Thursday, March 22, 2012

Martie 2012: anunţuri surprinzătoare făcute de Fulford

Am primit acest comentariu de la un cititor anonim care este de bună-credinţă, şi cu care personal sunt de acord. "În opinia mea, Benjamin Fulford a ales din nou să comunice cu partea adversă prin acest mesaj adresat public. Aşa încât eu nu aş lua în considerare acele acţiuni de represiune la care el se referă, acestea fiind doar pentru a forţa partea adversă să respecte promisiunile făcute. Părerea mea este că aceste represalii nu se vor înfăptui deloc."

Vă supunem atenţiei o listă bogată de informaţii despre ceea ce se poate petrece în viitorul foarte apropiat pe această planetă. Ben descrie detaliat un plan de acţiune format din 3 paliere prin care umanitatea va fi eliberată de reţeaua energetică a Cabalei criminale, punând capăt foametei şi sărăciei, şi o altă direcţie de acţiune prin care se va începe o revoluţie "de jos în sus".

Tot ce pot spune este că e foarte puţin probabil ca Forţele Galactice să permită detonarea unor încărcături nucleare pentru "a scufunda jumătate din insula La Palma" din arhipelagul Canare şi formarea cu această ocazie a unui uriaş tsunami care ar lovi coasta de est a SUA. Totuşi, vă invit să aflaţi şi restul detaliilor.

"Războiul financiar care se desfăşoară violent încă din 2001 ar putea în sfârsit să fie oprit. În această săptămână s-a declanşat un plan de acţiune format din 3 paliere, cu scopul de a convinge Cabala bancară Luciferică să se predea.

Pe primul palier de acţiune, guvernul Chinez a anunţat că a demarat un program internaţional de instalare a unor kit-uri de energie alternativă formate din dispozitive şi instalaţii de energie solară şi eoliană care se pot monta pe acoperişurile caselor, cu scopul de a elibera umanitatea de reţeaua energetică (producţie şi transport) controlată de Cabala criminală.

Un alt palier de acţiune este acela de a obliga Băncile Centrale naţionale care sunt controlate de Cabala criminală să îşi respecte promisiunile de a înapoia instrumentele financiare bazate pe aurul furat de la victimele Holocaustului din timpul celui de-al doilea război mondial.

Al treilea palier de acţiune este încă ţinut secret, dar în esenţă este vorba de o promisiune de a se declanşa o revoluţie "de jos în sus" în ţările controlate de Cabala criminală, şi anume Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, cu excepţia cazului în care ele încetează acest război".

Idei importante:

- Războiul financiar care se desfăşoară încă din 2001 este pe cale să se sfârşească

- În această săptămână, se desfăşoară un plan de acţiune format din 3 paliere pentru a determina Cabala bancară Luciferică să se predea

- Va începe instalarea ÎN MASĂ a surselor alternative de energie

- Băncile Centrale controlate de Cabala criminală vor fi obligate să-şi împlineasca promisiunile făcute de a înapoia instrumentele financiare furate, sau să recunoască că nu le vor înapoia niciodată

- Exista o promisiune de a începe revoluţii "de jos în sus" în ţările controlate de Cabala criminală: Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, dacă aceste state nu înceteaza comportamentul lor războinic

- Arestarea lui Bill Gates, anunţul unui ziar italian despre demisia Papei care ar urma să aibă loc pe 15 aprilie, şi prezenţa permanentă a unui mareşal american care îl însoţeîte pe Timothy Geithner (omul Cabalei) toate acestea sunt semne că opoziţia Cabalei, dacă mai există, este foarte slabă

- Se va distribui o instalaţie combinată formată dintro turbină eoliană şi un panou solar care se va monta pe acoperişul caselor, fără a fi necesară plata iniţială
- Alte tehnologii de folosire a "energiei gratuite" se pare că sunt scoase în public: Toyota produce acum un model de maşini care consumă mai puţin de 1 litru benzină la 100 km parcurşi

- Cabala bancară internaţională va fi rugată să facă o DONAŢIE de 15.000 de miliarde USD cu scopul de a pune capăt războaielor, a sărăciei, a distrugerii mediului şi eliberării umanităţii de boli, sărăcie şi droguri

- Va fi un anunţ public pe internet în data de 13 martie semnat de către grupul Anonymous, de către facţiunea gnostică a grupului "Illuminati" şi de către Societatea Dragonul Alb; dacă acest anunţ nu va apare, atunci va fi revoluţie

- Ambasadele Occidentale din Tokio vor fi toate închise în 20 martie

- Armatele Chineză şi Japoneză au finalizat pregătirile necesare pentru a scufunda în ocean jumătate din insula La Palma din arhipelagul Canare şi astfel să se formeze un val tsunami înalt de 100 metri care va lovi coasta de est a SUA şi sudul Europei, ca răspuns preemptiv (care să împiedice) acţiunile similare anunţate de Cabala criminală asupra oraşului Tokyo

- Un informator de încerdere i-a adus la cunoştinţă lui Benjamin Fulford despre acţiunile detaliate prin care Cabala financiară manipulează sistemul politic din Japonia

- Pe 11 martie a avut loc prima comemorare a evenimentelor teroriste (atacurile nucleare şi tsunami-ul) asupra Japoniei, şi cu această ocazie mass-media din Japonia a furnizat detalii amănunţite, evitând cu grijă să spună că a fost un dezastru natural

- Ei trebuie să înţeleagă că Satan a părăsit deja acest Univers. Umanitatea va fi eliberată în sfârşit.


Este timpul să luam cu asalt Bastilia, trăiască revoluţia!

Războiul financiar care se desfăşoară intens încă din 2001 ar putea să se sfârşească. În această săptămână, este pus în aplicare un plan de acţiune elaborat pe 3 paliere cu scopul de a convinge Cabala Luciferică să se predea. Întruna dintre direcţiile de acţiune, guvernul Chinez a anunţat că va începe instalarea ÎN MASĂ a unor perechi de dispozitive de energie solară şi eoliană care se vor monta pe acoperişurile caselor, în întreaga lume, pentru a elibera umanitatea de reţeaua energiei controlată de Cabala criminală.

O altă direcţie de acţiune este aceea prin care Băncile centrale controlate de Cabala financiară vor trebui să-şi demonstreze buna-credinţă prin îndeplinirea proimisiunilor de a înapoia instrumentele financiare furate de la victimele Holocaustului din cel de-al doilea război mondial.

A treia direcţie este încă ţinută secretă, dar în esenţă este o promisiune de a începe o revoluţie "de jos în sus" în ţările controlate de Cabala criminală, şi anume Italia, Franţa, Germania, Marea Britanie şi SUA, dacă aceste ţări continuă cu atitudinea lor războinică.

Arestarea lui Bill Gates, anunţul unui ziar italian că Papa va demisiona pe 15 aprilie, şi prezenţa unui maresal american lângă Timothy Geithner (marioneta Cabalei), sunt toate acestea semne că nu prea mai există opoziţie din partea Cabalei.

Săptămâna trecută, o delegaţie a Chinei s-a întâlnit cu un reprezentant al Societăţii Dragonul Alb în Tokyo. La această întâlnire s-a semnat o convenţie informală prin care partea Chineză promite să pună la dispoziţie finanţare şi facilităţi de producţie pentru tehnologiile de energie alternativă. Pentru început, se vor produce o combinaţie de turbine eoliene şi panouri solare care să se poata monta pe acoperişurile caselor, fără ca iniţial să fie necesară plătirea lor, de către beneficiari. Banii vor fi plătiţi abia după ce proprietarii vor deveni independenţi energetic, iar suma va fi echivalentul pe 5 ani a energiei consumate. Acesta este un mod concret şi realist de a da răgaz industriilor bazate pe energia nucleară şi combustibilii fosili (petrol, gaze, cărbune) pentru ca ele să găsească noi activităţi.

Alte tehnologii din domeniul energiei gratuite [free energy], dacă vor fi dovedite că există, pot fi folosite în locul acestor dispozitive solare şi eoliene, dar numai după testarea lor pentru siguranţă. Instalarea acestor dispozitive revoluţionare se va face gradual, în timp, astfel ca se ofere timp de adaptare corporaţiilor energetice (de productie şi transport) să-şi găsească "de lucru" în noile condiţii.

Toyota deja a început deja asaltul împotriva industriei combustibililor fosili producând modele de maşini, acum pe piaţă, care consumă mai puţin de 1 litru de benzină la 100 km parcurşi.

O altă mişcare mai directă este aceea că se va cere Cabalei financiare să facă o DONAŢIE de 15.000 de miliarde de USD cu scopul de a elibera umanitatea de droguri, sărăcie şi boli. Aceasta va implica anumite acţiuni despre care nu putem detalia în prezent, dar vom spune decât că înseamnă să cerem grupului de Nazişti Odessa / Bush să înapoieze aurul furat de ei de la victimele Holocaustului. Singurul lucru care mai poate fi spus în legătură cu aceasta este să transmitem Romanilor "să fie atenţi la jumătatea lui Martie".

Va fi un anunţ public pe 13 martie, făcut pe internet de către grupul Anonymous, de către facţiunea gnostică a grupării Illuminati şi de către Societatea Dragonului Alb. Dacă acest anunţ nu va apare, atunci va fi revoluţie, după cum au spus atât grupul Anonymous cât şi grupul gnosticilor.

În altă ordine de idei, ambasadele occidentale din Tokyo vor fi toate închise pe 20 martie, pentru a celebra echinocţiul de primăvară. Dacă asta este doar un pretext pentru a evacua personalul pregătind un nou atac terorist de proporţii în Tokyo, atunci oligarhii conducători din Occident şi familiile lor vor trebui să suporte consecinţe pe care nu le vor putea evita. În plus, s-au montat deja încărcături nucleare atât în Ierusalim cât şi la Roma de către agenţii gnosticilor, şi aceste două oraşe vor dispărea definitiv dacă Tokyo este atacat. Avertizăm pe toţi locuitorii acestor două oraşe să evacueze de urgenţă localităţile, dacă oraşul Tokyo va fi terorizat de către Romani!

Mai mult, armatele Chineză şi Japoneză au finalizat pregătirile pentru a scufunda în ocean jumătate din insula La Palma din arhipelagul Canare pentru a produce un tsunami uriaş de 100 metri înălţime care ar ajunge pe costa de est a SUA şi în sudul Europei, ca măsură de contra-atac dacă Tokyo va fi atacat aşa cum este plănuit. Lumea nu va mai tolera teroarea Romană. Romanii trebuie să renunţe la Satan şi Vaticanul trebuie să fie purificat de toţi Sataniştii. Lucrul acesta nu este deloc negociabil.

În altă ordine de idei, un informator i-a adus la cunoastinţă acestui scriitor (Benjamin Fulford se refera aici la el însuşi) cu detalii concrete despre modul în care Cabala financiară a manipulat sistemul politic din Japonia. Fostul premier japonez Yukio Hatoyama, un agent satanic şi francmason, a fost mituit de către bancheri cu promisiunea că fiul lui va fi numit "primul premier al Guvernului Mondial". Sursa acestor informaţii este un prieten al soţiei lui Hotoyama.

Hotoyama şi Banri Kaeda, împreună cu Seiji Maehara sunt unii dintre agenţii de vârf ai lojei francmasonice satanice Propaganda Due (P2) care activează acum în guvernul actual format de Partidul Democrat. Aceeaşi sursă a confirmat şi faptul că premierul Naoto Kan este un agent al lojei francmasonice P2 din Coreea de Nord. Brokerul Ichiro Ozawa a încercat să treacă de partea cealaltă şi să se alăture Chinezilor, dar el era de fapt un agent al lui J. Rockefeller care spera să se infiltreze în societăţile secrete asiatice.

Revista japoneză Kami no Bakudan ("Bomba de hârtie") a scris pe larg în ediţia actuală că actualul premier japonez Yoshihiko Noda face parte dintro reţea de agenţi homosexuali legată de fondatorul companiei Panasonic (K. Matsushita) şi de reţeaua homosexuală internaţională cu centrul la Universitatea Georgetown. Orice ofiocial guvernamental din întreaga lume, care a fost la Georgetown pentru "studii" este un posibil agent şi membru în această reţea. Cu toate acestea, din câte putem spune noi, reţeaua oficială de homosexuali sprijină Societatea Dreagonului Alb şi are ca scopuri şi eradicarea sărăciei, oprirea războaielor şi a distrugerii mediului.

Dorim să rugăm pe toţi aceştia să treacă la acţiuni concrete pentru a neutraliza agenţii Satanici care au mai rămas şi care încă mai lucrează pentru a teroriza Japonia cu scopul de a ceda în faţa planurilor unui guvern mondial fascist. Pentru că ei ştiu cine sunt toţi aceşti agenţi care au acţionat ca trădători, şi îi pot lua în custodie în această săptămână.

Prima comemorare a tragediilor de pe 11 martie 2011 (atacurile teroriste nucleare şi valurile tsunami) a fost relatată în detaliu de către mass-media japoneză evitând cu grijă să spună ca a fost un dezastru natural. Acesta este un semn clar că mogulii de presă din Japonia sunt nişte laşi şi aşteaptă încă să vadă cine câştigă acest război.

Ei trebuie să înţeleagă că Satan deja a părăsit acest Univers. Umanitatea va fi în sfârşit liberă!

BRICS contra FMI

Pe 19 martie agenţia Inter Press Service ne-a informat că India propune crearea unei bănci a statelor BRICS (Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud), iar această iniţiativă se va detalia în cadrul discuţiilor grupului care va avea loc in 28 martie, la New Delhi.

India argumentează că o astfel de bancă ar fi rezultatul creşterii puterii economice a celor cinci state, şi ar putea susţine poziţia de jucător important al BRICS în stabilirea deciziilor la nivel global. Iata deci ca aceasta este o prima masura publica a acordurilor existente intre statele care se opun Cabalei financiare actuale.

"La început, banca grupului BRICS nu are nevoie de mult capital. Ceea ce este şi mai important este că banca de dezvoltare a BRICS reprezintă o ocazie unica de investiţii indirecte ale rezervelor valutare ale bancilor centrale în interiorul acestor state", a spus Alexander Appokin, economist al Centrului de Analiză şi Previziune Macroeconomică din Moscova.
De exemplu, o bancă a BRICS poate emite obligaţiuni convertibile, care pot fi fără îndoială bine cotate şi pot fi achiziţionate de către băncile centrale ale tuturor statelor BRICS. Astfel, aceste state pot avea un cadru prin care să îşi împartă riscul investiţiilor.

"China va fi cel mai mare beneficiar al acestui fapt. Şi mai mult, investiţiile în infrastructură au nevoie nu doar de finanţare pe termen lung, ci şi de monitorizare externă pentru mai multă transparenţă şi o creştere a eficienţei. În acest caz, o bancă BRICS pentru dezvoltare poate oferi unele recomandări pentru implementarea cu succes a proiectelor regionale", a adăugat Appokin. Benjamin Fulford anunţa astfel de măsuri înca din ianuarie 2012. Iată că acum ele devin realitate.

Yuhua Xiao, asistent al Universităţii Zheijang din China, a spus că ideea de a constitui o bancă de dezvoltare pentru a finanţa proiecte în aceste state arată o creştere a autoafirmării şi independenţei / interdependenţei economiilor acestor state.

Albert Khamatshin, de la Centrul de Studii din Africa de Sud al Academiei ruse de Ştiinţe, consideră că Africa de Sud va fi principala beneficiară, datorită faptului că banca se va concentra în primul rând pe dezvoltarea proiectelor din interiorul grupului BRICS.

Potrivit profesorului Adams Bodomo, de la Universitatea din Hong Kong, care a cercetat îndeaproape grupul BRICS, Brazilia a propus ca statele în dezvoltare să poată contribui cu resurse financiare la rezolvarea problemelor din zona euro, în schimbul dobândirii unei puteri mai mari în cadrul FMI. Dar, se pare că răspunsul Cabalei financiare se lasă aşteptat, astfel că BRICS au hotărât să creeze o instituţie care să contracareze dezechilibrul instaurat de FMI şi Banca Mondială, care practic sunt instrumentele Occidentului pentru dominarea şi subjugarea întregii lumi.

Dealtfel, Bodomo afirmă clar că FMI nu este creat cu adevărat pentru statele în curs de dezvoltare, şi ar putea fi numit Fondul Monetar Occidental (Western Monetary Fund).

În timp ce Occidentul se zbate încă întro criză financiară ce parcă nu se mai sfârşeşte, creşterea economică prevăzută pentru acest an este de 3 % pentru Brazilia, 3,3 % în Rusia, 7 % pentru India, 8,2 % pentru China şi 2,5 % pentru Africa de Sud.


Sursa: AIM

1 comment:

  1. O informatie care-ti da fiori si faci piele de gisca,dar sa speram ca adevarul si lumina vor domina pe planeta noastra si vom putea trai intro zi in iubire,respect si armonie divina.Multumesc din inima pt. aceste informatii,D-zeu sa va ajute si sa fiti sprijiniti in munca voasta,binecuvintat sa fie curajul si munca voastra de-a informa lumea.

    ReplyDelete