia Toyo


No comments:

Post a Comment