Razbunarea mumiilor

Mumia din Altai


- În toate credintele lumii exista convingerea ca tulburarea somnului mortilor si profanarea mormintelor sunt unele dintre cele mai grele pacate. Asupra celor care vor savarsi o asemenea fapta se vor abate napaste. Ca este adevarat, o dovedesc nu doar numeroasele intamplari ce alimenteaza superstitiile populare, ci si urgiile ce s-au abatut asupra arheologilor si istoricilor care au deschis mormintelor faraonilor egipteni sau au scos din mormant mumii antice. Blestemul hanului mongol Timur Lenk, al printesei Kadan, din Altaiul siberian, sau cel al regilor sciti, au calatorit peste veacuri, transformand in realitate ceea ce pareau a fi simple povesti -


Teribila profetie a lui Timur Lenk


Timur Lenk, Omul de fier, ultimul mare cuceritor mon­gol si cel mai sangeros, cel care a stapanit un im­pe­­riu urias, de la granita cu China pana la Marea Cas­pica, si din Pakistan pana in Siria, a lasat dupa moartea sa o prorocire cumplita. "Toti oamenii sunt muritori. Soseste rastimpul cand fiecare dintre noi trebuie sa ple­cam. Și oamenii mari, si cei pu­ternici, si cei ne­infricati. Dar acela care se va inalta deasupra altora si se va fali, acela care va tulbura li­nistea de veci a stramosilor, sa fie pe data lovit de cea mai cumplita pe­deapsa!".


Asa glasuieste pisania in limba ara­ba veche, scrijelita pe placa fu­ne­rara ce aco­pera locul de ingro­pa­ciune al ma­relui conducator nomad, situat in stra­vechea capitala a im­periului ti­mu­ri­zilor, Samarkand, din Uzbekistanul de azi. Ca o pecete ma­­gica, blestemul a sigilat mor­man­tul timp de secole, ingrozind de moarte si alungandu-i pe toti cei care se apropiau si citeau cumplitul mesaj. Caci groaza si moartea l-au insotit in­tot­deauna pe acest personaj terifiant, atat in timpul vietii, cand, in trapul cu­ce­ririlor sale, lasa in urma munti de ca­pete retezate, cat si dupa trecerea sa in nefiinta, prin blestemul ucigator.
Pentru prima data, blestemul a lovit in anul 1747, cand sahul Persiei, Nadir, a incalcat porunca lui Timur Lenk si a deschis mor­mantul acestuia. În aceeasi zi, Iranul s-a cutremurat sub torsiunile cumplite ale unui se­ism puternic, omorand mii de oameni. Însusi su­veranul a fost lovit de urgia na­turii, cazand la pat, grav ranit. La cateva zile, cutre­murul s-a produs iarasi, si din nou au murit oameni ne­vi­novati. Atunci sahul a dat ordin ca lespedea mo­numentului funerar sa fie asezata la loc si niciodata sa nu mai fie clintita.


Asa a stat mormantul, pecetluit, timp de secole. Pa­na in 1941, cand, cel mai necrutator dictator al secolului XX, Stalin, a emis un ordin de incepere a sapaturilor ar­heologice, pentru descoperirea osemintelor marelui Ti­mur Lenk.


Se pare ca Iosif Djugasvili si-a luat nu­mele de Stalin, "Omul de otel", inspirat de sangerosul cuceritor nomad, Timur Lenk (Timur - om de fier, Lenk - schiop). Asemeni conducatorului mongol, Sta­lin isi avea originile in acelasi amestec haotic de se­mintii asiatice, cu o atractie innascuta catre ocultism si ma­gie, cu un temperament nestavilit, salbatic. La fel ca Ti­mur cel Șchiop, dictatorul sovietic avea inca din co­pilarie o problema la un picior, care il facea sa schio­pateze usor. Astfel ca ordinul lui Stalin din anii '40, ex­humarea ramasitelor pamantesti ale lui Timur Lenk, nu a mai mirat pe nimeni. Se vorbea deja de mult des­pre un cult al personalitatii cuceritorului nomad, se soptea de­ mult despre obsesia conducatorului sovietic referi­toare la hanul mongol.


În mai 1941, o echipa de cercetatori rusi, istorici, antropologi si arheologi, a plecat de la Moscova intr-o ex­peditie in Uzbekistan, in orasul de la poalele mun­tilor Altai, Samarkand, in cautarea osemintelor hanului Timur Lenk. Desi se vehiculau mai multe ipoteze refe­ritoare la locul de ingropaciune, cea mai plauzibila lo­catie era mausoleul Gur-Emir (Mormantul Regelui), unde fusese inmormantata intreaga dinastie a Timu­ri­zilor. Recent, Malik Kaiumov, cel care fusese desemnat in anii '40 sa filmeze si sa fotografieze toate etapele lu­crarii arheologice, a prezentat in premiera, pentru un ca­nal de televiziune rusesc, imagini inedite din mo­mentele cele mai importante. Cameramanul, singurul martor ocular care a mai ramas in viata din intreaga echipa, a povestit cum s-a petrecut totul. Conform spu­selor sale, abia dupa cateva saptamani dupa ce ose­min­tele mai multor descendenti ai familiei marelui han au fost scoase la iveala, echipa de savanti a reusit sa des­copere sicriul lui Timur Lenk. "Ziua de 22
iunie 1941, nu am sa o uit niciodata! Lucrarile mergeau extrem de greu in dimineata aceea, scripetele s-a defectat, cativa muncitori au lesinat si, de cateva ori, am avut pana de cu­rent electric. Parca ceva sau cineva tot incerca sa ne impiedice, sa ne opreasca. Mai multi membri ai echipei au inceput sa se planga de dureri de cap, de ame­teli si de o senzatie grea, de sufocare. Dupa cateva cea­suri in care savantii au sapat chiar cu mainile, inlaturand pamantul centimetru cu centimetru, din in­terior au inceput sa se intrezareasca niste placi de pia­tra. Nu pot sa va explic de ce, dar atunci am fost cu to­tii convinsi ca acolo se afla ingropat Timur Lenk. Sub pla­cile grele de piatra era un sicriu de culoare neagra. Deo­data lumina s-a stins si mai multi membri ai echi­pei au inceput sa tipe de spaima. Atunci, antropologul Gherasimov, seful lucrarilor, a hotarat: pauza!".


Duhul razboiului


Obosit si naucit de evenimente, operatorul Malik Ka­iu­mov a iesit din mausoleu si s-a in­dreptat catre ceainaria din apropiere, gan­dindu-se ca o bautura calda il va linisti. La una din mese stateau trei batrani: "Spune, fiule, esti de la lucrarile arheologice?".


"Da", a raspuns operatorul. "Și esti om im­portant in aceasta actiune?". "Cel mai important, fara mine nu se poate!", a spus zambind Kaiumov. Însa batranii nu prea stiau de gluma. "V-ati atins de sicriul lui Timur Lenk?" "Înca nu." "Sub nici o for­ma sicriul nu trebuie deschis! Altfel, un ma­re razboi va incepe! Este scris si in car­te". Și unul din batrani scoase o carte ma­re, veche, in limba araba arhaica, imbra­ca­ta in coperti de piele. O deschise si, cu de­getul, indica un pasaj. Kaiumov lua cartea si citi: "Niciodata, nimeni nu se va atinge de oasele marelui conducator! Cine va in­drazni sa deschida mormantul, va elibera spiritul razboiului. Și vor incepe lupte cumplite, atat de sangeroase, ca niciodata lumea nu va mai vedea asa ceva in vecii vecilor!". Uluit si speriat, operatorul a luat-o la fuga catre colegii sai, le-a povestit totul pe nerasuflate si i-a condus la masa celor trei batrani. Dupa cateva minute, antropologul Gherasimov, plictisit de povestea batranilor, pe care o socotea simpla
su­perstitie, le-a spus: "Vorbiti prostii! Astea-s min­ciuni!".

Lucrarile au continuat, sicriul a fost scos, ramasitele lui Timur Lenk descoperite. "Era o adevarata victorie! Toti eram extrem de emotionati si de fericiti. Seara ne-am dus la hotel sa sarbatorim. Am dat drumul la radio si, brusc, cu totii am amutit. Pentru Rusia in­cepuse razboiul. Chiar in acea zi. Pe data de 22 iunie. Se declansase operatiunea Barbarossa, cea mai mare invazie din istoria omenirii. Prorocirea se adeverea! Blestemul lovea necrutator!".


Oasele lui Timur Lenk au fost transportate la Mos­cova, unde antropologul Mihail Gherasimov, cel care a des­coperit tehnica de reconstructie faciala, a re­consti­tuit chipul cuceritorului nomad. Între timp, raz­boiul con­tinua, armatele germane inaintau tot mai mult pe teritoriul Uniunii Sovietice, capturand si ucigand sute de mii de oameni. Pe frontul de sud-vest, la Stalingrad, se dadeau cele mai cumplite batalii. Ofiterul Malik Ka­iumov, operatorul de imagine, se afla si el pe front, in li­nia intai, cu aparatul de filmat in mana. Din in­tam­plare, intr-una din zile, se intalni cu maresalul Gheor­ghi Jukov, cel care conducea operatiunile de des­pre­surare a orasului Stalingrad. Cameramanul ii povesti comandantului sovietic experienta mistica traita in urma cu aproape un an la Samarkand. "Eram convins ca, odata cu reinhumarea osemintelor lui Timur Lenk, devastatorul razboi se va sfarsi. Maresalul Jukov a fost ex­trem de impresionat si a promis ca va avea o in­trevedere cu Iosif Stalin, in care il va ruga
sa ordone reingroparea ramasitelor hanului mongol".


Afland despre prorocirea lui Timur Lenk si despre imprejurarile, intamplatoare sau nu, in care a inceput cea mai cumplita invazie a teritoriului Uniunii So­vie­tice, Iosif Stalin a ordonat ca osemintele sa se intoarca de indata in Samarkand. Recent, cativa ofiteri musul­mani din aviatia sovietica au povestit ca, in ziua de 20 decembrie 1942, au participat la o actiune stranie. Ose­mintele lui Timur Lenk au fost "imbarcate" intr-un avion de lupta si, dupa ce au facut inconjurul Moscovei in aer, de trei ori, s-au indreptat catre Uzbekistan. Ca­teva zile mai tarziu, Timur Lenk a fost reinhumat. Iar in februarie 1943, la doua luni dupa ceremonia de in­gropaciune a marelui han mongol, armatele sovietice au reusit sa despresure orasul si Stalingradul era eli­berat. Pentru Uniunea Sovietica, balanta victoriei incepea sa se incline in favoarea ei.
Multi ar spune ca evenimentele istorice, pur si sim­plu, s-au potrivit. Însa coincidenta este atat de mare, in­cat nu putem sa nu ne intrebam cum de, odata cu des­chi­derea mormantului lui Timur Lenk, cel care pro­rocise devastatoare urgii, a inceput si cel de-al doilea mare razboi mondial. Oare totul a fost o intamplare stranie, sau blestemul aruncat asupra celor care ne­cinstesc linistea somnului de veci capatase viata?!


Mumia din Altai


Cand pe platoul Ukok, din tinutul Altai, a fost des­co­perita o mumie, locuitorii regiunii, extrem de tul­burati, s-au adunat in grupuri mari si au incercat sa ii opreasca pe arheologi ca nu cumva osemintele sa fie scoase din locul lor de ingropaciune. Altfel, blestemele si urgiile duhului muntilor vor cadea peste ei.


În traditia lor, viata si moartea sunt simple forme ale aceleiasi existente, si trupul unui om, dupa trecerea lui in nefiinta, trebuie respectat ca si cum ar fi viu. Ceea ce pentru oamenii de stiinta era o descoperire fabu­loasa, pentru poporul altaic nu era decat o necinstire cumplita ce, cu siguranta, urma sa fie pedepsita de spiritele naturii. Șamanii din Altai, inainte chiar de inceperea sapaturilor, au prevestit descoperirea si i-au avertizat pe arheologi ca mumia nu trebuie deranjata. În 1993, sapaturile au inceput, totusi, si, in scurt timp, arheologii au gasit scheletul unui om si oasele unui cal. Lucrarile au continuat, si dupa cateva zile, savantii au realizat ca scheletul descoperit chiar in prima zi fusese ingropat pentru a dezorienta si indeparta eventualii ca­u­tatori de comori. Caci mormantul nu era al unui om simplu, asa cum crezusera initial cercetatorii. La apro­ximativ patru metri sub pamant, s-au depistat sche­le­tele a sase cai, impodobiti cu harnasamente lucrate deo­sebit, alaturi de
diferite amulete, obiecte de cult si arme. Razboinicii stepelor, scitii, calareti neintrecuti, au fost cei care au descoperit saua si scara pentru ca­larie. Cand un luptator scit murea, calul sau era sa­cri­ficat si ingropat cu tot cu harnasament si podoabe, ala­turi de stapan. Însa cei sase cai au fost pentru arheologi semnul ca mormantul apar­tinea nu unui simplu lup­tator, ci unui om de vaza.


Savantii au inceput sa sape cu si mai multa fe­bri­li­tate. Lu­cra­rile se desfasurau extrem de anevoios, pa­mantul, la altitu­di­nea de 2500 de metri, fiind aproa­pe inghetat. Dupa cateva saptamani, cand cer­ce­ta­to­rii erau gata sa se dea batuti, deo­data, in lumina soarelui, a stra­lucit ceva.


Sub stratul de pa­mant era un bloc mare de ghea­ta, prin care se intrezarea un chip ome­nesc. "Am simtit ca privesc prin­tr-o fereastra des­chisa catre tre­cut", poves­tea Natalia Po­losmak, seful lucrarilor arheo­lo­gice. "Du­pa toate proba­bi­litatile, la scurt timp dupa in­mor­mantare, o ploaie pu­ternica s-a revarsat si mor­man­tul a fost inundat. Apa s-a strans pe fundul ca­voului, inun­dand lo­cul unde se afla ingropat ca­davrul. Apoi a ve­nit un ger pu­ternic care a inghetat apa din in­teriorul pamantului. Asa a ramas pana acum, conser­vand perfect mu­mia", a explicat Natalia Po­losmak dupa incheierea sapa­tu­rilor. Din gheata, savantii au scos mumia unei femei tinere ce mu­rise in urma cu apro­xi­mativ 2500 de ani. Frigul si ghea­ta con­ser­vasera pana si hainele cu care fe­meia fusese im­bracata, o ca­masa alba din ma­tase. Langa trup s-au desco­perit cateva fibule din aur im­podobite cu pietre pretioase si o oglinda din bronz sle­fuit. Desi sa­vantii afir­mau ca trasaturile fe­meii nu sunt de­loc
specifice popu­latiilor din zona, locuitorii Alta­iu­lui sustineau ca este vorba de "ma­ma" poporului altaic, cea din care se trageau, nu­mind-o "Printesa Kadan".


Blestemul "Printesei Kadan"


Șirul evenimentelor stranii de abia acum incepea. Desi ziua descoperirii mumiei fusese una senina, chiar in momentul scoaterii blocului de gheata din pamant, de sus, din muntii Altai, s-a auzit un tunet cutremurator si vantul a inceput sa bata cu putere.


Norii s-au adunat amenintator deasupra platoului. Era ca si cum natura s-ar fi framantat, s-ar fi impotrivit. Mai multi munci­tori, locuitori ai zonei, realizand la ce sacrilegiu parti­ci­pa, au cerut oprirea dezgroparii si, nereusind sa
con­vinga pe nimeni de pericolul unui blestem, au parasit locul, speriati.


Dupa cateva ore, un alt semn a fost trimis. Un cu­tre­mur puternic i-a surprins pe cercetatori in situl ar­heo­logic, adanc de aproape 10 metri. De abia au reusit sa scape cu viata, pamantul surpandu-se si ranind doi arheologi. Atunci a hotarat Natalia Polosmak ca este momentul ca lucrarile sa fie intrerupte. Mumia a fost asezata intr-un dispozitiv cu sistem frigorific si "im­barcata" intr-un camion, cu destinatia Novosibirsk, capitala Siberiei. Însa, in mod straniu, nici unul dintre cele doua camioane cu care sosisera arheologii nu mai pornea. Un elicopter a fost chemat pentru a transporta mu­mia cat mai repede. Dupa cativa kilometri de la decolare, in apropiere de orasul Barnaul, pilotul elicopterului, in mod foarte ciudat, a pierdut controlul aparatului si numai printr-un miracol nu s-a prabusit.


"Printesa Kadan le-a trimis arheologilor mai multe semne, avertizandu-i ca daca nu se vor opri, ur­giile si dezastrele vor lovi necrutator. Evenimente tra­gice si calamitati vor urma, ani la rand, pana ce prin­tesa se va intoarce acasa", spunea un locuitor al re­giunii. Cand, in 1995, in Cecenia izbucnea razboiul, lo­cuitorii din Altai nu s-au indoit nici un moment ca acesta nu era decat blestemul Printesei Kadan. În acest timp, la Moscova, se faceau ultimele pregatiri pentru prima expunere in fata publicului a celebrei mumii. La zece ani de la scoaterea din mormant a "Prin­te­sei", in septembrie 2003, Republica Altai a fost zgu­duita de cel mai puternic cutremur din ultimele secole. Seismul a avut peste noua grade. Apoi, au urmat re­plicile, peste o suta. În apropiere de platoul Ukok, aco­lo unde fusese descoperita mumia, pamantul s-a des­pi­cat si o falie lunga de cativa kilometri a rupt scoarta terestra in doua. Ca printr-o minune, nimeni nu a fost ranit.


La inceputul acestui an, un alt seism puternic a pro­vocat panica in regiune. Locui­to­rii s-au adunat intr-o demonstratie spon­tana, cerand cu fermitate intoar­ce­rea "Printesei Ukok" acasa. Însa cer­cetatorii din No­vo­si­birsk, acolo unde este pastrata mu­mia, nici nu vor sa auda des­pre o asemenea reven­di­ca­re. Pen­tru ei, bles­te­mul "Printesei Ka­dan" nu este decat o superstitie pri­­mitiva. "Cutremure si raz­boa­ie vor mai fi cu sigu­ranta, inde­pen­dent de descoperirile arheo­logice", spune Natalia Polosmak.


Aurul scitilor - aurul mortii


Dar daca este asa, daca pan­garirea mormintelor nu este ur­mata de tra­ge­dii produse de bles­temul mor­tilor, atunci cum se pot explica sirul de decese neastep­ta­te, survenite in urma deschiderii unor morminte?! Iuri Șilov, arhe­olog, profesor la Uni­ver­sitatea din Kiev, sustine ca cele mai multe lucrari arheologice din gor­ga­nele scitice din Ucraina au pro­vocat moartea mai multor cerce­tatori.


Se cunoaste faptul ca scitii, acel popor antic enigmatic, care a populat zona de la nordul Marii Negre si pana la granita cu China, practicau vrajito­ria si samanis­mul, venerau focul si aurul. Ei con­siderau mormantul locu­inta celor morti care, de fapt, isi con­ti­nuau existenta acolo, sub paman­turi.


Tocmai de aceea erau inmor­man­tati cu toate cele necesare, cu unel­­te, ustensile, arme si armuri. Re­gii si marile capetenii de razboi erau ingropati cu comori imense, podoabe si ornamente din aur. La ceremoniile lor de ingropaciune, vrajitorii savar­seau ritualuri ma­gice pentru protejarea linistii mor­tilor si indepartarea cautatorilor de comori. Odata cu in­­gro­parea mortilor, in gorgan era zavorat si blestemul, im­­pre­catia, care avea sa loveasca orice muritor care in­­draznea, indife­rent de motiv, sa patrunda in mor­mant.


Asa s-a intamplat si cu istoricul Iuri Șilov, in 1992. Începuse lucrarile arheologice la un gorgan de langa orasul Poltava, din Ucraina. Nu au trecut cateva zile de la inceperea sapaturilor, si un muncitor al echipei s-a prabusit cu tot cu buldozer, in interiorul paman­tu­lui. Desi ranile au fost superficiale, muncitorul, in mod straniu, a murit a doua zi. Atunci, arheologul Șilov si-a amintit ca, inainte de inceperea lucrarilor, muncitorul ii povestise un vis ciudat. O femeie i se aratase si il prevenise sa nu tulbure somnul razboinicilor sciti.


Dupa cateva zile, o noua surpare de teren s-a pro­dus, provocand moartea unui arheolog. Lucrarile au fost imediat sistate si profesorul Iuri Șilov a hotarat ca, desi descoperirile ar putea fi fabuloase, el personal nu se va mai apropia niciodata de aceste movile funerare scitice. "Acum, dupa propria experienta, sunt convins ca «blestemul mortilor» exista si poate fi explicat. Ri­tualurile samanice de la ceremoniile de ingropare erau insotite de sacrificii umane. Incantatiile ce erau inaltate in stare de transa aveau rolul de a elibera spi­ritul razboiului care trebuia sa apere mortul si aurul sau. În plus, zonele alese pentru ingropare nu erau de­loc intamplatoare. Scitii cunosteau fenomenul radia­tiilor terestre de la mari adancimi si influenta lor nefa­vorabila. Exact in acele zone geopatogene era asezat si gorganul", sus­tine savantul ucrainean.



Dincolo de explicatiile stiintifice pro sau contra, blestemele mortilor aruncate asupra profanatorilor de morminte s-au adeverit aproape mereu. Razboaie, mo­lime, urgii ale naturii, siruri de morti s-au abatut asupra oamenilor dupa deschiderea mormintelor antice, dupa scoaterea mumiilor vechi de milenii. Întrebarea esen­tia­la, ramasa fara raspuns, este de unde cunosteau po­poarele antice asemenea practici oculte, miste­rioase?! Ce cunostinte detineau, pentru a reusi sa loveasca atat de necrutator, chiar si peste veacuri, pe cei care se in­cumetau sa le pangareasca mor­tii, sa le necinsteasca credintele, sa le deschida mor­mintele?!

Sursa: Esoterism