[urmare din partea a cincizecisicincia]
Unul dintre cele mai importante grupuri de luptători afiliaţi la Consiliul Andromeda îl reprezintă cei reuniţi în aşa-numita Legiune de Argint, care ar putea fi înţeleasă şi ca o organizaţie de Luptători ai Luminii; în marea lor majoritate aceştia aparţin de dimensiunile 4D şi 5D. Legiunea de Argint s-a reunit sub acest nume în 2003-2004, dar anumite secţiuni ale ei lucrau de mult timp împreună (de pildă, două dintre cele mai mari grupuri din Legiunea de Argint au activat la unison de sute şi chiar de mii de ani; perioada medie de activitate fiind de aproximativ 1000 de ani).
În anul 2003 a apărut evident faptul că în cazul Pământului era necesar să fie înfiinţat un grup special de luptă pentru a-l apăra de agresiunea reptiliană şi nu numai. Astfel a luat naştere Legiunea de Argint, care a adunat resurse pentru a-şi construi locaţia permanentă în dimensiunile 4D şi 5D. De asemenea, ea a organizat şi anumite puncte de referinţă şi de întâlnire în planul fizic (3D).
Legiunea de Argint este o organizaţie interdimensională, deoarece membrii ei provin de pe diferite planete, tărâmuri şi dimensiuni. Corelarea şi munca administrativă a acestei organizaţii, ce luptă pentru binele şi libertatea fiinţelor şi civilizaţiilor care vor să evolueze, este realizată pe Pământ de o femeie ce se recomandă în spaţiul virtual cu numele Tannath. În general vorbind, Legiunea de Argint luptă împotriva reptilienilor, a micilor cenuşii, împotriva Archon-ilor, implicându-se şi în conflictele interdimensionale dintre alte civilizaţii.
Cea mai recentă acţiune de mare anvergură a Legiunii de Argint a fost cea de acum aproape două luni, în care a fost distrusă o imensă navă-mamă reptiliană, de forma unui cub în spaţiu, localizată dincolo de Centura Kuiper de materie primordială ce cuprinde sistemul nostru solar, cam la 15 grade N de ecliptica sistemului, înspre steaua Alpha Centauri.
Nava în formă de cub funcţiona ca o inteligenţă automată artificială, emiţând frecvenţe negative şi totodată transmiţând mesaje false către unii chanellers de pe Pământ, ce nu puteau discerne în mod corect provenienţa lor dubioasă. Această imensă navă avea de asemenea rolul şi de navă-închisoare pentru aproximativ 5000 de fiinţe umane ce fuseseră duse acolo, unde li se prelua gradat forţa vitală şi mai ales cea psihică (sub forma angoasei şi a fricii teribile) ca hrană pentru fiinţele reptiliene malefice.
De altfel, reptilienii malefici - fiind fiinţe ce aparţin domeniului 4D inferior, care pot manifesta la voinţă un corp fizic (3D) printr-o anumită metodă de proiecţie holografică ce le permite "suprapunerea" unui corp uman peste unul reptilian - apreciază foarte mult carnea, mai ales cea care poate simţi "frica", deoarece în felul acesta ei îşi pot menţine frecvenţa de vibraţie joasă. Totuşi, având în vedere că se consuma multă energie pentru a menţine forma 3D, dacă ei nu sunt focalizaţi chiar şi numai o clipă, pierd controlul asupra acelui corp holografic necesar pentru a se "ascunde". Acele fiinţe umane au fost eliberate şi în prezent ele se află la bordul biosferelor medicale ale CA, unde sunt supuse "decontaminării" şi vindecărilor energetice.
Pe lângă cubul uriaş care a fost distrus, au fost de asemenea eliminate în luptă 70 de nave de război reptiliene. Confruntarea din cosmos a fost foarte violentă, datorită agresivităţii extraordinare pe care reptilienii o manifestă de obicei în luptă. De pildă, navele lor (precum cea în formă de cub) nu au scuturi energetice de protecţie, deoarece filosofia reptiliană în luptă este: loveşte puternic şi nu vei avea nevoie de scut.
Totuşi, cubul era imens şi foarte bine apărat de navele de război reptiliene; nu mulţi s-ar fi mobilizat împotriva lui şi tocmai aceasta i-a făcut în timp pe reptilieni să creadă că nimeni nu-i va ataca. Ei ştiau totuşi că urmează să se petreacă ceva, dar cu toate acestea au fost luaţi prin surprindere. Reptilienii sunt foarte aroganţi şi nu credeau că cei din Legiunea de Argint ar fi avut curajul să-i atace şi cu atât mai puţin să aibă succes împotriva lor.
De asemenea, spre deosebire de Legiunea de Argint, reptilienilor nu le pasă dacă pierd trupe sau personal în luptă; astfel, ei nu consumă energie şi timp pentru a-şi recupera răniţii, ori pentru a realiza anumite acţiuni complicate de vindecare. În schimb, cei din Legiunea de Argint îşi recuperează oamenii; este o promisiune pe care ei o fac de la început, aceea că în caz de moarte poţi fi adus înapoi, iar în caz de rănire poţi fi vindecat complet, ceea ce reptilienii nu fac niciodată cu luptătorii lor.
În acţiunea militară propriu-zisă de distrugere a navei-mamă în formă de cub nu au fost implicate fiinţe din 3D, deoarece aceasta ar fi însemnat riscuri foarte mari; din cei 250 de luptători din Legiunea de Argint care au luat parte la această misiune, aproximativ 30% au fost eliminaţi, însă pentru ei aceasta nu înseamnă "moarte", ci doar o reconvertire a esenţei lor, după care revin din nou la viaţă.
Modul lor de acţiune a fost destul de simplu: s-au proiectat în interiorul cubului prin intermediul unei proceduri de "acoperire", au plasat sute de dispozitive explozibile care au fost proiectate de fiinţele 5D din cadrul CA, ce au ajutat la această operaţiune dificilă şi apoi s-au teleportat din cub înainte de explozie. Deoarece cubul imens reprezenta o maşinărie foarte complexă - o inteligenţă artificială - orice explozie sporadică sau separată ar fi făcut ca nava să se repare singură foarte repede, astfel încât a fost necesar ca sutele de explozii puternice să fie sincronizate şi să aibă loc simultan, ceea ce a făcut imposibilă autorepararea cubului.
Problema a fost că, odată ce luptătorii din Legiune s-au proiectat în interiorul acelei nave-mamă reptiliene, corpurile lor subtile au fost supuse atacului unor aşa-numiţi "paraziţi-eterici", care au fost special proiectaţi de către reptilieni prin anumite inginerii genetice pentru a se proteja tocmai faţă de astfel de intruziuni nedorite. Aceşti "paraziţi" se agaţă de aura fiinţei şi o "perforează" ca pe un şvaiţer. Efectul direct al acestei acţiuni este că mai apoi fiinţa respectivă începe să manifeste un comportament aberant şi îşi pierde voinţa de acţiune; ea va face de atunci înainte tot ceea ce îi va spune şi dicta comandantul navei reptiliene. Cei care păţesc aceasta sunt preluaţi imediat şi duşi la "decontaminare" pe biosferele CA.
A treia biosferă a Consiliului Andromeda serveşte scopurilor de cercetare ştiinţifică şi inginerie. Aici se găsesc grupaţi tehnicienii şi oamenii de ştiinţă, aici se realizează replicatoarele de materie, transportoarele, structurile imense de locuit ori cele pentru navele-mamă uriaşe, precum şi ale navelor mici de cercetare, dispozitivele de reciclare, de obţinere automată a hranei etc.
A patra biosferă este un centru de comunicare intergalactic şi interstelar; este biosfera unde se află echipele de cercetători şi de lucrători care se ocupă de comunicarea vocală, telepatică şi cele care observă comportamentul fiinţelor de pe alte planete. Aceste echipe realizează planurile de comunicare ale CA cu civilizaţiile care vor să se afilieze la Confederaţie.
Ultimele două biosfere (nave-mamă) care nu sunt medicale au dimensiuni gigantice, fiecare dintre ele fiind aproximativ de mărimea planetei Jupiter. Aceste două biosfere sunt integral în dimensiunea fizică (3D), dar sunt protejate şi ocultate de un scut energetic ce le face nevăzute atât pentru observarea directă, cât şi pentru cea indirectă (care ar putea să apară datorită influenţelor lor gravitaţionale şi electromagnetice enorme).
Scopul principal al existenţei lor aici, în sistemul nostru solar, este acela de a servi drept transportoare pentru o mare parte din omenire, care în viitorul apropiat va opta pentru mutarea pe o altă planetă din galaxia noastră. Aceasta planetă există de asemenea în 3D (planul fizic), dar ea se află în urma planetei noastre ca ciclu evolutiv, deoarece va trece la frecvenţa 4D abia peste câteva cicluri precesionale.
Tolec (care este reprezentantul pe Pământ al Consiliului Andromeda) afirmă că, în conformitate cu informaţiile pe care el le-a primit de la contactele sale de pe biosfera principală a CA, în perioada următoare aproximativ 50% (cu o toleranţă de ±4%) din populaţia Pământului va dori să plece pe acea planetă virgină şi special pregătită pentru acest veritabil "exod" galactic al unei rase de fiinţe inteligente.
Astfel, pe la mijlocul verii anului 2013, reprezentanţii CA vor face o invitaţie deschisă omenirii (care va implica de asemenea o dezvăluire completă despre prezenţa lor aici, în sistemul nostru solar, precum şi despre ceea ce urmează să se petreacă pe Pământ). Alegerea pe care o va face atunci fiecare fiinţă umană va fi doar opţiunea ei, manifestare liberului ei arbitru, dar previziunile arată că aproximativ jumătate din omenire va opta pentru varianta "exodului".
Având în vedere că pe cele două biosfere gigantice vor fi aduse şi foarte multe alte specii de animale terestre şi acvatice, ele vor deveni, într-un fel, nişte veritabile Arce ale lui Noe, doar că de această dată vor fi la nivel cosmic şi vor realiza o relocare a unei mari părţi a omenirii într-un alt sector al galaxiei.
Trecerea la o frecvenţă de vibraţie superioară a conştiinţei nu va fi valabilă doar pentru Pământ şi pentru omenire, ci de asemenea şi pentru alte planete şi civilizaţii care se vor afla cam în aceeaşi zonă de influenţă specifică a fluxului gigantic de energie ce provine din centrul galaxiei.
Mai precis, există încă 23 de planete care vor realiza "saltul" vibraţional, cu alte cuvinte care vor trece de la 3D la 4D, dintre care două sau trei sunt asemănătoare Pământului, dar mult mai puţin complexe decât acesta. Pe suprafaţa lor nu trăiesc decât una sau maxim două rase de fiinţe, care nu se confruntă cu problemele imense ce există aici, la noi, care nu au diversitatea extraordinară ce o putem întâlni pe planeta noastră şi nu au sentimente nevrotice despre cultura sau teologia proprie.
Pământul este, metaforic vorbind, precum un "laborator"; aici există mai multă diversitate decât pe oricare dintre celelalte planete din întreaga galaxie şi tocmai aceasta face ca viaţa aici să fie atât de dificilă şi complexă. De asemenea, acest lucru explică într-o anumită măsură şi motivul pentru care oamenii au probleme de comunicare, nu se înţeleg între ei, nu trăiesc în acelaşi mod, nu au aceleaşi credinţe.
Aceasta face ca tranziţia să fie foarte dificilă, iar cei din CA se străduiesc să facă acest proces cât mai "blând" cu putinţă, pentru că altfel - dacă ar fi fost ca energiile să se regleze după balanţa liberă a legilor cosmice - impactul până acum ar fi fost probabil devastator pentru omenire, ducând chiar la anihilarea ei. Răul şi impuritatea acumulată prin diverse acţiuni malefice şi prin ignoranţă în aura planetei ar fi generat fără dar şi poate o serie însemnată de cataclisme majore, care ar fi şters aproape complet toate realizările umanităţii de până acum şi chiar viaţa de la suprafaţa planetei, pentru că echilibrul energetic trebuie respectat la nivel universal.
Acesta este motivul principal pentru care atât FGL, cât şi CA au intervenit şi au acţionat prin mijloace tehnologice extrem de sofisticate şi recurgând la vasta experienţă pe care ele o au în domeniu, pentru a diminua pe cât posibil aceste teribile manifestări şi "reajustări" ale planetei la o condiţie normală, care să o facă potrivită pentru realizarea ascensiunii. De asemenea, aşa se explică faptul că Pământul are "prioritate" printre celelalte planete aflate în perioada ascensiunii, în ceea ce priveşte controlul prin mijloace tehnologice avansate al tranformărilor geodezice sau de altă natură.
Acest lucru a fost şi este realizat în continuare prin "învelirea" planetei noastre cu un câmp energetic protector şi purificator provenind din acţiunea combinată a celor 12 biosfere ale CA şi în special de la navele civilizaţiei arcturiene, care sunt specializate în astfel de acţiuni de "vindecare" planetară.
În pregătirea anunţului care va fi făcut în vara anului 2013 (cu aproximativ 5 luni înainte de începutul lunii ianuarie 2014, care în conformitate cu informaţiile oferite de Tolec reprezintă momentul trecerii definitive la frecvenţa de vibraţie 4D a omenirii), Consiliul Andromeda va trimite mai întâi trei reprezentanţi pe Pământ, care vor începe un şir de conferinţe la nivel mondial.
În cadrul acestor conferinţe ei vor explica cine sunt şi vor expune motivele prezenţei lor acolo, urmărind să pregătească umanitatea din punct de vedere ideologic pentru vizitele ce vor fi efectuate de unele fiinţe extraterestre provenind de pe patru planete afiliate la CA: Ventra, Nikotae, Toleka şi Ritol.
Cei trei reprezentanţi se vor exprima vocal (nu telepatic), explicând cu claritate varianta relocării unei părţi a omenirii în altă zonă a Universului. Sintetic, aceasta ar putea însemna ceva de genul: "Uitaţi, acesta este procesul, aceasta urmează să se petreacă pe Pământ; în vara lui 2013 veţi afla ce puteţi alege, unde puteţi merge, ce puteţi lua cu voi."
Mai apoi, acele explicaţii vor fi întregite de prezentările fiinţelor de pe cele patru planete. Ele aparţin unor rase diferite de fiinţe ET benefice de rasă umanoida, dar totuşi uşor diferite prin caracteristicile lor fiziologice, care vor începe să ia legătura cu oamenii de pe Pământ - mai întâi în zonele limitrofe ale oraşelor mari, urmând ca treptat tot mai mulţi oameni să se obişnuiască cu prezenţa lor şi să înveţe din explicaţiile pe care ei le vor oferi -, pregătind în acest fel aterizările în masă ce vor marca de asemenea Primul Contact.
Totuşi, venirea reprezentanţilor celor patru rase pe Pământ nu se va face prin aterizări în masă ale navelor, aşa cum poate îşi imaginează mulţi; la început cel puţin ei vor veni cât mai discret, pentru a nu şoca aproape deloc omenirea, urmărind astfel să-şi ducă la îndeplinire cât mai bine misiunea pe care şi-au propus-o. Pentru informarea generală, prezentăm în continuare unele dintre particularităţile fiinţelor de pe cele patru planete, aşa cum au fost ele descrise de Tolec.
Fiinţele de pe planeta Ventra au pielea albă, uşor sidefie, ca de porţelan, ochi frumoşi de un verde ca de smarald sau de culoarea albastru închis spre violet. Ei au părul fin şi blond. Femeile sunt scunde, având aproximativ 1,5 metri, iar bărbaţii între 1,80 - 1,90 metri.
Fiinţele de pe planeta Nikotae au culoarea pielii crem deschis, cu nuanţe până la cafeniu deschis, asemănătoare cu un amestec între rasa caucaziană şi rasa africană de pe planeta Pământ. De fapt, oamenii de pe această planetă sunt un amestec de mai multe rase. Părul lor are nuanţe de la negru la şaten cu diverse texturi, scurt, mediu, lung, cârlionţat sau nu. Ochii lor au toate nuanţele de maro, de la maro deschis la maro închis, iar uneori ochii de culoare maro deschis a unora dintre nikotae-eni au reflexe aurii. Femeile au în general o înălţime de 1,8 metri, iar bărbaţii au între 1,95 şi 2 metri.
Fiinţele de pe planeta Toleka au pielea de culoarea verde pal, foarte deschis şi foarte frumos, având ochii de culoare albastru deschis, aproape acvamarin. Părul lor fin are nuanţe de la aproape argintiu, la blond foarte deschis. Atât femeile, cât şi bărbaţii de pe această planetă au înălţimea medie a oamenilor de pe Pământ. Urechile lor sunt uşor alungite (asemănătoare cu acelea ale fiinţelor numite "vulcani" din filmul Star Trek).
Majoritatea fiinţelor de pe planeta Ritol au pielea de culoare albastru deschis şi părul complet alb, bogat şi compact. Ochii lor au o culoare de un violet foarte profund. Datorită amestecului de rase, ochii ritolienilor sunt de diverse culori. Părul lor este negru sau roşcat, având o aparenţă bogată şi compactă.
Cele două imense biosfere ale CA pot transporta câteva miliarde de fiinţe umane, fiind de asemenea dotate cu toate facilităţile care sunt necesare pentru această acţiune şi pentru susţinerea vieţii şi a activităţii fiinţelor 3D care vor veni şi vor trăi la bordul lor. Personalul lor numeros este deja compus din fiinţe 3D şi 4D din diferite sisteme solare care fac parte din CA şi el va avea grijă ca totul să decurgă aşa cum trebuie în timpul deplasării biosferelor către ţinta propusă.
Planeta aleasă ca destinaţie pentru viitoarea matcă a omenirii este foarte frumoasă, am putea spune chiar "virgină" din punctul de vedere al locuirii ei de către alte rase extraterestre şi, până în prezent, ea nu are un nume, deoarece această alegere a fost lăsată în sarcina celor ce vor ajunge acolo şi îşi vor denumi noua "casă" galactică. Ea este gigantică (fiind aproximativ de mărimea planetei Jupiter), are patru continente, se caracterizează printr-un climat global foarte asemănător cu climatul mediteranean de la noi şi are râuri, izvoare şi oceane doar de apă dulce.
Aşa după cum am menţionat, pe această planetă nu există în acest moment o populaţie indigenă; există însă câteva specii de animale atât la suprafaţa planetei, cât şi acvatice (cum ar fi delfinii). Planeta face parte dintr-un sistem solar binar şi, datorită caracteristicilor astronomice, ea are doar zi şi amurg.
Consiliul de Lumină al CA a hotărât să ajute omenirea prin oferirea acestei variante a transportului în altă parte a galaxiei pentru cei care vor dori să-şi continue existenţa în planul fizic (3D), punând la dispoziţia acestora tot ceea ce este necesar pentru a începe astfel, practic, o viaţă nouă. Vor exista totuşi nişte reguli de bun-simţ, care vor fi impuse şi monitorizate - cel puţin într-o primă fază - cu stricteţe.
Astfel, având în vedere experienţa tristă a omenirii şi modul cum ea a tratat planeta Pământ, aducând-o în pragul colapsului, reprezentanţii CA vor dori ca civilizaţia umană ce se va dezvolta pe noua planetă să nu abuzeze niciodată de ea, să nu-i exploateze resursele naturale şi să nu o polueze. De asemenea, războaiele vor fi cu desăvârşire interzise, ca şi fabricarea armamentului, mai ales a celui atomic.
Consiliul Andromeda va oferi încă de la început populaţiei care se va stabili pe acea planetă tehnologia şi aparatele necesare astfel încât fiinţele de acolo să nu ducă lipsă de nimic şi chiar să pornească de la un înalt nivel de dezvoltare tehnologică, deoarece condiţiile de menţinere în bune condiţii a planetei şi tratarea ei cu respect impun cunoaşterea şi folosirea tehnologiei pe bază de energie liberă şi a dispozitivelor aferente. Prin urmare, transporturile, comunicaţiile şi alte elemente fundamentale ale unui trai decent şi curat vor fi furnizate încă de la început populaţiei, urmând ca mai apoi, gradat, ea să înceapă să-şi dezvolte propriile ei sisteme, în conformitate cu cerinţele şi particularităţile vieţii de acolo.
Pe cele două uriaşe biosfere de transport, pe lângă pământeni vor mai exista de asemenea fiinţe asemănătoare oamenilor de pe alte trei planete, dar cu credinţe teologice şi culturi diferite. Tocmai de aceea, conducerea CA a hotărât ca deplasarea biosferelor până la planeta ce va deveni noua "casă" pentru această populaţie, să dureze 10-12 ani, timp suficient ca membrii ei să se acomodeze unii cu alţii şi să-şi armonizeze sistemele de gândire şi de comportament. Astfel, odată ajunşi la destinaţie, ei vor avea deja un sistem comun şi omogen de intenţii şi direcţii de acţiune, fără să expună planeta la eventuale acţiuni pripite şi violente.
În ceea ce priveşte celelalte şase biosfere medicale, trei dintre acestea sunt pentru fiinţele din 3D şi trei pentru fiinţele din dimensiunile 4D, 5D şi 6D. Prima dintre cele trei biosfere pentru fiinţele din planul fizic (3D) are personal care este foarte asemănător cu oamenii de pe Pământ.
Aici vor fi aduşi cei ce vor avea nevoie de vindecări la diferite nivele (de la nivelul fizic până la cel psihic), cei abuzaţi, torturaţi psihic, cei cu mari probleme de natură fizică, cei cu răni foarte grave. Vindecările vor începe mai întâi pe această biosferă, dar pacienţii nu vor vedea alte fiinţe acolo, ci doar pământeni care vor avea grijă de ei, pentru că dacă ei ar întâlni fiinţe înalte de peste 2 metri, care în plus ar putea fi albastre şi cu urechile alungite, aceasta nu le-ar face bine deloc. Prin urmare, mai întâi ei vor fi vindecaţi, iar mai apoi vor fi capabili să integreze şi alte aspecte neobişnuite în viaţa lor.
În celelalte biosfere medicale sunt abordate diferite alte categorii specializate de vindecare, cum ar fi cea psihică, cea energetică, ori cea pentru vindecare şi consiliere post-tratament. Există de asemenea şi secţiuni special amenajate pentru cei care vin sau vor veni în vizită la pacienţii care sunt trataţi, unde ei pot locui pentru lungi perioade de timp.
Dintre cele 12 biosfere gigantice ale CA care se află în sistemul nostru solar, Andora este unică în sensul că ea reprezintă practic un fel de "creier gigant" al flotei. Aici pot fi consultate şi regăsite înregistrări akasha-ice ale fiinţelor din galaxia noastră şi din galaxia Andromeda, fiind de asemenea şi un important punct de consiliere a celor ce vin şi caută echilibrul în urma unor traume resimţite la diferite niveluri, pe care le-au suportat în trecut.
Această biosferă conţine cel puţin patru observatoare mari holografice unde calculatorul organic central poate extrage (printr-o tehnologie extraordinar de sofisticată) înregistrările aferente fiinţei care solicită informaţia, oferindu-i practic un veritabil film în sinteză al existenţelor ei precedente. Această facilitate este îndeosebi pentru fiinţele care au evoluat la dimensiunea 4D şi care vor să înţeleagă sintetic toate existenţele şi semnificaţiile experienţelor pe care le-au trăit.
Toate biosferele sunt dotate cu relief natural şi în ele predomină vegetaţia şi peisajele minunate şi pure. Acolo există dealuri, izvoare şi parcuri imense, de până la 48-50 de kilometri în diametru (ca nişte rezervaţii naturale). Fiecare parc are sistem automat de pulverizare a apei, deoarece în interiorul biosferelor nu ploua niciodată.
Tolec precizează că, în general vorbind, structurile locuite ale fiecărei biosfere sunt proiectate pe 26 de etaje imense, care conţin apartamente şi camere pe care el le asociază cumva unor condiţii de hotel de 5 stele pe Pământ, însă la o tehnologie mult superioară acestora.
Un aspect interesant este iluminarea: pretutindeni în biosfere este o lumina albastră foarte plăcută; nu există un soare central şi nu există o sursă centrală de lumină. Atunci când oamenii se uită în sus, ceea ce ei văd pe fiecare nivel este doar "cerul" albastru, fără soare; iar când vine timpul "nopţii", inginerii care se ocupă de această activitate micşorează nivelul luminozităţii, creând condiţii ideale pentru relaxare, odihnă şi somn.
[continuare în partea a cincizecisisaptea]
Sursa: AIM
No comments:
Post a Comment