Friday, June 15, 2012

2012 - intervenţia extraterestră pe Pământ (4b)


[urmare din partea a zecea]

Chiar dacă perspectivele par a fi sumbre, noi considerăm totuşi că ele urmează o cale necesară pentru transformarea radicală a sistemului de gândire şi de acţiune a omenirii. Există de asemenea numeroase motive de optimism şi aspiraţie către ceea ce este nou şi luminos, deoarece în spatele acestor evenimente dramatice de natură economică şi financiară se duce de fapt o adevărată luptă nevăzută pentru pregătirea tuturor schimbărilor de poziţie a sistemului socio-economic mondial.

O expunere înainte de momentul potrivit a acestor acţiuni complexe, care sunt efectuate de fiinţe umane dedicate binelui, în colaborare cu fiinţe extraterestre, ar însemna fără dar şi poate complicarea operaţiunilor mai ales prin crearea de panică şi de haos în lume.

Totuşi, se poate spune la momentul actual că civilizaţiile ET care au decis să ajute omenirea în aceste momente foarte speciale ne sprijină şi în direcţii pe care noi, oamenii, nu am fi avut deocamdată nivelul de realizare tehnologică pentru a le aborda. Un aport excepţional al acestor civilizaţii ET este cel al atacurilor sistematice şi complet distructive asupra bazelor reptiliene şi ale hibrizilor reptilieni de pe fundul oceanelor ori din subteranele planetei, la care se adăugă de asemenea luptele teribile din spaţiul cosmic pentru anihilarea unor importante flotile de nave de transport şi de luptă reptiliene.

În paralel, giganticele nave-mamă ale acestor civilizaţii ET benefice emit fluxuri foarte puternice de energie purificatoare şi elevată către întreaga planetă, ajutând astfel la echilibrarea vibraţiilor joase din aura ei, care ameninţă să o destabilizeze.

Astfel de acţiuni complexe sunt realizate de anumite civilizaţii afiliate în organismul galactic denumit Consiliul Andromeda, precum şi de o facţiune foarte specială de luptători celeşti, care sunt fiinţe care nu au corpuri materiale, ci acţionează cu precădere în dimensiunile 4D şi 5D, reunite sub numele de Silver Legion (Legiunea de Argint). Vom reveni cu mai multe amănunte despre aceste civilizaţii, despre caracteristicile, planurile şi modurile lor de acţiune în episoadele următoare ale acestei serii de articole.

Avertismentele civilizaţiilor ET benefice, precum şi viziunile multor fiinţe umane sensibile, ori chiar profeţiile unor sfinţi din perioada recentă a omenirii ne atrag atenţia asupra succesiunii de evenimente care se vor petrece cu cea mai mare probabilitate începând din a doua jumătate a acestui an.

Transformarea profund spirituală şi energetică a fiinţelor umane se va accentua din ce în ce mai mult şi ea va căpăta chiar unele accente care pot fi teribile în anumite zone ale planetei. Astfel, aşa după cum menţionam în articolul precedent, este posibil ca prin luna septembrie a acestui an (2012) economiile ţărilor să colapseze, datorită căderii dolarului şi a monedei euro.

De asemenea, suprafaţa planetei va suferi anumite modificări. Sistemele economice, cele sociale şi guvernamentale, cele de sănătate şi cele juridice vor suferi schimbări radicale şi tot atunci vor începe primele dezvăluiri teribile ale secretelor care au fost mult timp ascunse omenirii, cum ar fi realitatea existenţei civilizaţiilor extraterestre şi a navelor cu care ele se deplasează (OZN), istoria vizitelor şi comunicării dintre pământeni şi aceste civilizaţii ET, adevărul despre originea rasei noastre umane, precum şi multe alte fapte şi elemente la care omul de rând nu a avut niciodată acces datorită aşa-ziselor raţiuni de "securitate naţională" şi de "secret de stat", pe care puterea ocultă a francmasoneriei mondiale le-a impus liderilor politici. Mai apoi va urma o perioadă de mai mulţi ani, în care omenirea va trebui să depună eforturi pentru a se armoniza şi orienta corect pe noul drum al evoluţiei spirituale pe care l-a ales.

Un element important de menţionat este acela că, deşi civilizaţiile ET benefice deţin tehnologia necesară pentru a realiza cu uşurinţă o "resuscitare" a Pământului la condiţia de planetă curată şi armonioasă, totuşi ele nu vor proceda în acest mod, deoarece este necesar ca noi, fiinţele umane care locuim pe această planetă şi care am degradat-o în mod haotic şi foarte egoist, trebuie să învăţăm din această tristă experienţă şi, prin efort colectiv, să reuşim să redăm planetei noastre prospeţimea şi energia pe care ea le-a avut la început.

Metodele bazate pe tehnologia 3D actuală nu mai sunt de niciun folos, pentru că distugerea planetei (exploatarea resurselor ei naturale, poluarea apei şi a aerului etc.) a atins deja un nivel care nu mai poate fi refăcut în acest fel.

Prin urmare, este necesară implicarea activă a locuitorilor planetei, care şi-au ridicat frecvenţa de vibraţie a conştiinţei şi care au înţeles modul corect de acţiune şi de convieţuire în lume. Noile tehnologii care au la bază energia liberă se vor răspândi foarte repede, pentru că ele deja există şi au fost create chiar de oameni, însă membrii cabalei criminale mondiale au ascuns şi au interzis în mod samavolnic, adeseori prin intermediul unui lung şir de crime, folosirea acestor tehnologii pentru binele omenirii.

În paralel, pentru a sprijini cât mai mult acest proces de acomodare cu noile condiţii de viaţă şi cu tehnologiile revoluţionare la care vom avea acces în curând, alte civilizaţii extraterestre benefice, care sunt reunite în organizaţia denumită Federaţia Galactică a Luminii vor pune pentru început la dispoziţia oamenilor un număr de astfel de dispozitive energetice "de punct zero", pentru ca tranziţia la noile realităţi ale vieţii să fie cât mai uşoară.


Nimeni nu poate garanta că aceste predicţii ale evenimentelor viitoare, ori acţiunile civilizaţiilor ET care ne ajută se vor petrece întru tocmai, deoarece se ştie că în astfel de perioade, care sunt marcate de tensiuni, energii şi forţe extraordinar de complexe şi de intense, aproape nimic nu mai poate fi încadrat într-un tipar fix sau precis.

Amânările sau, dimpotrivă, devansările evenimentelor sunt foarte posibile.

Ceea ce se poate spune însă cu siguranţă este că aceste evenimente vor avea loc negreşit şi că în această direcţie drumul omenirii este deja bine trasat. Mai mult decât atât, actualmente se poate spune că profeţiile teribile care au fost făcute în trecutul îndepărtat al omenirii cu privire la timpurile pe care le trăim în prezent sunt în mare măsură modificate, în sensul că evenimentele care se vor petrece nu vor mai avea o notă atât de dramatică şi de sumbră, cel puţin din punctul de vedere al cataclismelor de natură geodezică sau cosmică. La acea vreme la care au fost făcute profeţiile respective, ele reprezentau liniile cele mai probabile de manifestare a evenimentelor, în conformitate cu ignoranţa şi negura din minţile fiinţelor umane, care trăiau într-o teribilă necunoaştere a realităţii.

În ultima perioadă însă, acţiunile la unison care au fost realizate de mai multe organizaţii şi comunităţi spirituale (în această privinţă putem afirma fără falsă modestie că şcoala noastră de yoga ocupă un loc de frunte - este vorba de MISA - nota AIM) au condus la o reală modificare de stare energetică şi de frecvenţă de vibraţie a omenirii la nivel global.

Cu toate acestea, chiar dacă profeţiile apocaliptice nu mai sunt actuale - deoarece omenirea a intrat în prezent pe o linie temporală superioară ce implică un curs mult mai "paşnic" al evenimentelor teribile -, totuşi este necesar să continuăm în mod susţinut eforturile noastre ce implică tehnicile, programele şi acţiunile la unison care au menirea să contribuie la eliminarea lor chiar în totalitate.

Acţionând în acest fel, noi urmăm practic o "scurtătură" foarte convenabilă a evoluţiei noastre pe planetă, care nu numai că ne scuteşte de marile greutăţi şi pericole pe care ar fi trebuit să le îndurăm în cazul manifestării evenimentelor apocaliptice menţionate în vechile profeţii, dar de asemenea ele ne asigură în paralel creşterea frecvenţei de vibraţie personală, ceea ce va duce la transformarea de stare şi de substanţă a fiinţei noastre în viitorul apropiat.

Totodată, înţelegerea corectă a acestor realităţi ne va lămuri mai bine şi în ceea ce priveşte natura ajutorului extraterestru pe care omenirea îl primeşte de la anumite civilizaţii ET benefice.

Dezinformarea, precum şi anumite agende secrete cabaliste caută să introducă în această privinţă - printr-o abilă manipulare a opiniei cititorilor şi bazându-se pe un anumit grad de naivitate şi chiar de prostie al acestora - o opinie falsă, care se referă la faptul că în realitate aceste civilizaţii ET doar se prefac că ne ajută la început, pentru ca mai apoi ele să ne înrobească şi să dorească să fie recunoscute de noi, pământenii, drept zei. Astfel de aberaţii nu îşi au însă locul aici.

Este adevărat că au existat şi încă mai există anumite civilizaţii ET care au planuri şi agende secrete de dominare şi supunere a omenirii şi care urmăresc să profite cât mai mult de pe urma degringoladei sociale şi economice care deja a atins un nivel de criză acută pe planetă, însă forţa coaliţiei extratereştrilor benefici este incomparabil mai mare şi tocmai de aceea lucrurile nu sunt lăsate să alunece pe o pantă dezastruoasă pentru omenire. Mai mult decât atât, transformarea spirituală a planetei şi a oamenilor împlineşte astfel un destin care este necesar în cazul Pământului.

Civilizaţiile ET benefice nu vin să ne ajute în ideea de a schimba ordinea stabilită de noi, oamenii, pe planeta noastră şi nici pentru a ne spune care să fie noua ordine pe care trebuie să o urmăm. Ele vin doar pentru a ne asista cu bunătate, dar într-un mod divin integrat, în vârtejul transformărilor care deja au început în lume.

Prin urmare, aceste civilizaţii ET nu urmăresc să schimbe starea de lucruri de pe planeta noastră sau de pe alte planete pe care le ajută în mod asemănător, după felul în care se gândesc ele că ar trebui să o facă. În loc de aceasta, ele ne prezintă diferite modalităţi şi căi pentru a ne inspira în alegerile pe care dorim să le facem pentru viitorul nostru, ca civilizaţie aflată în pragul unor profunde transformări de natură spirituală.

Felul în care vom acţiona noi în viitor depinde de tipul comunităţilor şi relaţiilor pe care le vom forma în timpurile ce vor veni, precum şi de modelele de gândire care se vor impune în subconştientul colectiv. Acestea sunt unele dintre metodele prin care civilizaţiile ET benefice obişnuiesc să ia "pulsul" omenirii şi al tendinţelor ei actuale.

Ceea ce ne propun aceste civilizaţii este o lume care să fie mereu prosperă, în care fiecare fiinţă îşi trăieşte în mod liber şi fericit existenţa. Pentru a şti dacă oamenii îşi doresc cu adevărat aşa ceva, extratereştrii benefici trebuie să introducă mai întâi aceste concepte, idei şi tehnologii noi în conştiinţa colectivă a umanităţii, pentru ca ele să fie aflate şi cunoscute de oameni.

Acest lucru este realizat în principal prin intermediul mesajelor transmise prin fenomenul subtil de "channeling", în care anumite fiinţe umane ce prezintă o sensibilitate deosebită a percepţiei devin relee adecvate pentru transmisiile specifice ale unor civilizaţii extratrestre benefice. În acest fel, reprezentanţii civilizaţiilor ET benefice ne schiţează anumite posibilităţi pe care le putem îmbrăţişa în viitor, oferindu-ne o alternativă mult superioară la realitatea tragică în care se află omenirea în prezent.

Totuşi - şi acest lucru trebuie subliniat -, civilizaţiile ET care vor să ne ajute nu ne impun una sau alta dintre posibilităţi; în ultimă instanţă, noi (oamenii) suntem cei care vom analiza şi vom decide care să fie drumul pe care dorim să-l urmăm în evoluţia noastră. De aceea, reprezentanţii acestor civilizaţii ET nu transmit niciodată prin intermediul "canalelor" lor umane promisiuni sau certitudini ale drumului pe care omenirea îl va urma în viitor.

Cu toţii vom avea numai ceea ce vom alege la nivel colectiv, prin propria noastră determinare şi prin aspiraţiile pe care le vom manifesta în aceste timpuri cruciale. Ni se propune o lume lipsită în totalitate de poluare, o lume în care domneşte pacea absolută, calmul, armonia şi echilibrul, dar nu ni se promite că ele vor fi neapărat ale noastre, ci doar ni se oferă astfel oportunitatea de a alege dacă toate acestea sunt într-adevăr ceea ce dorim pentru noi înşine.

Unii oameni, care au un mod mai întortocheat de gândire, vor spune: oare ce motive ascunse au aceste civilizaţii şi de ce vor ele să ne ajute? Nu există în realitate nicio motivaţie ascunsă, nicio agendă tenebroasă şi nicio dorinţă inferioară de stăpânire sau supunere a omenirii din partea acestor civilizaţii ET benefice.

Singura lor "motivaţie", dacă o putem numi aşa, este iubirea pentru semenii lor. Să nu uităm că aceste fiinţe sunt deja foarte evoluate prin raport la condiţia comună a fiinţei umane şi, în plus, ele nu subzistă, în cea mai mare parte a timpului, în dimensiunea fizică (3D), ci în cele superioare acesteia, adică în 4D, 5D şi chiar mai sus de ele.

A pretinde că aceste fiinţe extraterestre vor să ne ajute din cine ştie ce motive obscure, care implică lumea fizică inferioară (3D) în care trăim noi acum şi în care există atât de multe probleme şi complicaţii, ar fi în totalitate lipsit de logică pentru nivelul de evoluţie spirituală al acestor fiinţe şi pentru modul în care concep ele realitatea universului.

Eforturile conjugate ale acestor civilizaţii ET şi ale aliaţilor lor pământeni, precum şi ale "releelor" umane de răspândirea a informaţiilor şi ştirilor de această natură în lume au creat în ultimii ani o puternică "armadă" de luptă cu forţele întunericului, care sunt reprezentate de ordinul "Iluminaţilor".

[continuare în partea a douasprezecea]

Sursa: AIM





No comments:

Post a Comment