de Ionuţ Mihai (AIM)
[Urmare din prima parte]
"În legătură cu acele chemtrails, dâre lăsate de avioane pe cer, deşi nu am informaţii directe de la Consiliul Andromeda, se pare că prin acest procedeu se încearcă împiedicarea pătrunderii în atmosfera joasă a Pămantului a noilor radiaţii specifice care vin de la Soare, folosindu-se aerosoli ce conţin stronţiu, bariu şi aluminiu. Dar nu numai Pământul este îmbăiat de aceste radiaţii ce vin de la soare, întregul sistem solar cu toate planetele sale primesc aceste radiaţii".
"În legătură cu toate aceste cutremure, planeta va continua să treacă prin multe cutremure ce vor deveni din ce în ce mai intense şi mai multe. Deşi în vara anului 2012 am crezut că va fi maximul, iată că acum numărul de cutremure este şi mai mare şi sunt mai puternice. Această planetă este "în chinurile facerii" sale ca planetă în dimensiunile superioare, şi toate aceste manifestări vor continua pe parcursul acestui an".
Moderatorul întreabă care este data la care Pământul va ascensiona în noua dimensiune superioară, iar Tolec răspunde: "Voi repeta ceea ce am spus mai devreme... Nu există nimeni din Univers care să poată spune că se va petrece la data cutare. Universul nu funcţionează aşa. Sunt anumite evenimente, cauze şi efecte care trebuie să se petreacă, şi unele depind de celelalte, aşa încât nimeni nu ştie cu exactitate când anume se va petrece această ascensiune".
"Ştiu doar că reprezentanţii Consiliului Andromeda vor apare public pe Pământ, şi imediat după aceea vor începe vizitele celor 4 rase de extratereştri pe care deja le-am anunţat, pentru că o mulţime de schimbări planetare se vor succeda foarte rapid, aşa că întreg acest proces al Contactului cu rasele extraterestre va dura foarte puţin, nu va fi timp de pierdut..., vor fi foarte multe de făcut în acele vremuri."
"Trebuie să vă spun că toate aceste noi informaţii pe care le-am furnizat până acum, despre rapiditatea şi amplitudinea evenimentelor transformatoare ce vor avea loc pe Pământ, şi care vor fi declanşate de un mare eveniment planetar, le-am aflat punând întrebările corecte. Până nu am formulat clar întrebările potrivite, să ştiţi că nu am primit răspunsurile. Pe măsură ce claritatea întrebărilor mele creştea, răspunsurile pe care le primeam conţineau aspecte foarte concrete".
"În legătură cu industria financiară bancară mondială, care este acum în colaps, în anul 2000 mă aflam în interiorul sistemului, responsabil cu operaţiuni financiare, şi vă pot spune că încă de pe atunci corupţia era generalizată, şi la cele mai înalte nivele. Peste tot se spuneau numai şi numai minciuni... Erau clienţi care nu puteau să-şi acceseze propriile fonduri financiare pe care noi le administram, şi asta datorită faptului că birocraţia permitea acest fel de "manevre". În ultimii 3 ani, au fost peste 600 de demisii la cel mai înalt nivel din toate marile instituţii financiar-bancare de pe tot cuprinsul globului, şi toate astea vor continua. Mă aştept ca sistemul să se prăbuşească până la urmă. Însă, oamenii care se află în pozitiile de putere ale sistemului financiar mondial, nu vor permite să împartă cu ceilalţi puterea financiară, ei vor să menţină în spatele acestui adevărat zid de protecţie, întreg sistemul financiar, pentru propria lor folosinţă. Nimeni nu va primi nici-un fel de ajutor de la aceşti conducători financiari. Dar până la urmă va exista o tranziţie, o ieşire din această situaţie care nu poate continua mult timp."
"Am avut ocazia să văd într-o proiecţie temporală ce mi-a fost oferită, cum Pământul primeşte invitaţia de a deveni membru în Federaţia Galactică, şi aici subliniez că nu este vorba de Federaţia Galactică a Luminii, ci de Federaţia Galactică ce-şi are originile în sistemul stelar Tau Ceti, care este pur şi simplu corpul administrativ al Consiliului Andromeda. Federaţia Galactică este responsabilă de punerea în practică a deciziilor Consiliului Andromeda, în toate domeniile - transport, educaţie, relaţii sociale, cultură, etc. între toţi membrii. Ceea ce am văzut eu a fost o secvenţă temporală în care Pământul primea invitaţia de a deveni membru în Federaţia Galactică, şi în Consiliul Andromeda. Ori, eu pot să vă spun că ei nu folosesc deloc bani. Banii nu au nici-o valoare în comerţul interstelar, intergalactic. Ei nu acţionează în acest fel [prin bani]. Deci, până la urmă, va exista o tranziţie cumva, de la un sistem care funcţionează prin intermediul banilor, de la o societate bazată pe sclavia economică, la una care îşi va putea hrăni toate necesităţile prin simpla manifestare directă, fie prin abilităţi naturale, fie prin tehnologia specifică 4D la care vom avea acces atunci. Şi atunci banii vor deveni irelevanţi. Tranziţia probabil că va dura 10 - 12 ani, şi va avea loc după stabilizarea planetei, după ce noi vom deveni fiinţe 4D".
Moderatorul arată că în prezent sistemul nostru solar traversează o zonă galactica mult mai activă energetic, mult mai plină de energie, şi asta se simte. Tolec confirmă spunând: "Anumiţi oameni de ştiinţă recunosc ca sistemul nostru solar traverseaza o zona galactica numita de unii "unda de torsiune galactică", de alţii "centura fotonică". Oamenii de ştiinţă afirmă că planeta Jupiter şi-a dublat câmpul magnetic în ultimii ani, Uranus şi Neptun trec prin acelaşi gen de proces rezultând intensificarea câmpurilor lor magnetice, şi toate aceste planete devin din ce în ce mai luminoase (fizic, aşa cum ne apar nouă privindu-le în mod direct). În plus, pe Uranus şi Neptun au avut loc recent schimbări ale polilor, conform observaţiilor oficiale furnizate de sonda spaţială Voyager 2 care a trecut recent pe lângă aceste planete. Polii s-au deplasat pe una dintre aceste planete cu 50 grade, iar pe cealaltă cu 40 de grade, faţă de poziţiile iniţiale de măsurare. Există de asemenea şi transformări în ceea ce priveşte atmosfera acestor planete. Spre exemplu, atmosfera planetei Marte devine din ce în ce mai densă. Soarele nostru trece prin acelaşi tip de transformări: valul de plasmă de la marginea sistemului solar (format de interacţiunea câmpului magnetic al Soarelui cu câmpul energetic galactic din acele zone) s-a intensificat cu 100 %, practic dublându-şi valoarea. Heliosfera soarelui care se întindea până la o distanţă de 10 unităţi astronomice (1 U.A. = distanţa Soare - Terra), astăzi se întinde pe o distanţă de 100 U.A. deci a crescut de 10 ori. Toate acestea sunt date ştiinţifice oficiale".
"În ceea ce priveşte operaţiunile ascunse ale actualului sistem de pe Pământ, trebuie să ştiţi că în spatele unor activităţi legale şi obişnuite există o altă parte de activităţi complet ilegale (droguri, trafic de persoane, arme, etc) care sunt desfăşurate pentru a finanţa planurile secrete ale celor ce conduc lumea. Expunerea tuturor acestor "mizerii" care are loc în aceste momente pe tot cuprinsul planetei, face parte din procesul de vindecare colectivă a umanităţii pentru migrarea de la conştiinţa de tip 3D la cea de tip 4D. Toată această tiranie trebuie să "moară", pentru ca noi să putem ascensiona în 4D. Manipularea, minciuna, jaful, corupţia, abuzurile asupra oamenilor şi folosirea lor ca simple obiecte de către grupul Illuminati sau Cabala, vor ieşi la lumină din ce în ce mai intens până ce vor deveni evidente şi de nesuportat, pe măsură ce planeta avansează spre 4D. Unii oameni află acum pentru prima dată despre toate aceste grozăvii, şi se trezesc ca dintr-un somn adânc, şi îşi dau seama că nu mai pot tolera acest fel de acţiuni mârşave. De aceea, vom vedea din ce în ce mai multe aspecte de corupţie care vor fi dezvăluite, şi care vor şoca lumea. Pentru că este normal şi necesar ca toate aceste aspecte să fie complet cunoscute de toată lumea pentru a începe procesul de vindecare colectivă. Tot acest rău este necesar să fie cunoscut, expus, dezvăluit. Va fi din ce în ce mai mult rău, din acest punct de vedere, înainte de a fi din ce în ce mai bine. Fluturele nu poate fi fluture înainte să treaca prin stadiul de larva care îşi construieşte crisalida. Fluturele este o metaforă pentru umanitatea ajunsă în stadiul 4D."
"Este ca un pahar cu apă, care pare curată, dar de îndată ce agiţi paharul, toată mizeria care s-a depus pe fundul paharului începe să iasă la iveală şi să tulbure apa făcand-o neclară. La fel, pe Pământ există o mare cantitate de energie negativă acumulată aici, şi care nu a fost purificată de mult timp. Sigur că, dacă nu agiţi paharul, apa pare curată, dar este doar o iluzie. Toată negativitatea care există azi în lume nu va putea supravieţui ascensiunii, ridicării nivelului de vibraţie, a frecvenţei, în dimensiunea 4D".
"Toţi aceşti reptilieni (Draco, Hydra, Orion şi Sirius-B) sunt fiinţe dintr-un strat inferior al 4D, şi au o frecvenţă de vibraţie joasă. Ei nu vor putea supravieţui ascensiunii planetare a Pământului, dar vor urmări să ia cu ei cât mai multe fiinţe umane. Ei nu-şi vor putea adapta frecvenţa de vibraţie la noile condiţii planetare care se vor instala începând cu ianuarie 2014. Prin urmare, tot ceea ce vibrează pe acele frecvenţe joase, atunci pur şi simplu se vor disipa, şi vor reveni la Sursă".
Despre mişcările tectonice planetare, moderatorul aminteşte de recenta descoperire a unui oraş scufundat în Egipt, la numai 10 metri adâncime... şi îşi pune întrebarea "Cum se poate să nu fi fost acesta descoperit până acum?", răspunsul fiind tocmai ridicarea platoului mării datorită mişcărilor tectonice. Tolec intervine arătând că a avut ocazia să vadă o desfăşurare temporală în care coastele de Est ale SUA se aflau sub apele oceanului la o adâncime de 50 de metri, în urma mişcărilor tectonice. În urma acestui tip de schimbări, planeta se va re-configura, ieşind transformată.
"Inversarea polilor magnetici - da, mişcări tectonice - da, noi pământuri ieşind din mare - da, alte pământuri scufundându-se în mare - da, totul face parte din genul de transformări prin care aceasta planetă va trece, conform celor din Consiliul Andromeda", spune Tolec.
"Mi s-a spus că aprox. 50 % din oamenii de pe Pământ vor alege să nu facă trecerea spre 4D, fie că îşi vor înceta această experienţă în 3D pe care noi o numim viaţă, fie că vor alege să se îmbarce pe biosferele Consiliului Andromeda pentru a migra spre alte planete 3D unde îşi vor continua experienţele. De ce? Pentru că aceştia nu au încă maturitatea spirituală necesara pentru o astfel de trecere, ei au încă nevoie de experienţe de tip 3D pentru a învăţa, înainte de a fi capabili să acceadă la realitatea 4D. Este ca la şcoală: unii învaţă mai repede, iar alţii învaţă mai greu. Este alegerea fiinţei lor. Este liberul lor arbitru."
"Da, Consiliul Andromeda îşi menţine promisiunea de a oferi transportul pentru cei care vor dori să îşi continue viaţa 3D pe o altă planetă ce se află pe celălalt braţ al spiralei galactice, planetă care este de mărimea lui Jupiter. Transportul se va face cu biosferele Consiliului, care sunt mai mari decât planeta Marte, şi vor fi navete de mici dimensiuni care vor face legătura cu aceste biosfere pentru oamenii care vor dori să plece. Data proiectată pentru aceasta este sfârşitul verii 2013 (conform anotimpurilor din emisfera nordică), cel mai probabil mijlocul lunii septembrie. Dar, reţineţi, aceste date nu sunt fixe, ci sunt doar proiecţii estimative ce se bazează pe anumite evenimente ce se vor declanşa în cascadă producând efecte care vor schimba "faţa" planetei, dar a căror data certă nu este cunoscută".
"Umanitatea se află acum la sfârşitul etapei organice din evoluţia sa. Urmează o noua etapă evolutivă, superioară, în 4D. Viaţa organică va înceta pe această planetă, şi va deveni viaţă bazată pe structură cristalină, infuzată de lumină. Aşa cum spunea un om de ştiinţă, dacă iei moleculele organice şi începi să le creşti frecvenţa de vibraţie, ele vor începe să dispară, pe măsură ce frecvenţa de vibraţie creşte. Ele vor trece într-o nouă realitate, superioara, non-organică, cristalină. Exact asta mi-au spus şi cei din Consiliul Andromeda, dar folosind alte cuvinte. Este îmbucurător să aud pe alţii vorbind despre aceleaşi aspecte pe care eu le ştiu, dar folosind fiecare propriile cuvinte, propriile înţelegeri şi concepte".
"Se petrec sincronicităţi uluitoare: de fiecare dată când, în urma contactelor mele cu Consiliul Andromeda, primesc informaţii noi, la numai câteva zile, găsesc aceste noi informaţii publicate şi de alţii, în cuvintele lor, în înţelegerea lor personală. Este uimitor. Aceste confirmări arată că ceea ce am aflat eu, află şi alţii, din propriile lor surse. Mă bucur că nu sunt singurul care are acces la astfel de informaţii".
"Transformarea structurii organice în structură cristalină a întregii vieţi de pe Pământ se va face instantaneu, la un moment dat. Nu va fi un proces de durată. Pe de altă parte, tranziţia pe care societatea umană rămasă pe Pământ o va traversa pentru a se ajusta, a se obişnui cu noile condiţii planetare, cu noile capabilităţi telepatice, de manifestare, ale fiinţelor umane ascensionate, cu noile tehnologii specifice 4D, va avea o durată de timp, şi e normal să fie aşa. Vor exista structuri sociale noi, de dimensiuni mult mai mici faţă de oraşele-mamut care există astăzi. Această tranziţie va dura atât cât este necesar, 10 - 15 ani".
Aici intervine în emisiune Mark Kimmel, care a ascultat până în acest moment întregul interviu, şi adaugă că în ultima vreme el personal a făcut un experiment cu sine însuşi, urmărind să-şi menţină neîncetat o atitudine specifică dimensiunilor superioare, recunoscând că este foarte greu pentru că aceasta presupune a fi mereu atent la orice gând, orice idee, orice cuvânt exprimat, clipă de clipă, pentru a stabiliza acea atitudine interioară specifică lumilor superioare. El adaugă că această tranziţie spre noul Pământ va fi extraordinară.
Tolec subliniază că el şi Mark Kimmel au acelaşi punct de vedere despre ce înseamnă dimensiunile superioare: este vorba de frecvenţa specifică iubirii, este vorba de a fi intuitiv, este vorba de a avea o inimă deschisă, este vorba de a oferi celorlalţi ceea ce poţi da, toate sunt caracteristici ale vieţii în dimensiunile superioare.
Mark Kimmel dezvăluie că toată negativitatea lumii actuale se datorează faptului că umanitatea "funcţionează" încă doar la nivelul minţii, în timp ce inima a fost uitată, iar atunci când umanitatea îşi va deschide inima încetând să ridice mintea la rang suprem, şi folosind deopotrivă mintea superioara (sau supramentalul), abia atunci se va petrece o adevărată minune planetară: vom începe să facem progrese, să ne iubim unii pe alţii cu adevărat, pentru că iubirea este cea mai puternică forţă din Univers. "La un moment dat am înţeles, în sfârşit, ce este iubirea: este un nou punct de vedere, este o forţă colosală căreia nimic nu-i rezistă".
Tolec intervine observând: "De curând m-am mutat într-o nouă comunitate locala, mai mică, şi am descoperit că sunt cu toţii mult mai "calzi", mai "inimoşi", chiar şi atunci când mă întreabă "Ce mai faci? Cum te pot ajuta?". E minunat să vad ca oamenii de aici relaţionează pornind din inimă, este extraordinar".
Mark Kimmel intervine: "Am descoperit că, în comunităţile mici, oamenii te privesc în ochi, pe cand în oraşele mari, oamenii nu se privesc în ochi. Pur şi simplu". Tolec adaugă că în câteva luni de cand s-a integrat în noua comunitate, a avut parte de mai multă bunătate umană decât în peste 20 de ani de viaţă într-un mare oraş.
Moderatorul confirmă şi el că a observat o transformare, o îmbunătăţire a relaţiilor interumane, până şi la cele mai banale gesturi sociale: la un surâs se răspunde cu un surâs, gestul de a menţine uşa deschisă pentru a trece şi celălalt, etc. Gesturi simple, comune, care arată o deschidere "din inimă" a oamenilor...
Tolec aminteşte de un episod în care un bătrân care vorbeşte cu nepotul său îi spune: "Cea mai minunată călătorie o vei face atunci când vei pleca de aici (arătând cu degetul spre frunte) ca să ajungi aici (arătând cu degetul spre inimă), şi abia atunci cand ajungi aici îţi vei începe adevărata viaţă, abia atunci vei începe să cunoşti frumuseţile vieţii. Micile comunităţi s-a deconectat de la trepidaţia alienantă a marilor oraşe, îşi trăiesc viaţa din inimă".
Moderatorul intervine şi subliniază că oamenii din marile oraşe au uitat să trăiască, au uitat să se bucure de viaţă, sunt acaparaţi de tumultul şi tehnologia care-i înstrăinează pe unii de alţii. Adevărata schimbare nu va veni prin internet, ea va veni atunci când îţi vei deschide inima, şi vei face primul pas spre viaţă, spre oameni, spre natură. "Vibraţia naturii este vibraţia iubirii, a vieţii, aceasta este calea cea mai simplă de transformare individuală", spune Tolec. Mergi în natură, bucură-te de viaţă, simte cu inima forţa iubirii. "Cu cât îţi petreci mai mult timp în natură, cu atât te vei reconecta mai repede la forţa iubirii. Este un lucru extrem de simplu pe care-l poţi face. Rămâi mereu calm, plin de pace şi răbdător, evenimentele se vor petrece la timpul lor. Păstrează-ţi inima deschisă, şi mintea ne-ocupată cu gânduri inutile. Conectează-te cu Viaţa!".
Sursa: AIM
FRUMOS...MULTUMIM,MULTA DRAGOSTE SI RABDARE TUTUROR
ReplyDeletemultumesc !!!!!!! <3
ReplyDeleteNAMASTE !!! Nu stiu de ce aceste doua mesaje desi sant publicate in 2013 i-mi dau senzatia unei extraordinare verosimilitati ,desi unele din ideile citite aici nu se potrivesc cu cele cuprinse in cartea CONECTAREA CU ARCTURIENII de DAVID K. MILLER- in al carei cuprins se spune ca pentru a intra in contact cu arcturienii trebuie la ca nivelul supraeului sa ne ridicam la un nivel mai elevat de vibratie ,iar de acolo ne vor lua asa ca pe niste frati si ne vor duce pe navele care sant postate nu departe de pamant.De acolo inainte va fi usor sa intram in frecventa lor si sa admiram in meditatie toata privelistea din Andromeda.
ReplyDeleteAtunci când o comunitate va detrona zeul BANI, o hârtie emisă de niște șmecheri, și își va crea propriul etalon de valoare pentru schimburile economice, fără să fie purtător de dobândă, atunci când contabilitatea va dispare, atunci când școala va fi doar locul unde o ființă umană poate dacă dorește să acumuleze informații și învățătură, atunci și doar atunci acea comunitate se va afla la nivelul de rasă superioară. Deocamdată suntem niște animale axate pe satisfacerea celor cinci simțuri. Asta nu se va întâmpla niciodată decât doar la următorul ”restart” al civilizației pe planeta Pământ. Deja ”degetul” se află pe buton. Urmează cât de curând apăsarea lui.
ReplyDeleteNimeni nu pleaca de aici, cele 3 nave, si cei care au venit cu ele nu mai au unde sa se duca. Iisus Hristos care din TATA-L purcede a venit sa deschida portile raiului pentru cei de aici, dar ei inca slujesc banul. Pentru asta o sa se treaca printr-un razboi, si nu mai dureaza mult, aici o sa se faca o purificare, insa la putere tot Dumnezeu a ingaduit sa vina lucifer, iar planeta asta aflata sub controlul lui baphomet se va supune in proportie de 80% lui lucifer, asta a ingaduit Dumnezeu TATA-L FIUL SI SFANTUL DUH, asa ca mergeti la maio marii duhovnici cei cu har lasati de Dumnezeu in Biserica Ortodoxa, spoveditiva, luati canon suferiti pentru pacatele voastre, si asa o sa intrati inapoi de unde ati fost izgoniti. Inclusiv eu pacatosul care am scris asta.
ReplyDeleteBasme lăsate de strămoșii noștri pământeni pe când erau cu creierul de 1.200g
DeleteADEVARAT ANONYMOUS SCUMP
Delete